TOATE >>  
 
VREMEA
Bârlad, ora 20:00
Temperatura31.6 °C
Umiditatea 21%
Presiunea 997.2
Vânt3.1 m/s
Sursa: ANM
RADAR INMH
RADAR WINDY
CURS VALUTAR
04-03-2020
VALUTARON
EUR4.8057
USD4.3126
GBP5.5187
XAU227.7276
Sursa: BNR
HARTA din SATELIT
HARTA la 1906
BÂRLAD ALTĂDATĂ
COLECŢIA RLV
VOCEA TUTOVEI
CODURILE POŞTALE
EVENIMENTE
CONF. DE PRESĂ
ŞEDINŢE CLB
FAZA ZILEI
TRAILERE
EMISIUNI
BEST OF
SPORT
ARHIVA CONYSAT
COMUNICATE
NAŢIONAL
ARHIVĂ CONCERTE
ANUNŢURI
IMOBILIARE
LOCURI DE MUNCĂ
TELEFOANE
CALCULATOARE
AUTOMOTO

BÂRLAD ONLINE

Conferinţă de presă Primărie, 7 Iulie 2011

▶ [TC 00:09]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Aşa cum vedeţi invitaţii mei de astăzi sunt domnul deputat Dan Marian, care a venit de data asta în calitate de administrator şi de om politic, nu de deputat a unei formaţiuni politice aflate la guvernare."

▶ [TC 00:28]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Subiectul cel puţin pe care-l voi aborda eu este legat în totalitate de investiţii şi nu de alte subiecte legate de politică sau lucruri colaterale. Mai întâi de toate ţin să mulţumesc domnului Dan Marian pentru că marţi, în cadrul parteneriatului despre care ştiţi şi dvs. dintre Primăria Municipiului Bârlad şi Guvernul României, am înţeles să facem unele proiecte pentru Bârlad, vreo 5 proiecte, aşa cum vă spuneam cu ajutorul deputatului, domnul Dan Marian, am avut o întâlnire cu domnul prim-ministru unde am pregătit 5 [dosare] la discuţia aceea, 5 dosare, i le-am predat domniei sale şi aşa cum ştiţi lucrurile au descurs, v-am informat de fiecare dată."

▶ [TC 01:20]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Marţi m-am deplasat cu domnul deputat Dan Marian la toate ministerele şi ca o mică paranteză pot să vă spun că am avut deschise toate uşile şi nu e lipsit de importanţă faptul că aproape nu era minister unde să nu fie foarte multă lume la uşă /.../ dar, repet, am avut întâietate la toate ministerele la care am fost noi. Deci am fost la Ministerul Dezvoltării, la Ministerul de Finanţe, la Ministerul Transportului şi la Ministerului Mediului."

▶ [TC 02:26]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Mai întâi de toate am fost la Ministerul Dezvoltării. Aici, aşa cum ştim, avem pe PNDI un proiect foarte important cu o valoare de cca. 9.6 milioare de EURO, proiect care privbeşte canalizarea menajeră şi pluvială din Munteni - Podeni."

▶ [TC 03:07]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Toate comunele şi oraşele cărora s-a adesat acest proiect au înţeles că la Bârlad sunt problemele cele mai grele /.../ că în Munteni şi Podeni nu este canalizare de câteva sute de ani de zile. /.../ Proiectul Bârladului este aproape cât toate celelalte din judeţ la un loc."

▶ [TC 04:39]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Aproximativ 60% din lungimea tronsoanelor de canalizare din Munteni - Podeni străbat o zonă de aşa-zis chişai, este un termen tehnic din construcţii, adică apă cu nisip, şi adâncime de poziţionare a conductelor este undeva la 5-6 metri. /.../ Sunt condiţii cu totul speciale pentru că dacă era o soluţie mai veche nu se putea aplica, de aceea nici nu s-a făcut de atâţia ani de zile."

▶ [TC 05:14]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Miercuri, în şedinţa de guvern de pe 13 Iulie, va primi girul hotărârii de guvern /.../ şi cu siguranţă că în toamna aceasta vor începe şi lucrările."

▶ [TC 05:46]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "După aceea am fost la ANL. /.../ La rectificarea din luna August consctructorul va primi ordinul de începere a lucrărilor şi va primi un avans de lucrările, probabil câteva miliarde de lei. Deci aceste 120 de apartamente ANL cu siguranţă vor începe cel târziu în luna Septembrie, dacă nu la sfârşitul lunii August."

▶ [TC 06:13]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Despre creşe am discutat tot la Ministerul Dezvoltării /.../ şi probabil cu siguranţă în toamnă ne vom apuca de lucrări."

▶ [TC 06:26]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "După aceea am fost la Ministerul Transporturilor şi aici am o veste destul de clară de data aceasta, asfaltarea Republicii, avem asigurări de la doamna ministru /.../ că în luna Octombrie cel târziu /.../ se va finaliza întreg proiectul."

▶ [TC 08:05]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "(despre şoseaua de centură, n.r.) Licitaţia de lucrări va avea loc cel târziu în primăvara anului viitor."

▶ [TC 09:17]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Vor fi veşti care vor face ca ziarele dvs. să fie vândute mai bine."

▶ [TC 10:45]
Despre reabilitarea reţelei de apă şi canalizare din Bârlad

▶ [TC 11:19]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "/.../ cea de-a doua parte începând în primăvara acestui an şi durând doar câteva luni de zile, de ce, pentru că acest proiect a fost închis din anumite motive şi a trecut pe un alt proiect, de perspectiva, pe POS Mediu."

▶ [TC 13:22]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Nu am găsit înţelegere la Consiliul Judeţean din anumite motive, ne-am deplasat la minister şi acolo am avut numai surprize pentru că o parte de la minister de la POS Mediu şi comisia de experţi care a venit la Vaslui săptămâna trecută nu a vrut să renunţăm la această sursă terminată şi perimată (barajul Cuibul Vulturilor, n.r.) pentru care avem documente şi expertize în acest sens şi nu a vrut să introducă din anumite motive aducţiunea cu apă de la Râpa Albastră. Pentru lucrul aceasta, pentru că vinovat se face Consiliul Judeţean, am să-i dau cuvântul domnului deputat pentru că iţele se pare că dânsul le-a înţeles sau le-a descurcat mai bine."

▶ [TC 14:23]
Dan Marian, deputat PDL: "Prezenţa mea astăzi aici se datorează faptului că împreună cu domnul primar, iată fără să ne luăm concediu, fără să ne luam vacanţă, având toată disponibilitatea, facem o echipă perfectă, suntem într-un parteneriat care funcţionează foarte bine şi, aşa cum ne-am asumat chiar în prezenţa dvs. chiar acest parteneriat în urmă cu câteva săptămâni este şi normal dăm raportul cu privire la stadiul implementării acestui parteneriat."

▶ [TC 15:20]
Dan Marian, deputat PDL: "Ritmul pe care l-am impus acestor proiecte este unul accelerat, miniştrii şi Guvernul României au toată disponibilitatea de a implementa aceste proiecte."

▶ [TC 16:04]
Dan Marian, deputat PDL: "Trebuie spus şi e normal să punctăm, să ne aducem aminte, că în anul 2006 s-a iniţiat acest proiect de modernizare a sistemelor de apă şi canal, un proiect care la vremea respectivă era evaluat la 75 de milioane de EURO cu tot cu partea de cofinanţare pe care trebuia s-o asigure Consiliul Judeţean Vaslui. La vremea respectivă au fost 13 proiecte aprobate de Guvernul României şi de Parlamentul României pentru că era vorba de un credit extern de 1.2 miliarde EURO. Din păcate, din cele 13 proiecte, doar judeţul Vaslui nu l-a finalizat. Acum sigur că mulţi ar spune [că] ar fi un subiect politic şi [că] politicul a fost cel care a înfrânat derularea acestui proiect. Eu vă spun că nu are nicio treabă politica aici ci are pur şi simplu treabă cu capacitatea şi competenţa de bun administrator a celui care conduce Consiliul Judeţean sau a celor care conduc Consiliul Judeţean Vaslui şi care nu au reuşit să găsească nici căi de comunicare, nici resurse financiare pentru ca acest proiect să fie implementat."

▶ [TC 17:44]
Dan Marian, deputat PDL: "Acea sursă de finanţare s-a epuizat pentru că celelalte proiecte au atras inclusiv banii judeţului Vaslui, asta este, şi atunci singura soluţie şi sursă de finanţare este Programul Operaţional Sectorial axa prioritară Mediu."

▶ [TC 18:07]
Dan Marian, deputat PDL: "În luna Decembrie a anului trecut (2010, n.r.) s-au iniţiat discuţiile cu conducerea Consiliului Judeţean Vaslui pentru transferarea acestui mare proiect pe POS Mediu. /.../ În luna Februarie anul aceasta (2011, n.r.) din partea Ministerului Mediului s-a înaintat către Consiliul Judeţean Vaslui o listă cu documentele pe care această instituţie trebuia să le întocmească având ca termen final luna Iunie 2011, pentru a putea fi depus la Bruxelles şi aprobat. Din luna Februarie şi până în prezent Consiliul Judeţean Vaslui nu a întreprins niciun demers şi nu a rezolvat niciuna dintre problemele pe care Ministerul Mediului i le-a transmis. Eu cu domnul primar, mergând la Ministerul Mediului, le-am ridicat această problemă că nu există o comunicare eficientă între Consiliul Judeţean Vaslui şi primăriile partenere în acest proiect şi i-am rugat să ne informeze. Tocmai de la domniile lor am aflat acest lucru: Consiliul Judeţean Vaslui nu a întreprins nimic pentru ca acest proiect să fie transferat pe POS Mediu. Este un lucru extrem de grav pentru că ultimul termen pe care Comisia Europeană l-a dat României pentru a aproba proiecte este luna Septembrie 2011. Cu alte cuvinte, dacă, în această vară, probabil domnii se întorc din China, din călătoria în China, dacă în această vară, nu finalizează aceaste documente, bârlădenii, huşenii, vasluienii, negreştenii vor trebui să mai aştepte până în 2014, atunci când România va avea deschisă o nouă linie de finanţare pe POS Mediu pentru astfel de proiecte. Mai grav este faptul că aceste oraşe şi municipii au în derulare investiţii privind asfaltările. Modernizarea străzilor prin asfaltare. Ori nu poţi să torni covor asfaltic dacă nu rezolvi problema care ţine de apă şi canal. Problema subterană. Deci, dintr-un ricoşeu, una [e] că nu se modernizează, nu se dezvoltă. Dar riscăm să pierdem şi banii care sunt aprobaţi pentru proiectele de investiţii în infrastructura rutieră. Pe această cale eu nu vreau decât să trag un semnal de alarmă, să rog inclusiv presa din judeţul Vaslui să pună o presiune mediatică pe Consiliul Judeţean Vaslui pentru a putea să rezolve această problemă într-un termen foarte scurt."
▶ [TC 22:19]
Dan Marian, deputat PDL: "Iniţial s-a încercat a se găsi un ţap ispăşitor de către cei de la Consiliul Judeţean. Domnul Buzatu, într-un stil... personal, a crezut că poate să-l scoată ţap ispăşitor pe domnul primar Titi Constantinescu prin faptul că aşa-şi doreşte domnia lui să introducă o nouă aducţiune de apă prin captarea apei de la barajul de la Râpa Albastră şi că e un moft a domnului primar Titi Constantinescu. Primarul de la Huşi, primarul de la Negreşti m-au sunat şi erau înnebuniţi, chiar începuseră să creadă că acesta este motivul pentru care proiectul de apă şi canal nu poate fi aprobat pentru că domnul Titi Constantinescu are un moft. Eu vreau să vă spun, chiar dacă tensiunea a fost mare la un moment dat şi vocile noastre au fost foarte puternice şi-am dat şi cu pumnii în masă, argumentele ştiinţifice, argumentele tehnice eu zic că au cântărit şi cei de la Ministerul Mediului au dat dreptate domnului primar."

▶ [TC 23:46]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Argumentul Consiliului Judeţean, şi n-aş vrea să dau nume aici, argument susţinut oarecum şi de firma de consultanţă, firmă de consultanţă plătită de ei, au venit cu următorul argument: dom'le, noi nu putem să la UE pentru un oraş de 70.000 de locuitori cu 3 surse de apă. Aveţi două surse, una Cuibul Vulturilor, doi puţurile de adâncime Negrileşti - Tutova - Bădeana - Bârlad. Aşa că nu mai intră în POS Mediu în acest proiect şi dorinţa dvs. de Râpa Albastră. Cu toate argumentele pe care le aveţi, că-i debit mai mare, de 2 ori mai curată şi de 5 ori mai ieftină. Şi eu am venit cu un argument, şi aici îi mulţumesc încă o dată domnului deputat şi domnului inginer Vicol pentru că au venit fiecare pe calea telefonică şi directă acolo, argumentând următorul lucru, care rezultă din expertiză: sursa de suprafaţă Cuibul Vulturilor este în mod natural perimată, peste 3-4 ani de zile aceasta aproape că nu va mai avea nici debit de 100 de litri pe secundă. /.../ Pe de altă parte aşa-zisa cea de-a doua sursă, de adâncime, este terminată. Expertizele şi concluzia la chiar comisia aceasta a ajuns, de consultanţă, este că toate puţurile sunt colmatate, deci nu vor mai fi, în cea mai scurtă perioadă de timp - jumate de an, 1 an de zile, funcţionabile, conducta este terminată - e vorba de 45 de km, şi deci nici această sursă de apă nu este viabilă. Şi i-am convins că singura modalitate de a salva situaţia, bună şi din punct de vedere tehnic şi financiar, este aducţiunea de apă de la Râpa Albastră care se face simplu printr-o coloană de apă. /.../ Se pare că i-am convins şi eu n-am să înţeleg niciodată de ce Consiliul Judeţean s-a opus la lucrul ăsta. Poate că este cu iz politic, poate nu, dar vreau să vă spun că nouă ne-a fi făcut un deserviciu total pentru că peste câţiva ani de zile lumea ne va blestema şi ne vom pierde poate minimala poziţie de verticalitate pe care o avem. Eu am spus foarte clar că nu voi semna un asemenea proiect chiar cu riscul de a pierde proiectul. A fost dacă vreţi moneda puternică sau de schimb pe care am avut-o în disputa cu Consiliul Judeţean, şi i-ar n-am să mai dau nume că sunt cam departe în China după investitori, şi argumentul a fost clar, nu semnez, şi atunci vom pierde toţii pentru că nu accept aşa ceva! Deci practic, într-o anumită situaţie limită, noi în 2-3 ani de zile rămâneam fără apă! Sper că în ceasul al doisprezecelea, şi China a mai fost un loc a lui Ceauşescu [de] unde a venit luminat, şi din Vietnam, să vină cu idei noi, reformatoare de acolo, şi să accepte că bârlădenii nu vor avea o problemă cu apa în următorii ani."

▶ [TC 27:28]
Dan Marian, deputat PDL: "Mai este un semn de întrebare. Deşi, deşi, pe proiectul vechi toate licitaţiile nu se pierdeau, constructorii nu pleacă acasă, nu se refac, deci licitaţiile rămân aceleaşi, câştigate, [de] cine-s câştigate şi constructorii continuă proiectul. Totuşi se pune un semn de întrebare: de ce Consiliul Judeţean Vaslui nu a înaintat la Ministerul Mediului lista, lista punctuală, cu stadiul fizic şi valoric a lucrărilor executate până în prezent? De ce?"

▶ [TC 28:34]
Dan Marian, deputat PDL: "Eu pot să-mi pun un semn de întrebare şi să mă adresez prin intermediul dvs. lor şi să-i întreb: oameni buni, aveţi vreo problemă? Aveţi vreo problemă cu decontările, aveţi vreo problemă cu recepţia parţială a lucrărilor? Ne putem pune acest semn de întrebare. Sau pot să mă întreb în acelaşi mod, dom'le, sunt atât de obosiţi? Încât au devenit puturoşi? Unul stă ca struţul cu capul în nisip pe la Vaslui, altul s-a dus să se recreeze în China, celălalt vine pe la Bârlad şi spune numai poveşti şi face filozofie?"

▶ [TC 29:30]
Dan Marian, deputat PDL: "Deci eu cu domnul primar am rămas interzişi. Interzişi! Când ni s-a spus de la Ministerul Mediului că luni au avut o întâlnire cu cei de la Consiliul Judeţean şi cu cei de la Aquavas, au fost trimişi anumiţi oameni directori care nu făceau altceva decât îşi puseseră capul între mâini şi nu aveau răspunsul. "Dom'le, hârtiile le-aţi adus?". Fără răspuns. Deci eu vă rog foarte mult, presa, trageţi un semnal de alarmă: oameni buni, dacă până la sfârşitul lunii August nu depun documentele discutăm de apă şi canal în 2014! Şi discutăm despre PID-urile şi cartier Deal 2 pe alte surse de finaţare pentru că se vor pierde banii! Nu mai putem să asfaltăm. Pierdem şi banii. Oamenii ăştia eu nu cred că-s nebuni, eu cred că-s doar puturoşi. Altceva nu pot să remarc."

▶ [TC 30:34]
Dan Marian, deputat PDL: "Ceea ce a uitat domnul primar [este] faptul că se va depunde un proiect pentru piste de biciclişti şi role."
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Lucrăm la el, este vorba de o lungime de circa 10 km. /.../"

▶ [TC 31:15]
Dan Marian, deputat PDL: "Acuma vreau să vă spun aşa că, vedeţi am în faţa mea Strategia de Dezvoltare a Municipiului Bârlad, să ştiţi că din momentul în care am convenit asupra parteneriatului această strategie devine şi cartea mea de căpătâi în activitatea pe care o desfăşor şi absolut toate proiectele guvernamentale care au adresabilitate către autorităţile locale fiţi siguri că nu vor ocoli municipiul Bârlad şi îi mulţumesc încă o dată domnului primar Titi Constantinescu pentru disponibilitate, a văzut şi dumnealui ce înseamnă să fie personal prezent la discuţii, la ministere şi cât mai des, cât mai des, avem nevoie de accelerarea acestui ritm de implementare."

▶ [TC 32:39]
Dan Marian, deputat PDL: "Pot să vă spun aşa că... sunt huşean dar să ştiţi că încep aşa să mă îndrăgostesc de Bârlad şi Titi Constantinescu e vinovat pentru lucrul ăsta."

▶ [TC 33:00]
Întâlnire cu mediul de afaceri la Bârlad

▶ [TC 35:01]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Vreau să mulţumesc domnului deputat pentru că a mers cu mine şi cu o mănuşă albă şi catifelată a deschis toate clanţele pe acolo, altfel stăteam încă o săptămână şi cred că nu rezolvam mai nimic, de pe o parte, de pe altă parte celor 3 miniştri care ne-au primit foarte bine dar nu în ultimul rând aş vrea să spun, poate n-am spus-o niciodată atât de clar şi răspicat, să mulţumesc /../ domnului director Vicol şi domnului Şolcă pentru ajutorul dat, tensiunea la care suntem supuşi cu toţii şi în primul rând domniile lor de câteva săptămâni, de când am accelerat acest proces de întocmire a proiectelor. /.../ E o presiune foarte mare, le mulţumesc că m-au înţeles, e abia începutul, bineînţeles şi sperăm că [o] să ne bucurăm de concedii la iarnă."
Dan Marian, deputat PDL: "Vreau să amintesc şi de domnul consiler local Cornel Pleşu care în permanenţă este alături de noi şi cu care dialogăm pe subiectele acestea care sunt foarte importante."

▶ [TC 36:22]
Întrebări

▶ [TC 38:28]
Dan Marian, deputat PDL: "Deci suma pe care o va primi judeţul Vaslui pentru investiţii în apă şi canalizare prin PNDI va fi undeva la 14 milioane de EURO, din care 9.6 a avea Bârladul. La creşe la fel, aţi văzut, 3 creşe la Bârlad, din 8 sau 9, cât are judeţul Vaslui. Deci încercăm să mai şi compensăm aşa un pic..."
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "De data asta am fost discriminaţi pozitiv."

▶ [TC 42:23]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Cred că în luna August, la jumatea lui August vor începe lucrările.
Dan Marian, deputat PDL: "Oricum, până la sfârşitul toamnei veţi avea o şosea Republicii modernizată."
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Va fi o bucurie după părerea mea generală pentru că bârlădenii îşi doresc foarte de mult lucrul acesta pe de o parte, şi încă câteva persoane, puţine la număr, 2-3, care se vor îmbolnăvi dacă nu de cancer, de ficat, de rinichi, de... alte boli. De oftică. /.../ Eu nu spun nimic până nu văd... Am spus, la prima basculantă de asfalt chem fanfara şi cânt Kalashnikov, aici va fi, în faţă, la fântâna arteziană. Sigur!"

▶ [TC 44:10]
Dan Marian, deputat PDL: "În momentul în care acest proiect de apă şi canal trece pe POS Mediu băieţii de la Consiliul Judeţean n-or să mai aibă control pe bani. Şi îi doare chestia asta. Îi doare tare."
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Nici primăria. Şi pe ea o doare."

▶ [TC 45:19]
Încă ceva legat de Aquavas

▶ [TC 46:48]
Despre regionalizare

▶ [TC 48:30]
Despre descentralizare

▶ [TC 50:44]
Dan Marian, deputat PDL: "Domnul primar chiar l-a sunat pe domnul preşedinte Mihalachi (al CJ Vaslui, n.r.) şi nu i-a răspuns la telefon."

▶ [TC 51:18]
Dan Marian, deputat PDL: "Să ştiţi aşa că m-am ocupat de Huşi, şi m-am ocupat bine, chiar dacă şi acolo trebuie menţinut ritmul şi nu trebuie scăpate frâiele, m-am ocupat şi de Negreşti, m-am ocupat şi de Murgeni dar mă ocup acum, total, de Bârlad."

3.918 vizualizări |21 comentarii52m02s

Vezi comentarii
(ultimul adăugat acum 9 ani)
 
PUBLICITATE
INSTITUŢII
INSTITUŢII JUDEŢENE
SPORT




Google
 
anunturi | livecam | foto | top
Copyright © 2005 OCF. Toate drepturile rezervate. Termeni şi condiţii.
Logo-ul Bârlad Online este marcă înregistrată a OCF. Toate celelalte mărci sunt proprietatea companiilor deţinătoare. Reproducerea conţinutului din acest site este permisă numai cu acordul Online Content Factory SRL. Pentru orice neclarităţi, informaţii suplimentare, sugestii sau comentarii vă rugăm să ne contactaţi: support at b-o dot ro sau prin SMS la 0724 227.523 (0724 BARLAD). Atenţie ! Acest număr nu are servicii de voce, dacă sunaţi sună în gol. Vă rugăm trimiteţi doar SMS. Tarif normal în funcţie de reţea.

Pagina generata in 0.2743 secunde.