Primarul Constantin Constantinescu a dat publicităţii un comunicat de presă pe care īl publicăm integral mai jos.
"
Īn loc de replică
SĂ PREŢUIM FRUMOSUL ŞI VALOAREA
Nu mi-am propus să răspund criticilor care mi-au fost adresate privind proiectele de modernizare a băii publice, cinematografului şi a unei baze sportive dar, o recentă scrisoare din partea unui cetăţean, m-a determinat să o fac publică.
PRIMARUL MUNICIPIULUI BĀRLAD,
Ing. Constantin Constantinescu
Bună ziua, Domnule Primar,
Foarte multe dintre proiectele şi realizările dvs. sunt apreciate atāt de mine cāt şi de foarte mulţi oameni.Din păcate, sunt şi oameni care nu au răbdare să le vadă pe următoarele, iar unii oricāt ai face ceva pentru ei, nu au ochi să vadă, pentru că orgoliul lor nemăsurat este la fel de mare ca egoismul şi invidia, de care dau dovadă, iar unii, vorba dvs,. chiar nu merită să le dai atenţie, pentru că nu ştiu să aprecieze.
Dvs. ştiţi prea bine că nu a existat cineva care să-i mulţumească pe toţi, şi, oricum, a face pe plac unora īnseamnă de cele mai multe ori neajunsuri, ca să nu spun că poate fi de-a dreptul păgubos pentru bunul mers, ori pentru propria persoană.
Un centru spa, un centru sportiv complex, cāt şi un cinematograf sunt lucruri esenţiale nu numai pentru modenizarea oraşului cāt şi pentru confortul şi educaţia oamenilor. E adevărat mai sunt lucruri diverse precum reparaţia unor străzi, dar pentru asta nu ar trebui decāt ca pe lāngă toate celelalte proiecte să găsiţi, īncă o soluţie, sau un sponsor.
Chiar şi eu mă gāndeam, ca pe locul fostei Băi Comunale, ar fi interesant un centru de īngrijire medicală complex, īn care să poată funcţiona, un centru spa, un patinoar, o piscină, un cinematograf de cel puţin tip 3 D, un club de agrement pentru pensionari şi tineri. Pentru toate acestea puteţi īncerca un investitor particular, care vrea să investească īn acest mic orăşel, īn care se simt şi se văd meritele dvs.
Cel care transformă urātul īn frumos şi īl respectă pe cel existent este un artist şi una dintre cele mai mari calităţi a unui om este de a-i face pe adversari ori pe pe duşmani să-i recunoască valoarea şi meritele.
Cu deosebită consideraţie,
Tess Minulescu
"
|