TOATE >>  
 
VREMEA
Bârlad, ora  01:00
Temperatura5.3 °C
Umiditatea 95%
Presiunea 979.5 mb
Vânt1.8 m/s
Sursa: ANM
RADAR INMH
RADAR WINDY
WX CHARTS
RADAR LEMN
CURS VALUTAR
18-04-2024
VALUTARON
EUR4.9763
USD4.6625
GBP5.8158
XAU356.8680
Sursa: BNR
HARTA din SATELIT
HARTA la 1906
BÂRLAD ALTĂDATĂ
COLECŢIA RLV
VOCEA TUTOVEI
CODURILE POŞTALE
EVENIMENTE
CONF. DE PRESĂ
ŞEDINŢE CLB
FAZA ZILEI
TRAILERE
EMISIUNI
BEST OF
SPORT
ARHIVA CONYSAT
COMUNICATE
NAŢIONAL
ARHIVĂ CONCERTE
ANUNŢURI
IMOBILIARE
ANGAJĂRI - OFERTE
ANGAJĂRI - CERERI
TELEFOANE
CALCULATOARE
AUTOMOTO

BÂRLAD ONLINE

Autorităţile locale sunt împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracţionării hidraulice. Primăria Bârlad a respins încă de pe 30 Mai 2011 cererea firmei de prospecţiuni pentru construcţia unui depozit de explozivi (!) pe strada Zefirului din Bârlad. Conferinţă de presă extraordinară Adrian Solomon, invitat special Constantin Constantinescu

▶ [TC 03:12]
Adrian Solomon, deputat PSD:  "Va trebui să existe o reacţie pe măsură a comunităţii locale şi a opiniei publice mai larg răspândită nu doar din partea ecologiştilor ci din partea tuturor celor care trăim în acest oraş şi în jurul Bârladului pentru că reacţia opiniei publice a dus în Bulgaria la sistarea acestui tip de exploatare şi la intertzicerea metodelor respective pe teritoriul Bulgariei."

▶ [TC 03:48]
Adrian Solomon, deputat PSD:  "Eu voi iniţia un proiect legislativ prin care să se interzică metoda fracţionării hidraulice pe teritoriul României şi fac apel la toţi cei care se pricep să mă contacteze pentru a redacta o expunere de motive cât se poate de fundamentată ştiinţific /.../"

▶ [TC 05:04]
Adrian Solomon, deputat PSD:  "Pentru că am văzut mai multe reacţii care ar fi... ştiu eu, indus ideea că autorităţile bârlădene nu sunt împotriva acestui tip de exploatare a gazelor de şist, trebuie să facă nişte lămuriri, domnul primar are nişte documente pe care vi le poate prezenta /.../"

▶ [TC 06:16]
Adrian Solomon, deputat PSD:  "Principala noastră resursă acum şi în viitor trebuie să fie apa. Pentru că gazul vine, se arde şi dispare. Apa va fi principala resursă în viitor /.../ şi prin urmare va trebui să avem grijă de resursele de adâncime dar şi de cele de suprafaţă."

▶ [TC 06:48]
Adrian Solomon, deputat PSD:  "După cum am văzut circulând cu alte scopuri prin judeţ, prin jurul Bârladului, cetăţenii aceştia prospectau în coada barajului de la Cuibul Vulturilor, în coada barajului de la Râpa Albastră la Băcani şi în lunca Bârladului la Banca. Prin urmare ambele surse de apă ale Bârladului sunt în pericol şi nu întâmplător pentru că ştiţi că au nevoie de mari cantităţi de apă ca să exploateze aceste zăcăminte dar şi sursa principală de apă de pucioasă, sursa de adâncime a Bârladului poate fi în pericol dacă nu mâine cel puţin în viitor şi, se ştie, se introduc în acele foraje tot felul de substanţe care la un moment dat pot să urce până în straturile superioare inclusiv în apa freatică şi ne vom putea trezi că bând apă de pucioasă în viitor în Bârlad să avem destule probleme de sănătate."

▶ [TC 08:00]
Adrian Solomon, deputat PSD:  "De aceea pentru a lămuri şi pe semnatarii scrisorii deschise dar şi pe toţi cei din Bârlad îl rog pe domnul primar să vă prezinte documentele tocmai pentru a vedea că nu s-a acceptat niciun moment din partea Primăriei Bârlad o astfel de prezenţă în interiorul oraşului. ÃŽn exterior nu sunt atribuţiuni din partea primăriei şi prin urmare va trebui să facem apel la cele judeţene şi celelalte guvernamentale."

▶ [TC 09:03]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Pur şi simplu intuitiv, pentru că nu ştiam despre firma Chevron mai nimic la vremea respectivă şi nici de intenţia lor de a fora sau a face prospecţiuni în zonă, pur şi simplu mie nu mi s-a părut de prima dată curată această afacere, început de afacere şi, la o adresă pe care vă voi citi-o imediat, eu am răspuns în mod negativ încă din luna Mai (2011, n.r.) când poate mulţi dintre noi şi tinerii aceia care pe bună dreptate vor să ia poziţie şi nu numai, pe internet am înţeles că este o opinie colectivă împotriva acestei afaceri, să o numesc aşa, încă din luna Mai eu am fost primul care am pus piciorul în prag acestei afaceri, să-i zicem aşa, mai mult intuitiv."

▶ [TC 09:51]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Eu am o adresă pe care o voi citi /.../, ea este din 30.05 deci din luna Mai 2011 când, repet, eu nu ştiam de această afacere dar pur şi simplu veţi vedea la ce se referă ea. Şi scrie aşa:
"Către Primăria Municipiului Bârlad, Domnul primar ing. Constantin Constantinescu". Se spune: "Societatea comercială Prospecţiuni SA este specializată în prospecţiuni geofizice şi geologice având 60 de ani de experienţă în descoperirea structurilor purtătoare de hidrocarburi, subtanţe minerale utile solide, ape subterane, cărbuni", şi-aşa mai departe. "ÃŽn acest moment Prospecţiuni SA este contractor pentru execuţia de prospecţiuni seismice", repet, prospecţiuni seismice se scrie în adresa asta, "într-un perimetru situat în zona Bârlad concesionat de compania Chevron, SUA, de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale". Punct. "Chevron va desfăşura în această zonă un program de explorare şi investiţii", atenţie, deci şi investiţii, "pentru surse neconvenţionale shale gas". Gaz de şist. Şi-acuma cererea efectivă pentru ce au făcut ei această adresă /.../ "Pentru efectuarea lucrărilor de prospecţiune avem nevoie de un depozit temporar de exploziv în zona Bârlad. ÃŽn acest scop vă rugăm să ne sprijiniţi cu închirierea unui teren în suprafaţă de 6.700mp necesar pentru amplasarea depozitului de substanţe explozive. Am identificat un asemea plasament în zona străzii Zefirului". Mai spune în continuare, am să vă citesc şi asta, "Lucrările de prospecţiune vor începe la data de 1 August 2011, dată la care depozitul trebuie să fie funcţional. De aceea avem nevoie de sprijinul primăriei pentru obţinerea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construcţie".
▶ [TC 11:58]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Bineînţeles că nu le-am acordat acest sprijin, nu le-am mai pus în Consiliul Local pentru că mi-am dat seama de atunci, pur şi simplu intuitiv, că ceva nu este curat şi am trimis pe specialiştii din primărie să se adreseze poliţiei şi unităţii militare, de ce, pentru a lua legătura cu oameni de specialitate, pentru că trebuia să am o poziţie cât de cât oficială şi bazată pe anumite lucruri. Din discuţiile cu cei de la unitatea militară /.../ a rezultat că depozitul nu poate să... comportă anumite riscuri la Bârlad, nu prea este conform, ei au vrut iniţial să închirieze de la unitatea militară, până la urmă au vrut să construiască unul în nişte recipiente de metal şi-aşa mai departe. ÃŽn orice caz noi nu am fost de acord şi-am refuzat. Am impresia totuşi că ei au continuat demersurile lor şi au făcut un asemenea depozit la Banca. Nu ştiu exact, nu este treaba Primăriei Bârlad. Ce-am vrut eu să vă arăt cu acest lucru, am vrut să vă demonstrez că noi am fost împotrivă de prima clipă când am aflat despre acest lucru, neştiind că au avansat sau nu."
▶ [TC 13:08]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Am fost informat din presă că ei au primit o autorizaţie de construcţie pentru prospecţiuni de la Consiliul Judeţean, nu ştiu exact, nu-i treaba mea, doar am citit în presă, deci am această reţinere /.../"

▶ [TC 13:22]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "ÃŽn ultima vreme /.../ am luat la cunoştinţă despre nemulţumirea cetăţenilor municipiului Bârlad pentru că au apărut imediat ca răspuns la prospecţiunile pe care firma le-a făcut deja în judeţul Vaslui în zona Bârladului, reacţii negative din partea... din media locală şi nu numai. Şi filmuleţul acela despre care spune domnul deputat Solomon, am vorbit împreună cu domnul Giuşcă să poată prezenta la Casa de Cultură, e o etapă în demersul nostru."

▶ [TC 14:36]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Acum o săptămână am făcut o adresă, vă voi citi-o, "Către Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui, domnului director Remus Mitrea. Prin prezenta vă aducem la cunoştinţă că am luat act din media locală şi centrală de faptul că s-au făcut prospecţiuni geologice în vederea depistării de zăcăminte de gaze de şist în zona municipiului Bârlad. Tehnologia este extrem de poluantă şi nocivă pentru organisme vii şi mai mult provoacă cutremure de suprafaţă, Bârladul aflându-se în pragul unei catastrofe ecologice de proporţii. Având în vedere că în apropierea Bârladului se află acumularea de apă Râpa Albastră şi că aceasta va deveni printr-un program POS Mediu principală sursă de apă a municipiului nostru şi că pe raza municipiului avem un număr de peste 50 de puţuri de mare adâncime ce furnizează apă potabilă de foarte bună calitate atât cetăţenii cât şi noi ca autoritate locală ne exprimăm îngrijorarea pentru dezastrul ecologic ce s-ar putea declanşa ca urmare începerii lucrărilor de exploatare. Ţinând cont de cele relatate, vă rugăm să ne comunicaţi punctul dvs. de vedere asupra celor relatate, dacă aţi eliberat autorizaţie de mediu şi dacă Ministerul Mediului va comunicat ceva în acest sens. Cu stimă," semnez eu. Deci încă de acum o săptămână eu am făcut acest demers şi vă voi citi şi răspunsul primit de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, cea mai autorizată instituţie din judeţul Vaslui pentru a da un răspuns... oficial, să zicem aşa. Şi aici se spune: "Urmare a adresei dvs. prin care ne solicitaţi punctul de vedere privind viitoarele exploatări de zăcăminte de gaze de şist de către firma Chevron vă informăm că până în acest moment nu s-a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui şi nici nu este în desfăşurare o solicitare de acord de mediu pentru explorarea de gaze de şist. Menţionăm că în momentul solicitării de acord de mediu se va lua în considerare prevederile Comisiei Europene privind emiterea de acord de mediu pentru exploatarea gazelor de şist care necesită evaluarea impactului asupra mediului". Semnează domnul director Mitrea. Deci practic ni se aduce la cunoştinţă că exploatarea propriu-zisă nu a început dar putem intui că prospecţiunile deja s-au făcut /.../"
▶ [TC 17:30]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Deci noi încă din luna Mai (2011, n.r.) am luat o poziţie împotriva acestei afaceri /.../"

▶ [TC 17:58]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Mă gândesc, am vorbit şi cu domnul deputat, să venim în întâmpinarea cetăţenilor, cei care doresc să ia poziţie împotriva acestei afaceri, o numesc afacere în continuare, şi noi cei de la primărie cu acordul consilierilor şi nu numai vom pune un banner mare în faţa primăriei unde vom informa cetăţenii şi opinia publică /.../ despre felul în care noi vedem acestă chestiune în sensul că nu suntem de acord cu acest program."

▶ [TC 19:19]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Asta ca o primă măsură, am vorbit cu domnul deputat poate vom organiza şi o manifestare, un marş pe stradă, dincolo de acţiunile pe care orice cetăţean, orice grup de cetăţeni - am înţeles că tinerii de la Codreanu vor să facă un astfel de marş de protest, noi venim în întâmpinarea lor /.../"

▶ [TC 19:43]
Constantin Constantinescu, primar Bârlad: "Eu când am dat interviul ăla în Vremea Nouă (copie în format PNG) nu prea ştiam, n-am înţeles prea bine întrebarea Cezarei şi de aceea n-am... Este normal, fac o mică paranteză, că nu numai eu, orice bârlădean s-ar bucura ca în zona Bârladului să găsească surse de petrol, de gaze naturale, de... să putem să ieşim din... dar nu în felul acesta, bineînţeles."

6.806 vizualizări |105 comentarii46m10s

Vezi comentarii
(ultimul adăugat acum 12 ani)
 
PUBLICITATE
INSTITUŢII
INSTITUŢII JUDEŢENE
SPORT
MASS-MEDIA




anunturi | livecam | foto | top
Copyright © 2005 OCF. Toate drepturile rezervate. Termeni şi condiţii.
Logo-ul Bârlad Online este marcă înregistrată a OCF. Toate celelalte mărci sunt proprietatea companiilor deţinătoare. Reproducerea conţinutului din acest site este permisă numai cu acordul Online Content Factory SRL. Pentru orice neclarităţi, informaţii suplimentare, sugestii sau comentarii vă rugăm să ne contactaţi: support at b-o dot ro sau prin SMS la 0724 227.523 (0724 BARLAD). Atenţie ! Acest număr nu are servicii de voce, dacă sunaţi sună în gol. Vă rugăm trimiteţi doar SMS. Tarif normal în funcţie de reţea.

Pagina generata in 0.1084 secunde.