Home » Sport » Miyagi Dojo Bârlad a obținut 28 de medalii la primul campionat de kempo al Republicii Moldova

Miyagi Dojo Bârlad a obținut 28 de medalii la primul campionat de kempo al Republicii Moldova

Clubul de arte marțiale Miyagi Dojo din Bârlad a avut o prestație deosebită duminică, la Chișinău, unde a avut loc primul campionat de kempo al Republicii Moldova. A participat cu 19 sportivi, care au obținut împreună 28 de medalii. Nouă dintre acestea au fost de aur, nouă de argint și zece de bronz. La evenimentul unde s-a concurat la submission și full kempo au participat peste 200 de sportivi, din Moldova, România, Rusia, Ucraina și Transnistria. Bârlădenii s-au descurcat cel mai bine la submission, unde au urcat pe podium de 19 ori.

Rareș Mîrzac, Teodor Chiper și Teodora Oprea au cucerit aurul la ambele probe. Toma Mîrzac a luat aurul la full kempo și argintul la submission. Cristian Petrovici și Diana Costan au primit medalia de aur după evoluții solide la submission. Marian Pelin și Ana Maria Codreanu au cucerit argintul la ambele probe, iar Ioana Demetercă, Radu Tache, Elena Jidănașu și Mădălina Barbu au luat argintul la submission. Răzvan Grecu, Radu Pascu și Ciprian Negară au fost medaliat cu bronz la ambele probe, iar David Mihăilă, Elena Munteanu, Ioana Munteanu și Lorena Moise au cucerit bronzul la submission.

„A fost un campionat foarte disputat, cu sportivi foarte bine pregătiți pe ambele probe. Sunt foarte mândru de sportivii care au reprezentat clubul Miyagi Dojo. Respect și mulțumiri părinților,sportivilor și tuturor celor care au fost alături de noi și ne-au susținut. Felicitări organizatorilor, Federația de kempo a Republicii Moldova și sensei Igor Gylca”, a declarat pentru Est News sensei Gabriel Manta. (George PROCA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: