Deputatul PSD de Vaslui Adrian Solomon, presedinte al Comisiei pentru munca, a declarat intr-un interviu pentru televiziunea locala Media TV ca cei care au cont de Facebook nu mai au soare sau intuneric, adaugand si o descriere pentru cei care folosesc Facebook in exces: #dilibau. Solomon este celebru pentru alte cateva declaratii si gesturi controversate, precum sugestia de amenintare cu moartea la adresa lui Mihai Razvan Ungureanu in 2012, caruia i-a transmis ca va avea "soarta lui Aldo Moro" daca trece prin Barlad fara anunte autoritatile locale.

Adrian SolomonFoto: Camera Deputatilor

Clipul a fost distribuit de pagina Sectia Politic de la Realitatea TV. Interviul integral se afla aici.

Ce spune Solomon:

"Cel care are Facebook nu mai are - nu ca relatii - nu mai are soare, nu mai are intuneric, nu mai are lumina, nu mai are nimica, sta cu ochii numai in televizorul ala. Daca cineva a dorit sa faca din niste oameni normali niste oameni tembeli a reusit, prin acest sistem. Tocmai prin faptul ca te capteaza, te atrage, prin tot felul de glumite lucruri simpatice, iti mai baga cate un mesaj din asta cu rezist cu nu stiu ce. Si atuncea hashtag (#)dilibau scrie pe toata lumea care foloseste in exces aceasta¬Si taota lumea are tendinta de a folosi in exces. Ideea mea - e mai bine asa. Ca daca ma apuc eu sa comentez va dati seama ce iese. Mai bine sa nu am facebook."

Amenintarea cu moartea la adresa lui MRU si alte afirmatii controversate

Pe vremea cand Mihai Razvan Ungureanu era premier, l-a "asigurat" pe acesta va avea soarta lui Aldo Moro, primul ministru italian asasinat de organizatia terorista marxist-leninista Brigazile Rosii.

"Se-aude ca domnul Mihai Razvan Ungureanu ar vrea sa vina pe 1 Mai. Eu ii transmit public, ca sigur are urechi care s-auda, ca daca are nesimtirea, ca tupeu are cat cuprinde, sa vina in Barlad si sa nu anunte autoritatile, sa nu opreasca la primarie sa afle ce-i doare pe barladeni de la primarul municipiului Barlad va avea nu soarta lui Tariceanu, ci soarta lui Aldo Moro. Si asta nu-i o amenintare, e o asigurare, domnul prim-ministru. Sa vii tu in Barlad si sa nu te opresti pe la primarie, sa n-ai bunul simt sa suni la primarie inainte ca vii", a declarat Solomon in conferinta de presa a Partidului Social-Democrat, sustinuta la Barlad pe 23 aprilie 2012.

Acest episod a venit dupa cel din 2007, atunci cand, din functia de viceprimar al Barladului, Solomon l-a intampinat pe Calin Popescu Tariceanu, pe atunci prim ministru, cu un mars funberu cantat de o fanfara, in semn de protest ca Tariceanu a vizitat orasul fara sa anunte oficialitatile, scrie Adevarul.ro.

In timpul protestelor impotriva gazelor de sist din 2012, Solomon a jurat cu mana pe biblie in fata a 8.000 de oameni ca va lupta impotriva extragerii gazelor de sist, noteaza Adevarul. La sase luni dupa, in decembrie 2012, imediat dupa alegeri, si-a schimbat radical parerea argumentand ca nu era suficient de informat cand marsaluia pe strazile Barladului alaturi de miile de oameni care militau impotriva fracturarii hidraulice.

In noiembrie 2016, Solomon a ironizat-o pe Iolana Staniloiu, secretarul de stat de atunci in ministerul Muncii, intrebandu-o: "Serios, sunteti bunica care ne cearta?", si a invitat-o sa iasa din sala.

Dialogul de atunci. :

"I.Staniloiu: Noi nu am primit aceste amendamente.

A. Solomon: Nici noi, acum le facem.

I. Staniloiu: ....si sa precizati sursa de finantare.

A. Solomon: Bugetul de stat

I. Staniloiu:....si impactul bugetar.

A. Solomon: Devastator."

Apoi Adrian Solomon a invitat-o pe Iolanda Staniloiu afara din sala, dupa ce ea a insistat ca nu a primit grila de salarizare. "Va deranjam? Sunteti bunica care ne cearta? Sa nu mai veniti cu aceasta atitudine la comisie ca nu va mai primim."

In 2014, Adrian Solomon declara ca este "comunist, dar unul iluminat": "Sunt un pesedist adevarat si nu ma dezic de calitatea mea de membru de partid si nici de structura mea socialista si chiar, de multe ori, comunista. Cine are ceva de comentat sa vina sa-mi contraargumenteze. Da, recunosc ca sunt comunist. Dar un comunist luminat, unul care accepta armonia sociala si nu are in programul sau politic lupta de clasa."