Liviu Dragnea, audiat la DNA. Ce acuzații îi aduc procurorii

Data actualizării: Data publicării:
171113_DRAGNEA_DNA_02_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liviu Dragnea s-a prezentat luni la DNA. Liderul PSD confirmase duminică prezența în fața procurorilor anticorupție, fără însă a preciza în ce dosar este chemat. La sediul DNA au fost prezenți mai mulți susținători ai lui Dragnea, inclusiv membri ai PSD și miniștri din Guvernul Tudose. Nu au lipsit nici oameni care sunt împotriva liderului PSD, de aceea la fața locului a fost instalat un dispozitiv de jandarmi. Dragnea este suspectat de constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu și fraudă cu fonduri europene în timpul în care se afla la șefia CJ Teleorman.

ACTUALIZARE 12:15 - DNA a confirmat urmărirea penală a lui Liviu Dragnea. În comunicatul procurorilor anticorupție se arată că liderul PSD este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

ACTUALIZARE 9:30 - Liderul PSD, Liviu Dragnea, a ieşit de la DNA după aproximativ o jumătate de oră de audieri. Deși când a sosit a spus că va face declarații la ieșire, acest lucru nu s-a întâmplat. Dragnea a fost citat la DNA în calitate de suspect într-un nou dosar, al treilea, privind fapte de corupţie. Potrivit informațiilor Digi24, printre acuzații se regăsesc: constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu și fraudă cu fonduri europene în timp ce era președintele Consiliului Județean Teleorman.

Luni, la Direcția Națională Anticorupție a fost citat și Marian Fișcuci, fost patron al TelDrum.

171113_DRAGNEA_DNA_04_INQUAM_Photos_Liviu_Florin_Albei
171113_DRAGNEA_DNA_04_INQUAM_Photos_Liviu_Florin_Albei

Fotografii: Inquam Photos / Octav Ganea

ACTUALIZARE 8:50 - Liderul PSD, Liviu Dragnea, a ajuns la DNA, luni dimineaţă, el fiind aşteptat de aproximativ 50 de membri de partid, între care vicepremierul Paul Stănescu, deputatul Claudiu Manda şi Marian Neacşu, secretarul general al partidului, care a spus că „orice coleg aflat în impas are nevoie de susţinere”. Anunţul privind audierea lui Dragnea de către procurorii anticorupţie a fost făcut chiar de el cu o zi în urmă, fără însă a preciza în ce dosar a fost chemat.

Liderul PSD a ajuns la DNA în jurul orei 8:50, spunând că va face declaraţii la ieşire.

El a fost aşteptat de către un grup de aproximativ 50 de susţinători, membri ai partidului, care s-au adunat la DNA încă din jurul orei 8:00. Liderul PSD a fost primit cu aplauze de către aceştia.

Printre cei care au venit la DNA să îl susţină pe Dragnea se află vicepremierul Paul Stănescu, secretarul general al PSD, Marian Neacşu, deputatul Claudiu Manda, şef al Comisiei parlamentare pentru controlul SRI. Ei au susţinut că nu au vorbit cu Liviu Dragnea despre intenţia lor de a veni să îl susţină la DNA.

„Credem că orice coleg aflat în impas are nevoie de susţinere şi o vom acorda tuturor. Ne-am întâlnit ieri la TSD si acolo am decis să fim prezenţi. Este vorba de un coleg, preşedintele partidului şi primează prezumţia de nevinovăţie şi noi vom fi alături de dumnealui. (...) Am venit să îl susţinem pe preşedintele nostru, nu am venit să luăm cu asalt, vom avea o manifestare cât se poate de paşnică”, a spus Marian Neacşu.

La rândul lui, vicepremierul Paul Stănescu a spus că a venit în calitate de senator, pentru a-l susţine pe Liviu Dragnea.

„Sunt aici în calitate de senator, în semn de solidaritate cu preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedinte al partidului”, a afirmat Paul Stănescu.

La DNA a venit pentru a-l susţine pe Dragnea şi Claudiu Manda.

„La ultimele două participări la ICCJ nu ar fi trebuit să fie admonestat şi batjocorit. (...) Nu am venit sa creăm presiune. Nu am votbit acest lucru cu dumnealui”, a afirmat deputatul Claudiu Manda.

În faţa sediul PSD se află şi câţiva contestatari ai lui Dragnea supravegheați de forţe de ordine impresionante.

Conform unor surse Digi24, Dragnea a fost chemat în calitate de suspect, iar dosarul vizează activitatea firmei TelDrum.


„Voi merge mâine la DNA”, a spus Dragnea, duminică, la sosirea la Congresul Tineretului Social-Democrat.

În ceea ce priveşte dosarul în care a fost citat, Liviu Dragnea a spus: „Ce contează?”. „Tot acest circ nu ar avea rost dacă nu aş fi citat”, a continuat liderul PSD.

Întrebat dacă se aşteaptă la o solicitare a DNA către Parlament pentru avizarea urmăririi penale în cazul său, Liviu Dragnea a răspuns: „S-ar putea să fie cam mult”.

DNA are în lucru mai multe dosare care l-ar putea viza pe Dragnea: dosarul Belina privind transferul braţului Pavel şi al insulei Belina din proprietatea statului în cea a Consiliului Judeţean Teleorman prin Hotărâre de Guvern (HG), dosarul Tel Drum, dar şi dosarul deschis ca urmare a investigaţiei Rise Project privind existenţa unor afaceri ale lui Liviu Dragnea în Brazilia.

De asemenea, Romică Părpălea, denunţătorul lui Dragnea în dosarul „Referendumul” şi cel care în 20 iulie a depus în 19 octombrie o sesizare referitoare la legăturile dintre Tel Drum şi Liviu Dragnea, a fost la DNA pentru a oferi detalii în legătură cu acest dosar. El a anunţat că a depus plângeri penale atât împotriva lui Liviu Dragnea, cât şi împotriva lui Carmen Dan.

În ceea ce-l priveşte pe Liviu Dragnea, el a apreciat că este vorba despre trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Bărbatul susţine că deţine probe reprezentând documente, înscrisuri, declaraţii de martori în sprijinul acuzaţiilor sale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri