Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

N-ai cu cine: Shinzo Abe a plecat din România cu un nai. Cum se traduce declarația politicoasă a premierului Japoniei: „Am avut ocazia să cunosc cultura română"

Shinzo Abe - news.ro

(Foto: news.ro)

Românilor le place să creadă că sunt un popor ospitalier, sau așa am fost învățați la școală - „cât suntem încă pe pace, eu îți spun «bine-ai venit»”. Pe 16 ianuarie 2018, România a dat dovadă de o „ospitalitate” schizoid-masochistă.

A venit în România primul-ministru al Japoniei (prima vizită niponă la acest nivel din istorie!) și a fost întâmpinat la aeroport de doi secretari de stat, iar întâlnirea dintre prim-miniștrii României și Japoniei a fost anulată din lipsă de prim-ministru român. 

Japonezii sunt extrem de politicoși și să spargi bariera politeței afișate necesită ceva minte și cunoaștere. Să traduc în română această situație: este ca și când ai invita la masă pe cineva și nu i-ai da de mâncare, în schimb l-ai înjura de mamă vreo două ore.

Partea română, aflată în plină degringoladă politică, a încercat să dreagă busuiocul, invitându-l pe Shinzo Abe să viziteze Muzeul Satului, unde i-a fost oferit în dar un nai. Desigur, fix de asta a venit premierul celei de-a patra puteri economice din lume în România - n-avea nai.

Un pic de context:

La începutul lui decembrie 2017, a fost semnat acordul de liber schimb între UE și Japonia. Shinzo Abe a făcut o vizită extinsă în Europa acoperind șase țări din Europa de Est - cinci membre UE (Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria și România) plus Serbia.

Vizita delegației japoneze, în frunte cu primul-ministru Shinzo Abe, a avut două linii directoare: (1) cooperarea pe aspecte de securitate - de exemplu în Estonia delegația japoneză a vrut să preia expertiza în domeniul securității cibernetice. (2) găsirea de noi oportunități de afaceri - că doar acordul de liber schimb între UE și Japonia trebuie fructificat.

E drept că afaceriștii japonezi sunt vicleni și niște negociatori feroce, dar asta nu e un motiv să nu discuți cu ei. Mai ales că Japonia are o populație de 127 de milioane de oameni cu venituri mari - un PIB/locuitor de 39.000 dolari.

Poate cifrele economice și mizele unei vizite de stat nu sunt apetisante, dar asta nu le face a fi neimportante.

Prin „ospitalitatea” arătată delegației japoneze, România a reușit performanța de a se șterge singură de pe harta intereselor Japoniei (a 4-a putere economică globală).

Unii vor spune că „vizita a fost un succes" pentru că nu-știu-ce reprezentant japonez a vorbit cu nu-știu-ce reprezentant român. Prostii!

Spuneam mai devreme că japonezii sunt politicoși, foarte politicoși. De exemplu, vizita neplanificată la Muzeul Satului, cauzată de lipsa unui prim-ministru în funcție al României, a fost expusă de Shinzo Abe în declarația comună de presă cu președintele României, ca „am avut ocazia să cunosc cultura română".

Traducând în română, asta înseamnă: „Am vrut să discut afaceri serioase, doar că n-am avut cu cine. Așa că m-am dus, de nevoie, să văd case țărănești și să descopăr secretele milenare ale olăritului în România".

În cultura japoneză respectul și respectarea ierarhiei sunt esențiale pentru orice fel de relație. Așa că, pe românește, faptul că un delegat japonez a vorbit cu un oficial român este doar un semn de politețe.

E tare greu să „prostești" un afacerist japonez.

Pe partea de cooperare pe aspecte de securitate, probabil, vizita delegației japoneze și-a atins o parte din scopuri. Pe partea economică, per ansamblu, România s-a discreditat în fața Japoniei pentru, cel puțin, următoarea generație. Pentru japonezi, este quasi-imposibil să faci afaceri cu cei care nu îți oferă respectul pe care îl aștepți.

Faptul că PSD are puterea politică și că PSD a devenit „Dragnea inc." nu este chiar o noutate. Dar, ceea ce PSD se încăpățânează să nu priceapă este că România nu este PSD, deci România nu este Dragnea.

România începe să conteze cât de cât la nivel global. Dând cu piciorul la oportunități, România se auto-condamnă la „a fi mică" - „la nivel de Videle".

În politica românească, doar mârșăvia PSD reușește să întreacă incompetența și habarnismul guvernării PSD&ALDE.

Atunci când oportunitatea vine la tine acasă, încăpățânarea de a îți „apăra sărăcia și nevoile și neamul" este - pur și simplu - o dovadă de pură prostie.

Tare prost trebuie să fii ca să dai cu piciorul la noroc!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Prima dată, FSN a anunțat ca nu este un partid politic și ca nu va nominaliza candidați pentru alegerile care urmează. Silviu Brucan a lansat conceptul unui partid mare și a sprijinit transformarea organizației într-un partid politic

    La 6 februarie 1990, FSN s-a transformat într-un partid politic, pentru a putea candida la viitoarele alegeri.
    Cu excepția câtorva ziare, noua formațiune controla toată presa românească, în particular televiziunea controlată de stat, TVR. - In piata e ceata si nu putem transmite -
    Demonstrațiile anti-FSN, demarate de partidele de opoziție PNȚCD și PNL, la începutul anului ianuarie 1990, au degenerat într-un conflict violent împotriva autorităților de stat. 12 ianuarie Mazilu se urca pe tanc si striga Jos comunismul - Scoaterea PCR in afara legii - La rândul lui, Iliescu a apelat la clasa muncitoare -
    IMGB - să sprijine FSN împotriva aghiotanților pe care i-a numit "forțe fasciste, încercând să destabilizeze țara"

    Această chemare a rezultat la sosirea minerilor din Valea Jiului în București, pentru a liniști situația, evenimentele degenerând în primele două mineriade.

    În aprilie 1990, la prima conferință națională a FSN, Ion Iliescu a fost ales președinte.

    La alegerile din 20 mai 1990 partidul a obținut 66,31% din voturile pentru Camera Deputaților, cu majorități covârșitoare în județele
    Teleorman (87,15%),
    Botoșani (86,79%),
    Vaslui (86,10%),
    iar candidatul partidului la președinție, Ion Iliescu, a fost ales ca Președinte al României, din primul tur de scrutin
    (cu 85% din voturile electoratului),
    prima și ultima dată în istoria postcomunistă cînd nu a existat un al doilea tur de scrutin.
    Ca urmare a primelor alegeri libere din mai 1990, Ion Iliescu l-a desemnat drept prim-ministru al Guvernului României pe Petre Roman(acum mare PNL ist) fiul comunistului Valter Roman.

    Drept raspuns fortele democrate - putine la ora aceea - initiaza manifestațiile din Piața Universității, între 22 aprilie și 15 iunie 1990.

    Cu o durată de 53 de zile și adunând în jur de 5000 pana la 50.000 de oameni în fiecare seară,
    Golaniada ramane ca cel mai amplu protest din istoria României și cea mai mare manifestare anticomunistă din Europa de Est, după căderea Cortinei de Fier.

    În dimineața zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări.
    Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți.

    În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile:
    "IMGB face ordine!" și
    "Moarte intelectualilor!",
    "Noi muncim, nu gândim!".

    Asta este raspunsul la toate ce se intampla azi in tara. Astia sunt votantii FSN, FDSN, PDSR, PSD.
    • Like 1
  • Eu propun ca, de acum incolo, inaltii reprezentanti ai altor state sa fie primite de fanfar, si doar atit.
    • Like 1
  • O natiune nu e definita de cativa, ci de cei multi, si un popor de 81% pasivi imbecili mamaligari bolsevici, cu memorie de retardat, ce voteaza de 30 de ani urmasii celui mai criminal sistem politic din istorie trebuie si merita sa dispara cat mai urgent. Nu mai este timp, demult a fost prea tarziu pt. a se mai putea face ceva. Incepand de la iliescu toti politicienii romani ai acestui popor fara caracter ne-au dus spre pieire. Vom fi singurul popor din istorie ce va disparea din cauza prostiei si pasivitatii. in 20 de ani la noi
    si in 15 la bulgari rromii vor fi majoritari. Niciodata romanasii nu au avut initiativa si nu au inceput nimic "de jos", ca natiune, au depins intotdeauna de conducatori, sunt o turma de oi care s-a indreptat in orice directie i s-a spus "de sus", o natiune de executanti. Ultimul sa stinga lumina.
    • Like 4
    • @ Sebastian Ionescu
      Nu mai fiti asa prapastios. O sa fie rau si foarte rau, adevarat, dar nu uitati ca am supravietuit si cu Ceausescu si cu Iliescu de 3 ori. Sunt multe alte natiuni in situatii similare sau mai rele. Luand in considerare imprejurarile istorice, ar trebui sa apreciati ca Romania inca exista, si ca nu suntem o provincie sau enclava a Rusiei. Poate ca suntem un stat artificial si n-ar trebui sa existam, dar iata ca facem acusi 100 de ani. Democratia si respectarea legii se castiga prin lupta permanenta si educatie. Pana una alta, sunt mai tanar decat Dragnea si n-am de gand sa mor inainte de vreme.
      Emigrarea masiva din tara inseamna condamnarea Romaniei la inapoiere. Cine sa mai lupte pentru mai bine, daca toti dau bir cu fugitii la caldurica?
      • Like 2
    • @ Furati Mai Cu Spor
      Am supravietuit da; doar ca unii dintre noi ne-am cam saturat sa tot supravietuim, am vrut sa vedem si cum sa traiesti pe deplin.
      • Like 4
    • @ JohnKelheim
      Va cred si nu condamn pe nimeni care a plecat. Dar ii incurajez pe cei care n-au plecat sa mai lupte, iar pe cei care au plecat sau vor pleca sa se intoarca cand se vor simti impliniti. Avem mare nevoie de o masa de oameni care sa-si faca treaba si care sa respecte regulile. Altfel, parintii si bunicii nostri vor muri de foame cu mantogarii astia.
      • Like 1
    • @ Furati Mai Cu Spor
      Poporul ăsta nu a câștigat niciodată nimic prin luptă. Numai din pomenile marilor puteri. Ne mândrim că "noi nu am dus niciun război de agresiune, doar de apărare". Mai să fie asta motiv de mândrie? Așa de " doriți " eram de alții? Nu va fi bine. PSD s-a consolidat puternic. Borfașii din frunte jubilează. N(e)orodul, pomanagiu, puturos, hoț, leneș in cea mai mare parte va alege totdeuna hoți. Se merge pe principiul: fură ei, e bine, furăm și noi. Asta a funcționat mereu pe "plaiurile mioritice". Vă place ce se întâmplă zilele astea? Credeți că va " veni" binele? De unde? De la sfântul duh? Nu va fi nimic bine. Vom merge din rău în mai rău. Trebuie să fii nebun sau să nu ai altă alternativă ca să te întorci în țară. La ce? Mai bine "slugă" la străini, nu poți avea pretenții in casa altuia, decât bătaia de joc altor tăi.
      • Like 1
    • @ Furati Mai Cu Spor
      Victor66 check icon
      Si alte state au reusit sa se opuna coruptiei in conditii mai vitrege. Si sa faca mult mai mult cu mai putin.
      • Like 0
    • @ JohnKelheim
      Romanii supravietuiesc nu traiesc.
      • Like 0
  • Pai ce s-a intamplat acum face parte din “strategia” politica a PSD, pornita de pe vremea grotescului Iliescu - care, in 90, spunea nu investitorilor catr vroiau sa transforme romania in a 2-a elvetie a europei - “Noi nu ne vindem tara!” a spus scarbosul. Ar fi trebuit sa completeze cu adevarul: o pastram saraca, imbecila si putreda pentru rusi... Se observa clar o directie voita impotriva vestului, in asa-zisa politica romaneasca. Oamenii astia din PSD si ALDE sunt niste mizerabili infractori, santajabili si impresionabili, cooptati de rusi, sub promisiunea ca vor fi regi peste gunoi si liberi de dosare, pentru a indeparta romania cat mai mult de europa, intr-o pozitie de unde i-ar fi facil țarului Putin sa ne-o traga fara ca sa devina subiectul repercursiunilor euro-americane. La ultimele alegeri nu am gresit ca natie, pentru ca nu am iesit la vot - ne-am pecetluit soarta, ne-am pus singuri streangul de gat... daca nu are loc vreo minune, in urmatorii 20 de ani vom trai cu bocancul murdar de rahat al rusilor pe grumaz.
    • Like 7
  • A avut dreptate premierul nipon: a cunoscut din plin adevărata cultură și educație a romanilor prin reprezentanții lor. Nu sunt mândru că sunt român, mi-e rușine. Și rușine să le fie imbecililor care au votat acești borfași. Asta a fost o respingere pe față a unei puteri economice în favoarea chinezilor și/sau rușilor. A fost ceva "bine gândit" de trădătorii și vânzătorii de țară psd si alde. La comandă, evident.
    • Like 6
  • Pe cat pariu ca totusi se vor gasi ( stim la care posturi TV) ciraci care sa sustina sus si tare ca bine le-au facut-o japonezilor, ca sunt aroganti, ca nu ne respecta ca neam si popor, si oricum, noi nu avem nevoie de investitori straini care sug sangele neamului si exporta profitul, ca noi suntem daci , si mandri, si destepti , si bogati spiritualiceste, si asta e tot ce conteaza in viata, sa cante fanfara si sa sfaraie micii. Si mai rau, multi, muuuulti o sa fie de acord cu elucubratiile astea .
    • Like 7
  • Suntem unici în bicisnicia noastră!
    Miserupismul politicienilor români a atins maximul istoric.

    {Completare #1}
    Dacă cineva se mai îndoia de "patriotismul" politicienilor noştri, acum au în faţă adevărul în splendoarea nudităţii sale. Nu-i interesează altceva decât propriul buzunar! Atât! Ţară, România, Popor sunt VORBE GOALE!
    Ţara maimuţelor, asta suntem!

    {Completare #2}
    Pe politicienii români în doare la bască. Vosganian, spre exemplu, nu vede nimic în neregulă: ”nimeni nu poate cere ca evoluţia politicii interne să aibă ca prim reper evoluţia unor acţiuni de natură protocolară”. {https://is.gd/KMo2rM}
    • Like 6
  • Am citit pe fugă astăzi câteva articole legate de vizita premierului Abe, așa cum apar ele în presa japoneză. Așa cum bine ați punctat, japonezii sunt politicoși. Și încearcă să evite conflictele cu orice preț. Acest lucru se vede și în conținutul pe care au ales să-l prezinte. Cea mai mare parte a articolelor se focalizează pe o prezentare neutră a vizitei, prezentând strict informația, fără comentarii. Dar Sankei ("The Economist" al lor), își încheie astfel articolul: ”În această țară, considerată una dintre cele mai sărace din Europa și în care corupția constituie o problemă, continuă și o stare de incertitudine și nesiguranță în plan politic.” (traducerea îmi aparține). Japonezii sunt politicoși, dar nu proști. Pentru aceia dintre noi care lucrăm, într-un fel sau altul, cu japonezii și cu cultura lor, rușinea din aceste zile a fost dublată și de durerea de a ști că, așa cum ați spus, vreme de o generație, nesimțirea celor ce se întâmplă să fie acum la conducere a aruncat peste noi toți suspiciunea de neseriozitate și lipsă de profesionalism. Căci, se știe, japonezii lucrează cu noțiunea de grup și mai puțin cu cea de individ.
    Articolul din Sankei este aici (în japoneză): http://www.sankei.com/world/news/180116/wor1801160036-n1.html
    • Like 1
    • @ Magda Ciubancan
      Nu ii ridicati pe japonezi chiar asa de mult in slavi, ca si ei au avut o perioada in care cadeau guvernele lor ca frunzele toamna si tot pe probleme de ... coruptie ! Oricum cred ca premierul Japoniei a venit intr-un moment cam delicat pt politichia romaneasca damboviteana. Probabil ca prin cercurile diplomatice se cam stia de aceasta schimbare si mai cred ca ambasada Japoniei la Bucuresti isi face treaba comparativ cu ambasadele Romaniei prin alte tari. Daca acel acord intre UE si Japonia e functional, atunci Romania reprezinta o piata virgina pt China si Japonia, iar daca brexitul se va finaliza probabil ca multe compani nipone vor vrea sa se mute in UE pe motiv de ... taxe vamale.
      • Like 1
  • check icon
    Nimic nou pe plaiurile mioritice, din păcate.
    • Like 2
  • andrei andrei check icon
    Aia de acolo sunt reprezentantii poporului. Nu a fost vreo lovitura de stat sau monarhie, românii au votat (sau nu) înseamnă că degeaba certam conducătorii când ar trebui certată prostimea, adică populația.
    • Like 5


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult