"Nici incompetenţa, nici corupţia nu se rezolvă din pix cu măriri de salarii"

Data actualizării: Data publicării:
instrument medici getty
FOTO; Gulliver/ Getty Images

3.500 de medici pleacă, anual, din România. Toţi caută în străinătate aceleaşi lucruri: condiții de lucru moderne pentru a și trata pacienții și salarii pe măsura muncii lor. În țară, printre medici, se spune că au rămas cei care au curaj. Curaj să-și facă meseria în condiții grele şi să aştepte ca normalitatea să nu mai fie o excepţie în spitalele româneşti. Dacă mai există vreo șansă ca România să își recupereze medicii, pe cei plecaţi, aflăm de la Carla Tănasie.

Potrivit celor mai recente statistici, în România, în 2016 erau peste 35.000 de medici, cu peste 3.000 mai puţini față de anii '90. După aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007 şi până în 2016, 43.500 de medici și-au anunțat intenția de a pleca din România. Au trecut 11 ani de atunci, iar autoritățile nu au făcut nimic pentru a-i motiva să rămână în țară. România se plasează acum pe ultimele locuri dintre statele membre UE, cu cei mai puțini medici, pentru că ţara noastră s-a transformat în fabrica de halate albe a Europei. Cei mai mulți medici români sunt în Germania, 4.062. Printre ei este și Theodor Luthz, medic primar radiolog, care a plecat din țară în urmă cu 6 ani dezamăgit de sistemul de sănătate din România.

Theodor Lutz, medic primar radiolog in Germania: Am luat această decizie în anul 3, 4 de facultate, văzând cum este situația în sistemul medical din România. Lipsa de seriozitate a sistemului medical din România, mereu trebuia oarecum să existe o intervenție sau să cunoști pe cineva. Am vrut să nu fiu băgat în jocul ăsta. În primul rând să fie respectaţi, ceea ce în România clar nu se întâmplă. De exemplu eu, dacă as vrea să mă întorc în România, eu nu aş putea din cauză că specializarea mea nu este în totalitate recunoscută în România. Eu, indiferent ce fac aici, nu pot să lucrez în România decât dacă dau nişte examene suplimentare. Fiecare dintre el costă între 1.000-2.000 de euro, din câte am înţeles. Deci oarecum se pun piedici să aducă oamenii înapoi. După părerea mea ar trebui deja să se ia măsuri de acum, să nu se mai plece în aşa masă.

Medici români se află în aproape toate părțile globului. Statele Unite ale Americii au devenit casa unuia dintre chirurgii de aur ai Spitalului Fundeni din Capitală înanite de '90, Martin Ștefan Constantinescu. A plecat din țară în urmă cu 32 de ani, iar în 1990 a renunțat la numele românesc și a decis că nu se mai întoarce în România. Martin S. Martin, noul nume al medicului român, salvează viețile străinilor de zeci de ani, dar nu uită motivele care l-au făcut să plece din țara în care s-a născut.

Martin S. Martin, medic chirurg: S-au unit cele 3 motive pe care mi le pusesem în cap că nu le voi accepta orice s- ar întâmpla. Primul a fost că am fost împiedicat să lucrez. Era epoca economiilor pentru plata datoriilor. Materialele care trebuiau celor care făceau chirurgie cardiacă au fost stopate de la import. Spitalul în care lucram și la care mă duceam în fiecare zi nu mă putea face să lucrez că nu aveam cu ce, iar bolnavii mei se întorceau acasă neoperaţi, cu şansa de a muri în următoarele luni.

Acum,la zeci de ani distanță, face radiografia sistemului de sănătate românesc.

Martin S. Martin, medic chirurg: Cât timp doctorii vor fi ţinuţi pe salarii care vor fi decise de politicieni, ei nu vor putea să câştige cât la spitalele profitabile din vest care le oferă un salariu de 6 ori, de 8 ori, de 10 ori mai mare. Am văzut multiple discipline cu multiple servicii ţinute în loc sau care regresau din cauza incompetenţei de conducere. Incompetenţa de conducere este la fel de periculoasă ca lipsa de resurse

Așa a ajuns la concluzia că în România, medicii trebuie să aibă curaj ca să profeseze.

Martin S. Martin, medic chirurg: Când România a început să fie locul unde se poate face o medicină dacă ai curaj, îţi iei nişte riscuri şi creezi o unitate medicală pe care o concepi bine, eram prea bătrân pentru asta. Pot să spun că îmi pare rău că în ultimii ani 24.000 de medici au plecat din România, dar nu pot să spun niciunuia dintre ei că tu n-ai dreptul să faci ceea ce eu am făcut .

Sunt însă și medici care s-au întors în țară. Au avut momente în care au regretat, dar au avut curajul să rămână. Alin Blaga este medic neurochirurg la Oradea și s-a întors din Germania, unde a profesat timp de un an și jumătate.

Alin Blaga, medic neurochirurg: „Dacă nu reuşeşti să motivezi medicii să revină în ţară poţi să le dai ce salarii doreşti. Poţi să ai salarii de 5, 7 mii de euro şi totuşi să nu vrei să vii. De ce? Fatele meu e plecat de 12 ani în Franţa și expresia lui este: când ajung la Paris mă simt liniştit. Acea linişte aici este o agitaţie permanentă. Te lupţi într-o parte, în cealaltă . Acea linişte pe care, din păcate, e foarte greu să o oferi medicilor. Acolo sistemul, cel puţin în Germania, sistemul te apără, aici parcă de multe ori avem senzaţia că luptăm contra noastră.

Într-un alt colț de țară, la Craiova, am găsit un alt medic care s-a întors din Franţa, la pacienții din România. Alin Demetrian este șeful Clinicii de Chirurgie Toracică. În România nu este însă numai medic.

După operații și vizite în saloane, medicul schimbă halatul alb cu salopeta. Ne spune că e nevoie de dulapuri și mobilier pentru sala de mese. Așa s-a ajuns ca în România, medicul să nu aibă un program fix și să ajungă la un grad ridicat de oboseală. Unul dintre motivele pentru care își doresc să plece din țară.

Lipsa medicilor din România este o problema care îngrijoreză pe toată lumea, dar nimeni nu ia măsuri concrete. În anii '90 erau aproape 40.000 de medici. Cei mai mulți au fost în '99, aproape 43.000. Din 2011 au început să plece semnficativ. Cei mai mulți în 2015, aproape 6.000. Afectate sunt spitalele mici. Județele cu cei mai puțini medici sunt Călărași, Giurgiu și Ialomița.

Locul celor care pleacă este luat de medicii care rămân, asta înseamnă că trebuie să se ocupe de mai mulți pacienți. Statisticile ne arată că România are 2,5 medici la o mie de locuitori, față de media europeană de 3,4 medici la o mie de locuitori.

Ana Pricope, medic: Cum fac? Nu ştiu dacă aş putea să vă dau un răspuns cum. Cu multă răbdare pe care încerc să o fac să o am, cu toate că uneori sunt depăşită, cu efort chiar... La sfârşitul programului eşti epuizat fizic şi moral. Aici salariile sunt foarte mici, responsabilităţile foarte mari.

Pacienții au și ei de suferit.

Ana Pricope, medic: Noi îi trimitem la altă clinică pentru că fiind un singur medic, vă daţi seama că avem 40 pe zi de programări.

Pacient: Vă duceţi la programare să nu pierdeţi ora, când coborâţi facem programări peste 3 luni. Poţi muri şi nu mai apuci programarea.

Horațiu Ioani, medic neurochirurg: Când pleci de la spital din Anglia îți lasi toate grijile acolo pentru că este o echipă care se ocupă de pacient. Aici eu sunt de gardă 24 din 24, 7 zile pe săptămână, nu mă simt deonectat absolut deloc. E chestia asta de burnout, adică ajungi să fii foarte obosit.

Din 2011, de când medicii au început să plece masiv în străinătate, au început să fie și cele mai multe sesizări de la Colegiul Medicilor. De atunci și până în 2016 au fost înregistrate 1.282 de plângeri. 159 au fost sancționați.

În această perioadă de timp mai mulți medici din România au fost condamnați pentru greșeli medicale. Unii dintre ei și-au ispășit pedeapsa, iar acum lucrează din nou în spital. Este cazul unui medic de la Spitalul din Târgu Jiu, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă. Lorena Buicu avea 24 de ani, când a mers la spital pentru că avea dureri de spate. O injecție i-a fost fatală, iar mama ei nu acceptă că medicul care i-a omorât copilul profesează și acum.

Marioara Buicu, mama fetei: S-a dus să facă un ecograf la ea, spunând că o doare puţin spatele. I-a propus să-i facă o injecţie, mai multe, că nu o să o mai doară spatele. M-am dus la ea şi i-am zis să nu cumva să-i facă în coloană şi mi- a spus să nu mă bag că nu sunt eu medic şi m- a scos afară din cabinet. Din mizerie, din mâinile ei murdare a introdus o bacterie, un streptococ piogen. Acum s-a întors, ea e bine mersi acolo, spune că e nevinovată. A fost perfect sănătoasă. Pur şi simplu mi-au omorât-o cu zile!

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu este de părere că au plecat mulți medici buni. Știe care sunt motivele pentru care aleg să plece din țară. Ele nu țin de o singură autoritate, ci de întreg sistemul și de mentalitate.

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii: Un medic ca să rămână în România are nevoie de condiţii în spital, are nevoie de medicamente ca să-şi trateze pacienţii. Niciun medic nu a terminat facultatea de medicină şi nu a pornit pe drumul ăsta ca să ia un salariu cu câteva sute de euro mai mare, cred că majoritatea covârşitoare a medicilor au făcut asta ca să-şi ajute pacienţii. Incompetenţă şi corupţie. Nu ştiu care dintre cele două a cauzat mai multe, dar nici incompetenţa, nici corupţia nu se rezolvă din pix cu măriri de salarii. Incompetenţa ne face să prăpădim resursele puţine pe care le avem, iar corupţia face ca o parte din acele resurse să meargă în buzunarele unora.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri