G4Media.ro

A treia ”lovitură de stat” din capul liderilor PSD și ALDE

A treia ”lovitură de stat” din capul liderilor PSD și ALDE

Liderul PSD Liviu Dragnea a denunțat joi „o tentativă de lovitură de stat” a lui Klaus Iohannis în cazul plângerii penale depuse împotriva sa și a premierului, în continuarea unui serial mai vechi. De când a preluat puterea după alegerile din 2016, PSD a acuzat de-a valma și adversarii politici de „lovituri de stat”, și pe propriii prim-miniștri.

După câștigarea alegerilor din 2016, Liviu Dragnea a denunțat lovituri de stat imaginare ori de câte ori și-a simțit poziția în pericol.

Mai întâi a fost „început de lovitură de stat” și „o mineriadă”. A venit apoi „lovitura de stat”. În prezent este invocată de liderul PSD „o tentativă de lovitură de stat”.

Cea mai grea din panoplie – „lovitura de stat” – i-a vizat chiar pe premierii PSD și a fost denunțată chiar de către PSD. A fost, practic, prima ”lovitură de stat” organizată chiar din interiorul partidului aflat la guvernare.

În vara anului trecut, după ce și-a dat jos propriul Guvern prin moțiune de cenzură, partidul condus de Dragnea îi acuza de „lovitură de stat” pe Sorin Grindeanu și pe Victor Ponta, singurii prim-miniștri pe care îi avusese această formațiune în ultimii 12 ani.

Comunicat PSD, pe 17 iunie 2017, după ce Sorin Grindeanu a refuzat să demisioneze, iar Victor Ponta îl seconda ca secretar general al Guvernului: ”Toate organizațiile PSD din țară au votat azi o Declarație comună prin care se desolidarizează de lovitura de stat de la Palatul Victoria. Excepție fac doar două filiale, cea din Timiș, președinte Sorin Grindeanu, și cea din Caraș-Severin, pentru că nu s-a întrunit, încă, în forurile de conducere, pentru a lua o decizie, deoarece președintele Ioan Mocioalcă nu a fost în județ. În rest, majoritatea covârșitoare a filialelor PSD condamnă categoric tentativa ilegală și neconstituțională a celor doi foști membri ai partidului, Sorin Grindeanu și Victor Ponta, de a prelua puterea executivă a statului român”.

Startul „loviturilor” a fost dat imediat după instalarea Guvernului PSD în urma alegerilor din 2016. În perioada adoptării ordonanței 13, partidul al cărui lider, Ion Iliescu, este pus sub acuzare de procurori pentru Mineriada din 1990, îl acuza pe președintele Klaus Iohannis de orchestrarea unei „mineriade” prin prezența sa la proteste și de „început de lovitură de stat”.

Dragnea, pe 22 ianuarie 2017, pe Facebook: „M-am întors de la instalarea președintelui Americii și l-am găsit pe președintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestație neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituționale și împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care stă la baza statului de drept. Președintele țării s-a situat azi în afara legii, vizând avantaje politice personale și cerând aberații constituționale: retragerea unor ordonanțe, mai ales a unora care nu au fost date. E un început de lovitură de stat. De fapt, președintele Iohannis vrea, așa cum a vrut și fostul președinte Băsescu, să pună în cătușe puterea legitimată prin votul democratic. (…) Îi asigur pe români că nu-i voi mai permite președintelui Iohannis să răstoarne ordinea constituțională, să uzurpe calități oficiale intrând abuziv în ședințele de guvern sau să incite la dezordine socială și violență”.

Tema loviturii de stat este susținută și de partenerul PSD, Călin Popescu Tăriceanu, dar și de alți social-democrați de câte ori un membru al coaliției de guvernare este pus sub acuzare de procurori.

Tăriceanu, pe 24 septembrie 2017, la Antena 3, despre dosarul Belina în care este urmărită penal Sevil Shaidehh: „Se încearcă o lovitură de stat, și nu spun lucrurile acestea cu ușurință. Se încearcă destrămarea coaliției de la guvernare PSD-ALDE, a PSD, pentru că DNA a ajuns să fie un instrument care face poliție politică în România” (Foto: mișcareaderezistență.ro)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Sunt sigur ca statul ar dori sa aplice niste lovituri… dar nu de genul care isi imagineaza derutatii astia de la putere.

    • Dragnea se considera statul. De-aia se simte amenintat.

      Bineinteles, nimeni nu-l ameninta in mod real pe Dragnea, sau puterea lui, fiindca romanii sunt niste oameni slabi, nepasatori, slugarnici si prosti care nu voteaza.

      Nu stiu de ce se agita atat, gata, a castigat, a facut praf justitia, si-a subordonat aproape intreg statul, presedintele e absent si neputincios, gata, poate s-o lase mai moale cu mania persecutiei.

    • Stii ce-i aia dictator? Cu cat are mai multa putere cu atat vrea sa acapareze tot. Nu exista „lasat mai moale”.
      Hai sa te intristez: tu lucrezi ca deputat. Iei bani ca esti in Parlament, cu multele sporuri + beneficii gen telefon de servici etc.
      Intre timp apare o firma, care sa spunem ca este a nasului tau. Aia devine abonata la stat. Mai apare o firma a surorii tale, dar e sora vitrega deci nu se pune. Tot abonata. Apoi, pentru ca rade lumea de tine ca familia e capabila dar tu esti un esec, iti faci si tu firma. Printre altele mai apuci un post si pe la vreo institutie de stat ca „esti om capabil recomandat de seful PSD/ALDE”.

      Printre altele mai ai si niste arnajamente, poate la limita legii, poate ilegale. Nu conteaza. Iti mai iei bani si de acolo. Mai ceri spaga la niste contracte, scoti si d-acolo. In 2-3 ani faci mai multi bani decat viseaza un cetatean sa strange in 10-15 ani.

      Dupa care apare un dosar. Ce s-a concluzionat? Ca pe langa veniturile tale, ai creat un prejudiciu de 60 de milioane de EUR. Da, atata ai bagat in buzunar.
      Daca faci sau nu inchisoare este irelevant. Pentru ca peste 2 luni, apare inca un dosar cu 50 de milioane de EUR.

      Deci oricat de multi bani asigurati ai avea, vrei tot mai mult.
      Eh, acum aplica poza asta la toti deputatii.

      Stau si ma mir cum la atatea beneficii, tot nu le ajunge. Tot vor mai mult!

  2. Dai in mine ? Dai in fabrici su uzine. Dai mai tare? Dai in clasa muncitoare.

  3. Este metoda cea mai simpla prin care PSD isi impiedica propriul electorat sa gandeasca si prin asta il tine in frau !

    Dragnea „asezoneaza” in mod extrem de primitiv ideea de inlaturare a PSD de la putere (din toate straturile puterii) cu aceea, mult mai grava, a scopului pt care se da aceasta „lovitura” : „Pt a se reduce salariile si pensiile ca in 2010” !

    Asistatii propriu-zisi precum si „asistatii- bugetari” care parte dintre ei au primit o marire de salariu (nu cat le-a fost promisa, dar totusi au primit ceva in plus, nu li s-a luat) precum si aceia care au primit in urma maririi mai putin decat aveau inainte iar acum se lupta sa intre si ei „in randul lumii”si care, si unii si altii, au vazut au auzit, au simtit ca statul obtine greu banii pe care li-i ca pensii si salarii sunt deopotriva pusi de catre Dragnea sa se ingrijoreze ca s-ar putea, in caz de victorie a „loviturii de stat iohanniste” sa ramana si fara ce au acum !

    Pe fondul acesta pesedistii vor pune toate neimplinirile guvernarii lor trecute, prezente si viitoare, pe seama lui Iohannis si se vor pregati sa descopere „noua lovitura de stat” pe care Iohannis o pregateste acum in „laboratoarele de la Cotroceni” !

    • Pai asa s-ar si intampla. Daca vine cineva competent o sa taie toate pomenile astea nesustenabile ca sa nu se prabuseasca tara. Si PSD va spune „uite, noi va dam, aia va iau”.

      Chiar daca lumea nu realizeaza ca s-au marit taxele si impozitele, masurile proaste din economie cresc inflatia si deficitul si implicit dobanzile. Si tot asa vor creste si comisioanele firmelor ca sa poata supravietui (asta daca nu dau afara angajati).

      Nu e prima oara cand isi joaca aceste carti.

  4. Pentru ca in mintea lui Dragnea „statul sint eu” orice actiune perceputa ca o amenintare la augusta-i persoana e, evident, o lovitura sau o tentativa de lovitura de stat. Eu cred ca bietul om trebuie ajutat sa se reconecteze la realitate.

  5. „Tăriceanu: Demersul lui Orban poate fi catalogat ca o rătăcire politică, demersul la nivel penal depăşeşte limitele normale „, iar Dragnea viseaza si acum lovitura de stat din 22 -25 dec. 1989 si mineriadele din 1990!
    Le-o fi teama de ceva?!

  6. 1 Dragnea si Tariceanu au angajat un ministru la justitie care se ocupa de schimbarea legilor penale si de atacul continuu la justitie .
    2 Cei din GIO ii apara , iar Dragnea si Tarceanu supravegheaza desfasurarea atacurilor asupra justitiei si le supervizeaza .
    3 Tot cei carae fura sau care au in vedere sa fure sustin actiunile PSD-ALDE. Vezi sit-urile.
    4 Din cauza coruptiei, dezlantuite, practicate in ultimii 28 de ani salariile si pensiile sunt de peste 4 ori mai mici .