Deputatul Victor Ponta spune că depune plângere penală împotriva guvernului pentru furt calificat în cazul în care Executivul va lua banii din Pilonul II de pensii.

Victor PontaFoto: Agerpres

”Nu sunt de acord de principiu cu folosirea plângerilor penale în lupta politică (ce a făcut recent Orban am spus deja că este o prostie) - pentru decizii politice ( bune sau proaste) se da socoteală în Parlament și la alegeri. Când vine vorba însă de banii MEI ( și ai dvs) acumulați la Pilonul 2 de pensii lucrurile sunt însă total diferite - acei bani NU sunt ai Statului ci au fost plătiți de mine ( și de toți cei care aveau în 2006 sub 35 de ani) și îmi aparțin. Dacă Guvernul îi va lua acesta nu este o decizie politică și fapta reprezintă infracțiunea de furt calificat sancționată de Codul Penal!”, a scris fostul premier pe Facebook.

El mai spune că va depune plângere penală pentru suma pe care a plătit-o în fiecare luna din ultimii 12 ani. ”Plângerea va fi pentru suma acumulată în contul meu și împotriva tuturor celor care vor semna Ordonanță de Urgență sau Proiectul de lege”, precizează deputatul.

Președintele comisiei economice din Senat, liberalul Florin Cîțu, a anunțat luni dimineața că va depune plângere penală împotriva guvernului dacă naționalizează Pilonul II de pensii.