G4Media.ro

Jurnalistul german ridicat de jandarmi: Am fost acuzat de lucruri contradictorii; au…

Jurnalistul german ridicat de jandarmi: Am fost acuzat de lucruri contradictorii; au încercat să mă facă să semnez un avertisment pe care nu l-am putut vedea

Paul Wagner, jurnalistul german ridicat miercuri seară de jandarmi în timp ce documenta protestul din Piața Victoriei descrie, într-o postare pe Facebook, abuzurile comise asupra sa de forțele de ordine.

Wagner povestește cum, după ce a fost dus la secția de poliție, i-au fost aduse acuzații contradictorii – ”diferite de la jandarm la jandarm” – și că a fost pus să semneze o declarație pe care nici măcar nu a fost lăsat să o citească.

Reamintim, unul dintre cele mai tensionate momente de la mitingul pentru justiție de miercuri seară din București a fost ridicarea de către jandarmi a jurnalistului german Paul Arne Wagner. Jurnalistul, înarmat cu un aparat foto și un rucsac, a fost săltat de jandarmii din trupele speciale de intervenție și urcat într-o dubă, apoi dus la Secția 5 de Poliție. Și asta în ciuda faptului că ziaristul avea la gât legitimația de presă.

Soția lui Wagner, Mădălina Roșca, a declarat pentru G4Media.ro că timp de două ore nu a știut unde se află acesta. În cele din urmă, Wagner a fost eliberat, în jurul miezului nopții.

Paul Arne Wagner este autorul unui documentar intitulat ”Aici noi nu-l avem decât pe Dragnea”, un reportaj realizat pe urmele proprietăților imobiliare ale șefului PSD în Teleorman.

Foto: Paul Wagner / Sursa: Facebook

Postarea integrală la Facebook a lui Paul Wagner:

A scris deja toată presa, inclusiv cea străină, despre ridicarea sau arestarea meu, dar hai să auziți și de la mine: astăzi am fost ridicat brusc din mulțime în timp ce documentam protestul din Piața Victoriei, de pe trecerea de pietoni. Semaforul a fost verde. Mă uit acum la filmări și fotografii și incerc si eu sa înțeleg ce s-a întâmplat de fapt acolo.

Pentru mine, cea mai importantă întrebare este: de ce au fost aduse forțele speciale, „țestoase” cum sunt supranumiți, și s-au aruncat pe protestatarii care s-au dovedit pașnici în mai bine de 500 de zile; și de ce Jandarmeria Română a creat iarăși diversiune și haos? (ne readucem aminte ca Jandarmeria Română aproape a lipsit cu totul de la mitingul partidelor aflate la putere, noi am documentat și asta).

Eu sunt bine, mulțumesc pentru mesaje, am doar o vânătaie la genunchi. Dar gândurile mele merg la toți oamenii care au fost astăzi loviți de brațul armat al statului, și ridicați, și abuzați, așa cum văd acum în filmările colegilor de la Passport Productions, pe care le publicăm mâine. Pentru acești oameni loviși și învinețiți nimeni nu a sunat la Ambasada Germaniei, la Ministerul de Externe German sau alte instituții care au fost imediat averitzate de ceea ce mi se întâmpla mie – eu, jurnalist german.

Vestea cea bună este: brațul armat al lui Dragnea se termină acolo. Poate ești luat la secție, dar stai acolo un pic, iei o amendă abuzivă și te întorci la protest. Chiar am auzit discuții între polițiștii ieșiți la țigară care se întrebau cum vor mai face treabă dacă intră în vigoare modificările la codul penal. Îmi pare rău că românii au ajuns să lupte încă o dată în 30 de ani pentru libertate, dar sunt alături de voi. Nu vă lăsați intimidați de abuzuri!

Împreună cu colegii mei, documentăm protestele de mai mult de un an de zile, și consideram că cel puțin o parte din Jandarmeria Română a devenit o instituție scăpată de sub control, o forță opresivă care face abuzuri sistematice – deci organizate, ca sa ne înțelegem.

În secția de poliție am văzut astăzi o harababură. În miezul nopții aproape, jandarmi intrau și ieșeau din camere, alergau, oameni erau aduși, inclusiv oameni bătrâni, cu care „organele” nu știau ce să facă. În acest timp, însuși jandarmul care m-a ridicat, cu niște ochi tulburi și o atitudine extrem de violentă, de brută, a stat doar lângă mine în secția de poliție, deși am spus că este acolo ca să mă intimideze și aș prefera sa iasa. Am fost acuzat de lucruri contradictorii, diferite de la jandarm la jandarm, minciuni, cum că i-aș fi agresat și tot așa. Apoi ceva ciudat s- aîntâmplat, și au încercat să ma facă să semnez un avertisment „ca să nu primesc amenda”. Și să plec. Dar eu nu am fost lăsat nici măcar să îl citesc, așa că nu am putut semna!

Dar tot ce vroiam să spun este că lupta voastră pentru mine, începînd de azi, a devenit o luptă personală. Sunt de doar doi ani în România (și nu de mulți cum tocmai a scris Flux 24 despre mine într-un exempu penibil de google-jurnalism mixat cu propaganda), dar acum e prima dată când am simțit cu adevărat pe pielea mea abuzurile autorităților statului. Ne vedem mâine la protest! Acum, că am invățat limba asta grea, româna, nu am de gând să plec de aici prea curând 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

24 comentarii

  1. Ce late are nazistul,jandarmii trebuiau să-l tragă de ciuf..

    • De aia trebuie sa-l traga, ca are late? Tu iti dai seama ca delirezi? Si de ce este nazist, pentru ca tu este PSDist de-al lui Dragnea?

    • Felicitari ca ai avut rabdare sa inveti asa repede topica din romana, complet diferita de cea din germana si tot respectul pentru efortul pe care il depui in lupta cu o clica de mafioti care au deturnat avionul numit Romania.

    • Si trolii ne acuza pe noi de xeenofobism sau rasism… Imi vine sa rad.
      Pe de alta parte este normal sa ai numai nazism in cap, dupa discursul dictatorului tau de Samabata faimoasa.

    • Iobagule, treci la latrina.

    • Ce comentariu idiot ai scris PUTILA ..faci nazist pe oricine,dar de Plesoianu cu plete pana la brau ce spui?El e frumos ca e de la PSD?.Suntem inca intr-o tara libera si ne putem imbraca cum vrem,ne coafam la fel cum vrem si luptam sa fim in continuare liberi.Asa ca du-te si citeste nalfabetule..nazistii sunt istorie.Cetatenii germani sunt altceva,iar presa trebuie protejata mai ales ca era pentru documentare intre protestatari.Dar pentru tine e greu de priceput Putila.Tu vezi ce vede si PSD ,,,doar dusmani si nazisti.

    • Tu chiar existi?!…daca nu esti un soft :))) sau un troll, de la sediul PSD, ar trebui de urgenta sa te sterilizezi, daca nu chiar sa te arunci de pe un bloc! Cu tine nu e nimic de dezbatut, cu tine e de pumni in fata! Ai dimensiunea vorbelor tale?..orice neamt e nazist?..eu zic ca tu esti

    • Gunoi PSD-ist ascuns ca un las in dosul identitatii anonime PUDILA (ce nume tiganesc ca si muschiul) afla ca pe 14 iunie ’90 cind aveam 33 de ani si eram inginer Electro de 8 ani cu 100 de muncitori in subordine, am fost luat la bataie de un grup de mineri ptr ca aveam plete, purtam blugi si aveam o servieta diplomat in mina .Si asta i ragetele FSN-iste : NOI MUNCIM NU GINDIM ! si MOARTE INTELECTUALILOR ! chintesente ale bolsevismului de oriunde si de oricind.Cred ca ar trebui sa asculti si sa intelegi retardatule cintecul ,,Vinovatii fara vina ” al Pasarii Colibri si sa incerci sa pricepi in prostia care te mistuie ce voia sa spuna ,,Motul ” Florian Pittis cind cinta : ,,Nu conteaza cit de lung am parul / Ci conteaza cit de mult gindesc !” ceea ce nu se poate spune despre unul de teapa ta.Propaganda Puterii bolsevice staliniste afirma ,,Cine nu-i cu noi e impotriva nostra ” si ii eticheta pe toti contestatarii sai fascisti sau nazisti , exact ca tine derbedeule plin de nesimtire .Siktir !

  2. Sunt curios daca i-au înapoiat trotineta?!

  3. Admiratie si respect!
    Multumiri pentru ajutor si dedicatie!

  4. Sa fie sanatos si mare atentie la jandarmii subordonati lui Dragnea, sunt niste comunisti.

  5. Cu parere de rau iti transmit stimate jurnalist ca in romania este un haus total si pana nu aresteaza toti mafiotii si increngaturile acestora,asa vom continua sa traim!in mizerie si in saracie!noi,prostimea de rand,vom platii pana la ultimul ron banii furati de clasa politica si aghiotantii acestora!daca cumva a fost o experienta wow dar pe parte negativa pt dumitale,obisnuieste-te cu mizeria din romania!nimeni nu poste face nimic sa inlature cloaca asta nenorocita de clasa politica!

  6. Admiratie si respect!

  7. daca era bacalbasa prin zona, faceau toti un zid in jurul rahatului, si lasau protestatarii in pace, faceau si ei un lucru util

  8. Secție specială sau secret de jandarmi? Observați formularea și încercarea de a forța o semnătură într-o declarație nevăzută? Aceasta funcționa în stațiile de poliție din epoca comunistă unde nu au fost consultați avocații? Dacă ați fost luați la o secție de poliție prin jandarmerie, nu vorbiți nimic, cereți un avocat și, dacă este posibil, înregistrați toate pe telefonul dvs. de buzunar, cu condiția să nu fi fost îndepărtat forțat.

  9. E ok sa particip activ la un protest ,să scuip jandarmii,să înjur,sa urlu,iar apoi cand ma saltă sa scot legitimația si sa spun stai domne ca sunt jurnalist, e un abuz sa ma luati?

    • Ai vazut tu ca participat activ? Ai vazut tu ca a scuipat sau injurat?
      Cum le stiti voi pe toate…

    • Mars ma, ati ajuns si aici ?

    • Cristi ( fost Halabagiu)

      Este OK sa scuipi jandarmii, sa injure si sa urli, dar numai la paradele naziste ale PSD.
      Inainte sa scuipi jandarmii este insa interzis sa mananci rahat, ceea ce faci tu sub diferite denumiri pe acest forum.
      Dupa condamnarea lui Drganea ne vedem la executia lui, care va avea loc tot in piata Victoriei, prin lapidare publica.

    • E ok sa nu mananci rahan si sa ai dovezi pentru ce spui… dar metoda comunista: ‘Se stie ca e nazist si se stie ca a scuipat jandarmii’ o aplici cu strasnicie. Low quality troll is low quality

  10. Sa ne spuna ce ar fi făcut polița germană în situații ca cea de la p ta Victoriei sau din Parlament

    • Pai e simplu, politia nemtilor ar fi luat toti parlamentarii infractori si ministrii corupti si i-ar fi bagat in dube. Ocazie cu care nu ar mai fi iesit nimeni la proteste, ca nu mai era nevoie.

  11. Felicitari Paul Wagner, avem nevoie de oameni integrii ca tine. Pe deasupra, scrii si vorbesti mai bine romana decat 80% din oamenii din PSD, ALDE si UDMR

  12. Unii au semnat acte de abdicare, asa se lucreaza in romania. Vointa poporului e inlocuita de sula in coaste. Iar ei nu patesc nimic….