Liviu Avram: Verdictul mi se pare că ne agravează situaţia, PSD va încerca să precipite lucrurile

Data actualizării: Data publicării:
liviu avram bun

Liviu Avram, redactor-șef adjunct la Adevărul, atrage atenţia asupra faptului că noile coduri penale ţintesc ambele dosare ale lui Liviu Dragnea şi că dacă se va modifica pragul pentru infracţiunea de abuz în serviciu, acest lucru va avea legătură directă cu situaţia penală a şefului PSD, nemaiputându-se invoca nici deciziile CCR, nici recomandările Comisiei de la Veneţia.

„Decizia este absolut corectă. În ochii instanţei, trebuie să aibă prezumţie de nevinovăţie, dar în ochii noştri, mai ales după această sentinţă, lucrurile sunt foarte clare: a furat bani de la copii ca să îi dea la partid. Problema pe care o semnalez la discursul doamnei Dăncilă, al lui Carmen Dan şi al tuturor PSD-iştilor e că, chipurile, instanţele nu ţin seama de o decizie a CCR, cea cu pragul la abuzul în serviciu. Or, ştim foarte bine cum s-a născut acel prag, printr-o interpretare eronată a CCR a unui raport al Comisiei de la Veneţia, lucru dovedit deja, Comisia a spus că nu e vorba de un prag financiar.

A vehicula din nou această snoavă cu pragul îmi spune că Dăncilă, Carmen Dan şi restul PSD-iştilor pregătesc psihologic terenul ca să impună rapid, poate prin OUG un prag la abuzul în serviciu ca Dragnea să nu mai poată fi condamnat în apel”, a spus Liviu Avram.

Jurnalistul subliniază că decizia prin care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare „nu ne linişteşte ca cetăţeni”, ba, dimpotrivă, „ne agravează situaţia”, pentru că Guvernul şi parlamentul vor încerca să precipite modificările aduse legislaţiei penale.

„Verdictul de azi nu ne linişteşte ca cetăţeni, mi se pare că ne agravează situaţia, pentru că, dacă nu se întâmplă o minune, cei de la putere vor încerca să precipite lucrurile, să obţină achitările nu prin decizia instanţei, ci prin mutilarea legislaţiei.

Cert e că justiţia română s-a înscris de ani buni pe un trend încurajator, iar legislaţia care se cloceşte acum este de natură să întoarcă trendul îmbucurător pe care s-a înscris justiţia română în ultimii ani”, a adăugat Liviu Avram.

Citiţi şi: Ce se va întâmpla după condamnarea lui Dragnea

                  Primul lucru care nu se va schimba după verdictul în cazul Dragnea
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri