Sediul PSD Mureș, vandalizat cu borcane cu „gem de culoare maro”. Anunțul făcut de organizație

Data actualizării: Data publicării:
111-143-660x330
Foto: Facebook/PSD Mures

Reprezentanții PSD Mureș au anunțat, pe Facebook, că sediul din Târgu-Mureș al partidului a fost vandalizat azi-noapte.

111-143-660x330
Foto: Facebook/PSD Mures

Potrivit PSD, mai multe borcane cu gem au fost aruncate în reclama luminoasă amplasată deasupra intrării în sediu, care a fost și spartă.

Reprezentanții partidului au depus o plângere la poliție, în jurul orei 6.00 dimineața.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„În acest sens, Organizaţia Judeţeană PSD Mureş a depus o reclamaţie în vederea identificării autorului, tragerii la răspundere şi a recuperării prejudiciului cauzat. Ne exprimăm regretul că astfel de fapte au loc chiar în Târgu-Mureş, un oraş renumit în ţară pentru liniştea şi ordinea publică. Nu înţelegem acest mod violent de a-ţi exprima opinia politică, simpatia sau antipatia pentru o anumită formaţiune. Din păcate, unele violenţe verbale din spaţiul virtual iată că se transpun şi în realitate. Suntem convinşi că în cel mai scurt timp cei vinovaţi vor fi identificaţi şi traşi la răspundere”, au scris reprezentanții PSD Mureş, pe pagina oficială de Facebook.

„Sediul PSD Mureş a fost vandalizat, în noaptea de 21 spre 22 iunie 2018. Autori necunoscuţi au aruncat cu mai multe borcane care conţineau un gem de culoare maro în reclama luminoasă, amplasată deasupra intrării sediului din Piaţa Trandafirilor nr. 14. Poliţia Municipiului Târgu Mureş a fost sesizată în jurul orei 6.00 de către Poliţia Locală Târgu Mureş. Paguba este cam de 500 de lei. PSD Mureş a depus o reclamaţie pentru identificarea autorului, tragerea la răspundere şi pentru recuperarea prejudiciului cauzat. Ne exprimăm regretul că astfel de fapte au loc chiar în Târgu Mureş, un oraş renumit în ţară pentru liniştea şi ordinea publică. Nu înţelegem acest mod violent de a îţi exprima opinia politică, simpatia sau antipatia pentru o anumită formaţiune. Din păcate unele violenţe verbale din spaţiul virtual iată că se transpun şi în realitate”, a spus și secretarul executiv al PSD Mureş, Dragoş Bardoşi, pentru Agerpres.

Citiţi şi: Ce se va întâmpla după condamnarea lui Dragnea

                  Primul lucru care nu se va schimba după verdictul în cazul Dragnea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri