UPDATE Primul român care a fost declarat mort în accidentul din Italia este de fapt în viață, dar în stare gravă, au declarat surse HotNews.ro din Italia.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ministerul român de Externe a confirmat informația, invocând o eroare a autorităților italiene generată de „dificultățile majore„ de identificare a victimelor.

„Având în vedere dificultățile majore întâmpinate de autoritățile italiene la identificarea cu exactitate a fiecărei victime implicate în tragicul incident și ca urmare a extinderii demersurilor de verificare a corectitudinii datelor, inclusiv cu sprijinul familiilor cetățenilor afectați, s-a constatat faptul că primul dintre cetățenii români declarat ca decedat de către autoritățile italiene, la data de 14 august 2018, este în viață și este internat în comă profundă de gradul IV la o unitate medicală din Genova.

Eroarea a fost sesizată în cursul acestei zile, odată cu sosirea familiei care a constatat că trupul neînsuflețit prezentat de autoritățile italiene pentru identificare nu era cel al cetățeanului român în cauză.

Autoritățile italiene vor efectua procedurile necesare pentru îndreptarea erorii și a deciziei prin care a fost constatat și declarat decesul cetățeanului român. În acest scop, reprezentanții echipei consulare mobile au efectuat mai multe demersuri pe lângă autoritățile locale”, a precizat MAE.

Miercuri,Ministerul Afacerilor Externe anunțase că un al doilea român a fost identificat printre persoanele decedate în urma prăbușirii podului rutier în apropiere de Genova, potrivit Mediafax.

"În continuarea informațiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbușirii unei porțiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: În urma demersurilor echipei consulare mobile aflată la fața locului, un alt cetățean român, cu dublă cetățenie, a fost identificat printre persoanele decedate. Echipa consulară mobilă își continuă activitatea de asistență și menține în permanență legătura atât cu Celula de Criză instituită la nivelul autorităților locale, cât și cu unitățile medicale la care au fost transportate victimele, în vederea identificării unor cetățeni români printre persoanele afectate. Operațiunile complexe de salvare și de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt, în continuare, în derulare", transmit reprezentații Ministerului Afacerilor Externe într-un comunicat de presă publicat miercuri.

MAE oferă detalii la care românii pot solicita asistență consulară.

"Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale oficiului consular:+39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al oficiului consular: +39 338 756 8134. Consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situația și menține legătura cu autoritățile locale, acordând asistența consulară necesară în astfel de situații, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurior neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces", a completat MAE.

Acesta este al doilea român care a murit în urma incidentului din apropiere de Genova, Italia potrivit Ministerului Afacerilor Interne.

Cel puţin 38 de persoane au murit după prăbuşirea unui segment suspendat al Autostrăzii A10 din Italia în apropierea oraşului Genova, potrivit celui mai recent bilanț anunțat de Ministerul italian de Interne, relatează cotidianul Corriere della Sera.

Potrivit bilanţului preliminar, 38 de persoane, inclusiv trei minori, au murit, iar alte 15 au fost rănite după prăbuşirea unui segment al viaductului Polcevera (Morandi), pe autostrada A10, în apropiere de oraşul Genova.

"În momentul prăbuşirii, pe pod erau 30-35 de vehicule", a declarat Angelo Borrelli, şeful Protecţiei Civile.