Adunările, întâlnirile sau chiar protestele românilor din diaspora la ambasadele sau consulatele României din țările în care temporar sau permanent locuiesc nu sunt un fenomen nici rar, nici ilegal.
Pe 15 august 2018, împreună cu câțiva prieteni, m-am gândit să organizăm o întâlnire-protest în fața Ambasadei României în Japonia, să ne alăturăm astfel celor care condamnă cu vehemență violența cu care autoritățile române au ales să răspundă protestelor din București, Piața Victoriei, din 10 august.
În descrierea evenimentului creat pe Facebook, am menționat că:
”Întâlnirea nu are coloratură politică, de aceea considerăm că nu-și au locul lozinci, scandări, pancarte, pentru sau împotriva vreunui partid. Ne dorim să fie o întânire a membrilor comunității românilor de aici, un apel decent ca oamenii care formează aparatul de guvernămînt, indiferent de apartenența politică să decidă de care parte a istoriei vor să se afle.
Cu toate acestea, nu îngrădim nimănui dreptul de a se exprima. Pentru cei care vor afișa mesaje, menținem rugămintea ca acestea să rămână în limitele decenței. Să nu uităm că principalul scop pentru care vom fi acolo este să ne alăturăm vocilor care luptă pentru protecția unor libertăți și drepturi civile.”
Era vorba așadar despre un protest cât se poate de pașnic și decent, intitulat chiar ”Fără violență”, care ne doream să se încheie cu transmiterea unei scrisori pe care ar fi semnat-o participanții la eveniment, direct sau în cutia poștală a ambasadei.
Mai menționez că niciunul dintre organizatori nu are antecedente penale, nu are cazier judiciar și nici nu a instigat la violențe nici pe pagina personală, nici pe cea a evenimentului.
Am luat în calcul obținerea unei aprobări pentru protest, dar în final nu am considerat că e nevoie, având în vedere că nu ar fi fost un protest vocal, care să deranjeze în vreun fel circulația, ordinea sau liniștea publică din cartierul Nishi Azabu, unde își are sediul ambasada. În plus, din ce știam, niciun alt protest de la ambasadă, fie el numeros sau nu, nu s-a făcut cu o aprobare prealabilă.
Când am ajuns, ne așteptau patru microbuze de poliție, cu girofarele pornite și un efectiv de douăzeci de polițiști, jumătate în civil, dispuși în fața ambasadei și la intersecțiile din imediata apropiere.
Printre primii participanți ajunși la eveniment a fost chiar cea care crease evenimentul pe Facebook și care, înainte să traverseze strada către ambasadă, a fost abordată de un civil care îi cunoștea numele. Politicos, pentru că era japonez. Orwellian, prin natura scenei. Domnul în civil s-a legitimat, era inspector de poliție.
Între timp începuse să se întunece. Am ales doi dintre noi care să ducă scrisoarea la ambasadă, escortați solemn de șapte polițiști, care comunicau altor colegi (celor care coordonau „operațiunea”?) fiecare mișcare pe care o făceam. Unul dintre noi care avea un PET de apă, aproape terminat a fost rugat să îl lase cuiva din restul grupului.
Ni s-a explicat că fuseseră chemați de Ambasada României în Japonia. Ne era interzis să ne apropiem de sediul ambasadei în grupuri mai mari de trei persoane, drept pentru care suntem rugați să ne retragem într-un colț îngrădit cu niște bariere de plastic, in intersecția principală, relativ departe de ambasadă. Ni s-a explicat că era bine să fi avut autorizație, lucru pe care l-am reținut pentru viitor și ne-au rugat să le spunem scopul, durata și numărul total al participanților la protest. Le-am povestit pe scurt, ilustrând cu fotografii surprinse în timpul protestelor din Piața Victoriei, din 10 august.
Era deja trecut de ora șase. Eram, ce ironie, nouă participanți într-un țarc, înconjurați cu o curiozitate de entomolog de douăzeci de polițiști pe care i-am convins fără efort că nu intenționăm să protestăm cu violență împotriva violenței, că nu voiam decât să transmitem autorităților române un mesaj scris, semnat de cei prezenți.
Între timp începuse să se întunece. Am ales doi dintre noi care să ducă scrisoarea la ambasadă, escortați solemn de șapte polițiști, care comunicau altor colegi (celor care coordonau „operațiunea”?) fiecare mișcare pe care o făceam. Unul dintre noi care avea un PET de apă, aproape terminat a fost rugat să îl lase cuiva din restul grupului. Am sunat de câteva ori la interfonul ambasadei, al cărei program se terminase (am aflat azi-dimineață că Ambasada fusese închisă toată ziua de ieri, cu ocazie zilei de 15 august, sărbătoare națională în România). În câteva încăperi era încă lumina aprinsă, dar n-a ieșit nimeni. Am lăsat scrisoarea în cutia poștală. A căzut cu un zgomot sec, ca un buletin de vot într-o urnă goală.
Le-am mulțumit polițiștilor pentru seara împreună și ne-am cerut scuze că i-am deranjat. Am primit cărți de vizită, pentru proteste viitoare mai reușite, câțiva s-au dus acasă, iar restul la un convenience store din zonă, să ne reaprovizionăm cu apă. Pe la șapte seara, am primit mesaj de la un alt grup de români că se află în fața ambasadei. Grosul polițiștilor plecase, mai rămăsese cineva să spună poezia pe care o auziserăm și noi mai devreme.
Ne-am întânit, am mai printat o scrisoare, au semnat și ei și am depus-o, mai puțin solemn, în aceeași cutie poștală.
În total, am fost 17 participanți, printre care o doamnă însărcinată în șase luni și trei copii cu vârste cuprinse între câteva luni și șase ani. În întâmpinarea acestora, Ambasada României în Japonia a solicitat ajutorul poliției japoneze, care a răspuns cu un efectiv de 20 de polițiști.
Încercăm să înțelegem de ce. Personalul consular din această perioadă e unul dintre cele mai bune de până acum, cu care se poate comunica eficient, normal și decent, lucru pe care l-am recunoscut foarte mulți din comunitatea românească de aici și personal, nu m-am ferit să-i laud public pentru asta.
Ce rost a avut chemarea poliției și indicarea cu nume și date a organizatorilor? E întâmplător că aceleiași prietene, care a creat evenimentul pe Facebook cineva a încercat să-i spargă contul de e-mail, cu câteva minute înainte de ora șase, la care era anunțat evenimentul?
Am încercat să așezăm protestul nostru într-un context mai larg, nu doar cel al protestelor din țară. Pe 15 august, în ziua ratatei noastre adunări se împlineau 73 de ani de la terminarea războiului. În Japonia sunt din ce în ce mai vocale mișcările extremei drepte. Guvernul actual dorește schimbarea Articolului 9 din Constituția Japoniei, acela prin care Japonia a declarat că renunță pentru totdeauna la război. Zona Nishi Azabu, în care își are sediul și Ambasada României în Japonia e una destul de pretențioasă. Și altele. Și altele. Și totuși.
Am lăsat astăzi pe pagina de Facebook a ambasadei și am trimis și prin e-mal un mesaj prin care îi rugam să ne explice ce a motivat chemarea poliției, tocmai pentru a evita pe viitor orice neînțelegere. Până la această oră nu am primit niciun răspuns. Voi prelua aici ultimele două paragrafe:
„Am lăsat în cutia poștală două exemplare ale mesajului nostru, semnat de cele două grupuri care au partipat la eveniment. Ne-am bucura dacă măcar l-ați citi, dacă nu îl puteți transmite mai departe. Ne-am bucura de asemenea să comunicăm ceva mai eficient pe viitor și să nu ne considerați nici o amenințare, nici un pericol.
Pentru noi Ambasada României la Tokyo este o mică parte din ceea ce numim ”acasă”. Iar acasă este locul unde te poți întoarce întotdeauna, locul unde ești bine primit, locul în care ești îndrumat atunci când greșești. Acasă nu e locul în care găsești porțile închise, suni și nu-ți răspunde nimeni și când vrei să vii, cineva dinăuntru cheamă poliția.”
Textul integral al scrisorii, aici.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mai cred că cei cărora viața le-a deschis poteci prin alte părți decât Bacău, Cluj, Ilfov ori Mehedinți își găsesc alinarea în orice detaliu le-ar aduce în minte ceva care are rădăcini în trecutul lor. Părinți, bunici și oase ale generațiilor de dinainte. O știre de la cei dragi ori un rezultat bun al Simonei. Un Whatsapp de la un prieten cu care-ai copilărit. Un „bună ziua” auzit pe stradă în loc de „sayonara”. Un „mulțumesc” în loc de „arrigato”, „gracias” ori „danke”. Chiar și o înjurătură neaoșă.
Acasă.
Locul ăla unde sufletul lor se așază confortabil în el însuși.
Ei bine, bănuiesc că vă e clar acum, dragi conaționali de pretutindeni, PSDragnea vă refuză dreptul de a vă ostoi sufletul cu o adiere de ceva românesc atunci când vă arde dorul de acasă. E simplu de ce. Nu mai puteți fi manipulați așa cum o fac cu unii dintre cei care au rămas acasă. Pentru că voi știți deja cum arată o lume care cultivă respect pentru competență, muncă și principii corecte. Pentru că acolo, în Spania, Japonia, Germania, Franța, Suedia, o formațiune politică nu și-ar permite în veci să perpetueze atât de evident furtul, minciuna și promovarea unor indivizi cu probleme legale. Pentru că voi înțelegeți și știți. Și de-aia sunteți indezirabili, imposibil de agreat, suportat. În comparație, până și dracu’, cât e de drac, suportă mai ușor tămâia.