G4Media.ro

Un teleormănean de 68 de ani a murit în Spitalul din Alexandria…

Un teleormănean de 68 de ani a murit în Spitalul din Alexandria la nouă zile după ce a fost gazat la miting și a primit ajutor de la SMURD. Bărbatul avea afecțiuni cronice, procurorii au deschis un dosar

Ilie Gâzea (68 de ani, din Turnu Măgurele – Teleorman) a murit duminică seară în Spitalul Județean din Alexandria în urma unui stop cardio-respirator, potrivit unui comunicat al spitalului. Gâzea participase a mitingul diasporei din 10 august, la București, unde fusese gazat de jandarmi și apelase la ajutorul SMURD din cauza sângerărilor nazale. Teleormăneanul suferea de boli cardiace și digestive, potrivit spitalului. Moartea sa a declanșat o anchetă a procurorilor și poliției din Teleorman.

Pe 10 august, Ilie Gâzea, împreună cu câțiva prieteni, a plecat la București. Voia să protesteze și el alături de oamenii din diaspora care se întorseseră în țară. Ilie Gâzea a stat, potrivit celor care l-au însoțit la București, în apropierea cordonului de jandarmi, astfel că a încasat din plin gazele lacrimogene pe care jandarmii le-au utilizat în acea zi.

Imediat după momentul critic, Ilie Gâzea a leșinat, iar din nas a început să-i curgă sânge, după cum au declarat pentru G4Media.ro apropiații acestuia. De aceea, însoțitorii lui, tot teleormăneni, l-au dus la cel mai apropiat echipaj SMURD din Piața Victoriei. Acolo i s-a aplicat un tratament de urgență, pe care îl confirmă și autoritățile. El a refuzat însă internarea în spital.

Cei care l-au însoțit spun că momentul a fost unul dramatic și au fost extrem de îngrijorați de reacția omului după ce s-au folosit gazele lacrimogene. Vecinul și prietenul lui Gâzea, Costel Vai, își amintește că pe 10 august, starea lui Ilie Gâzea s-a înrăutățit aproape instantaneu: : „Am fost plecați pe 10 la București, am ajuns în Piața Victoriei în jur de ora 16.30. Am fost 10 sau 15 persoane din Turnu Măgurele. Toți am fost gazați, dar eu am fost un pic mai departe. I-a dat sângele pe nas instantaneu. La câteva zile după ce am ajuns acasă am auzit că pe Ilie l-a luat salvarea. Dar după ce a inhalat gaze el a vomat tot timpul și a avut hemoragie nazală”.

Și Olimpia Culcea, prietenă cu Ilie Gâzea, a participat la protest pe 10 august și confirmă filmul evenimentului, așa cum este el povestit și de alții: „Există și filmare cu el acolo și avem martori că l-am dus la salvare. I-a dat sângele pe gură și pe nas, a leșinat, l-a luat SMURD-ul acolo. După ce i-a pus o soluție în nas, el a plecat acasă cu unul dintre noi și din noaptea aceea e la spital. Acum e la morgă în Alexandria. Noi am întrebat mereu de el, dar din noaptea aceea e mereu la spital.”

Fiica lui Gâzea, Cătălina, a declarat în exclusivitate pentru G4Media.ro și LiberinTeleorman.ro că, deși nu vrea să facă ea însăși conexiuni între inhalarea de gaze lacrimogene și agravarea stării de sănătate a tatălui său, nu se poate abține să nu o facă, din simplul motiv că anterior tatăl ei niciodată nu a mai manifestat stări similare: “Eu nu știu ce să vă zic, pentru că, de principiu, gazele lacrimogene afectează în primul rând căile respiratorii. El a mai avut probleme de sănătate, dar în niciun caz de acest fel. N-a fost nicio problemă până în seara de Sfânta Mărie când a avut hemoragie, m-a sunat mama. El acum este încă în spital și nu știu când ni-l va da. E posibil să nu ni-l dea nici mâine, dar noi deja am vorbit peste tot pentru organizarea înmormântării. Eu de la serviciu nu-mi pot lua liber decât 3 zile. Și până acum nimeni n-a rezolvat nimic și nu știu când vom putea să-l luăm pe tata acasă. Momentan, așteptăm să ne spună. Medicii nu ne-au ajutat deloc. Am cerut să îl transfere de urgență la Floreasca, dar ne-au spus că nu sunt paturi acolo. Asta e România. Înainte a mai avut o fisură la stomac, dar niciodată hemoragii. Și eu știu că a fost gazat în Piață. După care a avut acest episod. Oricum, s-au sesizat cei de la Parchet și sunt sigură că se va lămuri cauza…”

Directorul Spitalului Județean din Alexandria, Alexandru Dobre, a declarat că momentan nu se poate face o conexiune directă între problemele de sănătate care au dus la moartea omului și gazarea din Piața Victoriei, dar că nimic nu este exclus: „Vom face un comunicat de presă și o să cerem un examen medico-legal. Am dat deja  către poliție, având în vedere  toate suspiciunile care sunt. Cam atât am să vă spun în momentul de față. A fost internat cu hemoragie digestivă și s-a internat pe data de 15, dar înțeleg că a venit prin transfer, dar nu a fost internat la Turnu. Probabil doar a fost văzut acolo. Nu știu dacă poate fi o legătură, dar se va face examenul medico-legal cu probe toxicologice și se va clarifica.”

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole, ne-a declarat că s-a deschis un dosar penal pe tema acestei morți suspecte, dar ea spune că abia după finalizarea necropsiei va putea spune cu siguranță dacă există o conexiune între inahalarea de gaze toxice și manifestarea hemoragică a lui Ilie Gâzea.

Foto: Ilie Gâzea (centru). Sursa: contul de FB Claudiu Daniel Crăcea

Comunicatul Departamentului pentru Situații de Urgență din București:

Precizare referitoare la pacientul Gâzea Ilie, decedat în cursul nopții de 19 către 20 august 2018 la Spitalul din Alexandria:

În urma informațiilor conținute în documentele de la intervenția echipajelor medicale de urgență și prim ajutor calificat din Piața Victoriei în noaptea de 10 august 2018, s-a constatat că pacientul s-a prezentat la una dintre ambulanțele SMURD aflate la fața locului, acuzând Epistaxis (sângerare la nivelul nasului).

Pacientul a declarat echipajelor de urgență că suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic, pacientul era conștient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită (161/126), și oxigenare în limite normale (97%).

În urma acordării primului ajutor, i s-a propus pacientului transportul la spital, acesta refuzându-l sub semnătură.

 

Comunicatul Spitalului Județean Alexandria:

La Spitalul Județean de Urgență Alexnadria s-a prezentat în data de 15 august 2018, prin transfer, un pacient în vârstă de 68 de ani cu hemoragie digestivă superioară exprimată prin melenă și sindrom anemoc severe. Investigațiile au confirmat diagnosticul de ulcere multiple sângerânde și a fost internat la terapie intensivă unde a beneficiat de trataement specific pacientului critic. Cu toate acestea, starea generală a pacientului s-a agravat.
În data de 19 august 2018, la orele 23.45, bărbatul a decedat în urma unui stop cardio – respirator.
Facem mențiunea că pacientul era în evidență pentru mai multe afecțiuni cardiace și digestive.
Cauzele exacte ale decesului vor fi stabilite în urma necropsiei.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

21 comentarii

  1. Pacat de acest om,care a murit,mai ales ca a fost ucis la ordinelor celor 2 cosateni din Teleorman,respectiv secretara din Videle si banditul penal dracu..
    Gazele si cartusele nu sunt letale asta afirma marele specialist ” tablagiu” al jardarneriei.Normal un om bolnav cu hipertensiune si probleme digestive si cardiace numai gaze lacrimogene si iritante ii mai trebuieau.
    Criminalii din jandarmerie si conducerea psd-alde sa raspunde acum! ASTEPTAM PROCURATURA!

    • Bucuresti – Turnu Magurele = 137 km

      Omul a batut drumul, impreuna cu prietenii, ca sa-si arate sustinerea pentru „mitingul diasporei” Simetric, daca familia ar accepta, poate ar trebui sa facem o deplasare la inmormantarea omului, in numar mare …

    • Odihnească-se în pace. Nu l-am cunoscut, dar trebuie să fi fost un om bun dacă a venit la protestul anti-securişti.

  2. D-zeu sa-l odihneasca !

    ”Livache, unde vrei sa te muti cu domiciliul, ca doar nu crezi ca te mai poti intorce in Teleorman? Vrei sa-ti fac deja mutatie la P.O. Box 666 ? Daca raspunsul e: ”Da, ia-ma!”, atunci sa-ti faci repede analizele complete si rezistenta la fierbere…!

  3. Comunicat MAI(a se citi psd): oricum murea și la 68 de ani ce mai se așteaptă dacă iese la smardoiala cu bravii jandarmi care apără dreptul cetățenesc. Votați pesede

  4. Da nu se sesizează nici un PSD-ist sa ceara comisie parlamentara acum cand a murit un om dupa ce a fost gazat ??? Cand moare cate un judecător corupt/mitangiu imediat sare Tariceanu sau alti PSD isti cu comisii parlamentare. Da cand moare romanul de rand nu se mai sesizează nimeni. Se discuta toata ziua de saracii penali care sunt abuzati, da noi romanii care suntem abuzati zi de zi de fisc, spitale, primarii , jandarmerie ce sa facem, cui sa ne adresam???Romania a ajuns tara borfașilor si hoților … mai puțin tara romanilor de rand.

    • Pai, pentru Tariceanu, asta este moarte normala. Asa i-a trebuit daca nu se astampara!
      Judecatorul ala de saptamana trecuta era un om necajit, ca nu stia cum sa-si mai acunda banii primiti din mita si se stresa, omu’.
      OMU’ E in primul rand! Pentru PSD

  5. Cu siguranta dacă acest om nu era gazat, nu ar fi avut hemoragie digestiva superioară. E clar ca simptomele au apărut imediat după ce a inhalat gazele.
    Dacă nu toți oamenii participanti la protest nu au avut aceste sangerari, asta nu inseamna că pentru acest om gazele au fost bune, cum încearcă să ne convingă jandarmeria și doamna ministru !!!!!! Fiecare om reactionează diferit la aceeasi stimuli. Sunt situații in care si un banal nurofen poate provoca o hemoragie digestiva. Depinde de organismul fiecăruia cum reacționează. Cu siguranță și aceste gaze au in prospectul lor diverse atentionari de care cu siguranță nu s-a ținut cont.!!!!!
    S-au folosit in cantități mari de gaze fără să se țină cont de persoanele asupra cărora se aruncau acestea. Intr-un fel reacționează un bărbat tânăr și sănătos și altfel o persoană în vârstă, a căror vase de sânge sunt mult mai fragile, un copil aflat în creștere sau o femeie.

    Cand oamenii care ne conduc, ne spun că gazele sunt bune, că sunt omologate, că sunt facute pentru oameni și sunt folosite in toata lumea de conducători împotriva poporului, ar trebui să țină cont de diferențele individuale!!!!!! Oare ei le-au încercat???? A primit vreunul din cei ce afirma ca aceste gaze sunt bune, vreun jet in față???? Si-ar trata acești conducatori, proprii părinți, cu astfel de gaze, dacă tot sunt atât de bune??????
    E clar ca batranii, copiii și femeile sunt mai vulnerabili.
    E clar ca odata ce înaintăm în vârstă apar diferite afecțiuni și sensibilități tuturor oamenilor pentru că organismul îmbătrînește.
    Aceste gaze au fost testate pe toate categoriile de populație????? Nu cred!!! Au fost testate pe cei mai puternici oameni, pe tineri aflați în plină vigoare.
    Si cu toate astea , gazele au fost aplicate tuturor!!!!!!
    Domnule Dragnea sunteti responsabilul moral pentru moartea acestui om, la fel ca si cei ce va slujesc cu obediență!!
    Nu cred că va pasă!!!!!
    Dacă va păsa , acest om ar fi putut beneficia măcar în ultimul ceas de servicii medicale care să i salveze viața. Mă întreb dacă acest om a beneficiat de perfuzii de sânge, de anticoagulante eficiente etc. Sunt spitale in care se moare din cauza unei hemoragii digestive și spitale in care oamenii sunt vindecati.
    În Teleorman se moare!!!!!!

  6. Aveam nasul infundat. Mi-am primit o grenada la cativa metri de mine. Mi-a intrat fumul in nas, ochii, si gura. Am simtit ca ma sufoc. Nu am mai tras aer in piept timp de 20sec, timp in care am facut pasi de la locul incidentului. Am vrut sa respir dar era tot infundat nasul.

    Imi suflu nasul. Iese un jet de muci. Acum pot sa respir! Miraculos! Ma ustura ochii si gura dar nasul nu mai e infundat. Efectul se pastreaza pe zilele urmatoare. Nu am mai respirat niciodata atat de bine. Multumesc Jandarmeriei si pesede!

    10/10, as face-o din nou.

    • Picaturi de desfundat nasul!Le doresc slugilor si simpatizantilor partidului salvati-l pe dracu..(psd).

    • Am simtit si eu! Ma gandesc sa cer de la farmacie. Daca se dau si la compensate, e ok. Pot sa merg dupa aia sa-mi suflu mucii pe Kiselef.
      Secretul este cat poti sa-ti tii respiratia. Daca treci de 5′ ai scapat de toate.

  7. Dumnezeu să te ierte Ilie Gâzea
    Dragniști, nu veți scăpa
    G4media te rog să postezi ceva conturi să ajutăm familia acestui om asasinat de mafia pesedistă

  8. Ar merge niste donatii, intr-adevar.

    • ,,Dumnezeu sa te odihneasca,, Ilie Gazea!
      La 68 de ani acest om a venit asa o distanta mare sa fie alaturi de Diaspora noastra, toata stima, tot respectul si ce a primit de la guvernanti, de la ,,diliormaneni,, ca ,,e,, mai multi (sic) GAZE, muuulte GAZE. Ok, sarmanul cica suferea de niscai boli iar ASTIA l-au ajutat, i-au curmat, grabit suferinta :-((
      Daca se decide ajutorarea familiei, va rog scrieti ! Citesc zilnic presa chiar daca n-am timp intotdeauna sa comentez!

  9. mortu’i vinovatu’ . sunt sceptic ca putem afla adevarul, sau ca adevarul ne va conveni ( dintr-o parte sau alta). noi cautam martiri, poate nu e un martir, dar sigur e un om care a luptat, si merita TOT RESPECTUL nostru

    Dumnezeu sa-l odihneasca

    • Uite un adevăr pe care îl știm cu toții, și cei dintr-o parte și cei din cealaltă: este ilegal pentru jandarmerie să gazeze un cetățean pașnic, pentru că există posibilitatea ca acel cetățean să fie pașnic TOCMAI PENTRU CĂ suferă de niște boli cronice, și se teme să nu fie gazat, se teme pentru viața lui. Este ilegal băi jandarmerio să bați și să gazezi oameni pașnici, pentru că îi poți OMORÎ, pentru că nu le cunoști anamneza, pulanul ăla peste bot poate fi picătura care îl bagă în pământ

  10. Dumnezeu să-l ierte ! Acum a devenit intr-adevar votant PSD.

  11. Cele de sus sunt pentru postacul psd-ist DC.

  12. Fostii liberali Mos Teaca si Branzovenescu comenteaza gretos moartea acestui om! Sunt acompaniati de o fosta speranta a jurnalismului ,esuata lametabil; ce tara ….