A​rma furată de la femeia jandarm agresată la mitingul din Piața Victoriei de pe 10 august a fost recuperată, anunță Poliția Capitalei. După anunțul polițiștilor, Parchetul a precizat că arma a fost găsită în Ilfov.

Jandarmi prinsi de ultrasiFoto: Captura Digi 24

"În urma activităților continue desfășurate de PTB și DGPMB, s a reușit în urmă cu scurt timp recuperarea pistolului sustras în seara de 10 august de la jandarmul agresat", au anunțat reprezentanții Poliției Capitalei, potrivit Mediafax. Polițiștii nu au dat detalii referitoare la locul unde a fost găsită, motivând că este o anchetă a procurorilor în curs.

Ulterior, Parchetul a anunțat că arma a fost recuperată pe raza județului Ilfov, anunță Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

"În urma actelor de urmărire penală continue desfășurate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, a fost recuperat pe raza județului Ilfov, în urmă cu puțin timp, pistolul sustras în timpul evenimentelor violente ce au avut loc în ziua de 10.08.2018, cu ocazia manifestației din Piața Victoriei, București", anunță Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Duminică seară, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunțat că, din informațiile pe care le deține, sunt șanse foarte mari ca arma furată femeii jandarm agresate să fie recuperată.

"Sunt indicii, dar ar fi o mare greșeală din partea mea să le devoalez eu aici. Ține de procedurile operative care țin de gestionarea Poliției. Din informațiile pe care le dețin, sunt șanse foarte mari să recuperăm arma", a declarat Carmen Dan, la Antena 3.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au dispus, săptămâna trecută, arestarea unui bărbat în vârstă de 32 de ani, suspectat că ar fi furat arma femeii jandarm la protestul din 10 august. El nu și-a recunoscut faptele în fața procurorilor, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei.