Decese ciudate într-o stație de cercetare din Antarctica

Data publicării:
statia mc murdo din antarctica unde doi tehnicieni americani au fost gasiti morti
Foto: wikipedia.org

Doi tehnicieni au fost descoperiţi inconştienţi într-o staţie de cercetări ştiinţifice deţinută de Statele Unite în Antarctica şi au fost declaraţi ulterior decedaţi, a anunţat miercuri Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă (NSF), citată de agenția dpa, transmite Agerpres.

McMurdo_Station-wiki
Foto: wikipedia.org

Agenţia guvernamentală americană a oferit puţine detalii despre acest incident, care este încă în curs de investigare, precizând doar că muncitorii efectuau „operaţiuni de întreţinere preventivă la sistemul anti-incendiu al clădirii”.

Tehnicienii au fost găsiţi inconştienţi de un pilot de elicopter care a a aterizat după ce a văzut ceea ce părea a fi fum ieşind din acea structură, cunoscută şi sub numele de Staţia McMurdo. Cei doi erau angajaţi de subcontractorul PAE, cu baza în Virgina.

Deşi NSF nu a făcut publică identitatea victimelor, un purtător de cuvânt al acesteia a confirmat că tehnicienii erau cetăţeni americani.

Peste 1.000 de persoane trăiesc în Staţia McMurdo în timpul perioadelor cu vârf de activitate ştiinţifică, potrivit site-ului NSF.

Citiți și:  Liniștea Antarcticii, tulburată de un caz de tentativă de omor între cercetători

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri