​​Două dintre amendamentele propuse de Liviu Dragnea la bugetul sănătății pe 2019 sunt contrare recomandărilor organizațiilor de sănătate internaționale, iar una ridică serioase probleme de etică, atrage atenția Vlad Mixich, expert în politici de sănătate și fost vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului. "Practic, Dragnea dă o țeapă groasă unui întreg popor: risipește peste 62 de milioane de euro pe teste medicale cu probleme etice și nerecomandate în țările civilizate doar ca să alimenteze niște conturi (fiind vorba de analize scumpe) și ceva propagandă", afirmă Vlad Mixich.

Vlad MixichFoto: Arhiva personala

"IN-CRE-DI-BIL! Am promis că voi urmări programele propuse de Dragnea ca amendamente la bugetul Sănătății. Din cele 3 propuneri, două sunt contrare recomandărilor organizațiilor de sănătate internaționale, europene și de peste ocean, iar una ridică serioase probleme de etică. Practic, Dragnea dă o țeapă groasă unui întreg popor: risipește peste 62 de milioane de euro pe teste medicale cu probleme etice și nerecomandate în țările civilizate doar ca să alimenteze niște conturi (fiind vorba de analize scumpe) și ceva propagandă", arată Vlad Mixich, președintele Observatorului Român de Sănătate.

Amendamentele depuse de Liviu Dragnea la bugetul sănătății:

Vlad Mixich explică ce probleme sunt cu fiecare dintre cele trei propuneri ale lui Liviu Dragnea:

"1. Programul Panorama – Dragnea vrea finanțarea de teste prenatale noninvazive (2.500 lei/analiză) pentru TOATE gravidele din România. Germania, Suedia, Italia, Irlanda, Polonia și majoritatea țărilor europene NU finanțează astfel de teste (deh, niște „săraci”, nu ca noi). Franța și Marea Britanie oferă aceste teste DOAR gravidelor cu risc crescut de sarcină cu probleme. În schimb, Dragnea vrea ca România să asigure gratuit aceste testări TUTUROR gravidelor (în amendament se estimează 200000 paciente anual, acesta fiind aproximativ numărul anual total de nașteri în România).

Mai mult, analiza de specialitate publicată în 2018 de rețeaua europeană a agențiilor oficiale (EUnetHTA) care evaluează dacă un tratament merită sau nu rambursat concluzionează clar că aceste teste se merită DOAR pentru gravidele cu risc mare de sarcină cu probleme. La aceeași concluzie a ajuns, tot în 2018, și agenția similară din Canada. Doar la noi, în România, se aruncă cu teste prenatale noninvazive în toată populația de parcă toate viitoarele mămici de la noi au sarcini cu risc crescut (Doamne ferește).

În plus, atât agențiile europene cât și cea din Canada avertizează asupra problemelor ETICE ridicate de introducerea la compensare a acestor testări prenatale. Nu intru în detalii, dar avertismentele etice pot fi citite în documentele oficiale (linkurile mai jos).

2. Programul Vitamina D – aici amendamentul, în forma trecută prin comisia din Parlament, precizează că se vor finanța analize pentru depistarea carenței de vitamina D pentru 3,5 milioane(!) de asigurați. Deci cum am bănuit era vorba de analize, nu de administrarea de vitamina D exclusiv celor care ar avea nevoie. Dl Dragnea aruncă în tot poporul cu analize (scumpuțe și ele) pentru depistarea carenței de vitamina D deși, trebuie să repet, Organizația Mondială a Sănătății și alte institute publice de sănătate se abțin de la a recomanda un astfel de program de screening; cu atât mai mult într-o țară ca România.

Pur și simplu NU EXISTĂ justificare medicală sau economică pentru a te apuca să determini nivelul de vitamină D la toți copiii într-o țară ca România; se recomandă asta doar pacienților care ridică suspiciune la un examen obiectiv și au subliniat asta săptămâna trecută mai mulți medici.

3. Al treilea amendament (cel despre markeri tumorali) nu are suficiente detalii pentru a înțelege în detaliu despre ce e vorba.

Oricum în total vorbim de peste 62 milioane de euro aruncați pe programe care NU sunt recomandate în Europa și peste ocean dar din care vor face bani mai multe companii de analize medicale.

Deci asta vine de la domnul Dragnea: bani risipiți pe teste medicale cu probleme etice și nerecomandate în țările civilizate.

Eu mă bucur dacă se iau bani de la servicii, protocol, partide sau de oriunde și se dau mai mulți la Sănătate. Dar să se îndrepte spre tratamente utile și de care ducem lipsă, nu spre interesele de afaceri ale clicii Dragnea.

Suntem ca într-un infern dantesc: bogatul cu dinți putreziți de lăcomie cumpără apă parfumată pe care o împrăștie peste mulțimea de bolnavi de cancer, de tuberculoză, peste saloanele împuțite sau spitalele fără medicamente. Și mai așteaptă și ploconeli pentru asta.

-----

* Aici găsiți evaluarea europeană pentru testările prenatale (inclusiv Panorama) http://eprints.hta.lbg.ac.at/…/HTA-Projektbericht_Nr.103.pdf și aici cea canadiană https://www.hqontario.ca/…/recommendation-noninvasive-prena… Ambele documente conțin avertismentele etice.

* Reiau și linkul la pagina OMS cu absența recomandării www.who.int/elena/titles/vitamind_infants/en/

PS. Citesc acum la Claudiu Nasui și că o parte din sursele de finanțare de la care ar trebui transferate cele 62 de milioane spre Sănătate nu există. Curat iarmaroc, bibicule."