G4Media.ro

Monica Macovei: Kovesi este ţinta unui atac ticălos pus la cale de…

Monica Macovei: Kovesi este ţinta unui atac ticălos pus la cale de PSD-ALDE

Europarlamentarul Monica Macovei consideră că fosta şefă a DNA Codruţa Kovesi este ţinta unui „atac ticălos” pus la cale de coaliţia PSD-ALDE, chiar înainte să fie audiată la Bruxelles pentru postul de procuror-şef european, şi spune că au revenit vremurile în care „dosarele se decideau la sediul PSD din Kiseleff”, transmite Agerpres.

„În această seară, dna Kovesi ne-a anunţat că a fost citată la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, înfiinţată de Toader şi PSD&ALDE, exact în perioada în care trebuie să fie la Bruxelles pentru a depune actele finale pentru candidatură şi a se pregăti pentru audierea din comisia LIBE. La Secţia specială lucrează Adina Florea, care a declarat că nu a fost niciodată un procuror independent şi care este propusă cu insistenţă de Toader să fie procuror şef al DNA. În Parlamentul European suntem asaltaţi de scrisori trimise de Toader şi de reprezentanţi ai PSD&ALDE care încearcă orice ca să blocheze o eventuală alegere a dnei Kovesi ca Procuror European. Pline de ură şi minciuni, aceste scrisori fac un mare deserviciu nu doar dnei Kovesi, ci României. Ne întoarcem la vremea în care dosarele se decideau la sediul PSD din Kiseleff”, afirmă Monica Macovei, într-o declaraţie transmisă miercuri seara.

Laura Codruţa Kovesi a anunţat că a fost citată la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, având calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Citația este exact pentru ziua când Kovesi trebuia să fie audiată în Parlamentul European pentru funcția de procuror-șef european (detalii aici).

Foto: Monica Macovei / Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. FAKE NEWS :

    „Citația este exact pentru ziua când Kovesi trebuia să fie audiată în Parlamentul European pentru funcția de procuror-șef european.”

    REAL NEWS

    „Kovesi has an interview with the selection panel for the new role of EU public prosecutor on Feb. 26.”

    https://www.reuters.com/article/us-romania-corruption/romanian-candidate-for-eu-prosecutor-subpoenaed-by-local-agency-targeting-magistrates-idUSKCN1Q305P

    Intalnirea tete a tete din tara are loc saptamana aceasta.

    • Real si fake news conform logicii tale, poate… Doar ca in articolul Reuters scrie ca va avea un interviu in 26 Feb NU inseamna automat ca nu are un alt interviu vineri, sau in alta zi.

    • @ ilie

      Pt miss EU ?!

    • Eee, buna gluma! Ti-a venit tie, ca asa esti tu, spiritual, sau a fost efort de echipa?

  2. Ciolos: daca asta e ce declara betiva, atunci e invers!

  3. DraK mea a devenit Dumnezeu….! … mamii lui.

  4. Curat ticalos dna Macovei si vad ca noi o sa permitem aceasta ultima palma care ne intoarce in „iepoca”