Opportunity, robotul NASA care explora suprafața planetei Marte din 2004, a încetat să funcționeze, după o misiune de 15 ani, deși fusese inițial proiectat pentru o misiune de doar 90 de zile, scrie Reuters.

OpportunityFoto: NASA

În urmă unei furtuni de praf ce a avut loc pe 10 iunie, inginerii americani au pierdut legătură cu aparatul.

Autoritățile au încercat în repetate rânduri să restabilească legătură, fără succes însă. Marți, inginerii NASA au lansat o ultima transmisiune pentru a încerca repornirea robotului, dar nu au primit înapoi niciun semnal de răspuns, a declarat Thomas Zurbuchen, administrator asociat al Directoratului pentru Misiuni Științifice al NASA.

"Așadar, cu un profund sentiment de mândrie și apreciere, declar misiunea Opportunity că fiind încheiată", a continuat Zurbuchen, într-o videoconferință de la Laboratorul de Propulsie din Pasadena.

Vehiculul funcționa alimentat de energie solară și a fost proiectat să parcurgă 1 kilometru, dar a ajuns să margă în total 45 de kilometri, depășind durata de funcționare a oricărui alt robot trimis pe suprafață Marte.

De-a lungul timpului, Opportunity a transmis dovezi potrivit cărora planeta a avut în trecut o atmosferă umedă și caldă, capabilă, potențial, să susțină viața.

Un alt robot al NASA, Curiosity, care a ajuns pe Planeta Roșie în 2012, își continuă misiunea pe suprafața Marte, colectând mostre de sol în încercarea de a descoperi semne de componente organice.