O anchetă a fost declanșată la Botoșani după ce un copil de 12 ani a ajuns la Spitalul Județean malnutrit și deshidratat. La cei 12 ani, el cântărește doar 6 kilograme.

SpitalFoto: AGERPRES

Conform managerului Spitalului Județean Botoșani, Livia Mihalache, copilul, din comuna Manoleasa, este internat în secția de anestezie și terapie intensivă și ținut sub observație.

El cântărește doar 6 kilograme la 12 ani.

"Este un copil dintr-o familie din zona Manoleasa. Este primul copil din patru, ceilalți copii sunt sănătoși. S-a născut cu o encefalită cronică infantilă, cu tetrapareză spastică și acum a venit foarte deshidratat, cu enterocolită și deshidratare 10%. Copilul are 12 ani și cântărește doar 6 kilograme, este cel mai mare grad de malnutriție”, a declarat pentru Mediafax managerul Spitalului de Urgență Botoșani, Livia Mihalache.

În acest caz, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani au declanșat o anchetă.