Procurorul Elena Rădescu, cea care în 2017 a condus echipa care a făcut controlul la DNA cerut de ministrul Tudorel Toader și a fost acuzată că a favorizat-o pe Laura Codruța Kovesi, a câștigat definitiv în instanță procesul cu Inspecția Judiciară. Această instituție declanșase cercetarea sa disciplinară, iar procuroarea a contestat în instanță acțiunea.

Stema DNAFoto: Wikipedia

Instanța supremă a respins definitiv contestația formulată de Inspecția Judiciară față de decizia procurorilor CSM potrivit căreia Elena Rădescu, cea care a condus echipa de control la DNA, nu a săvârșit nicio abatere disciplinară. Ea fusese acuzată de Inspecția Judiciară că a vorbit cu Laura Codruța Kovesi fără să se consulte cu colegii din echipa de control.

"Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva încheierii de şedinţă din data de 27 iunie 2018 şi a hotărârii nr. 11P din 9 octombrie 2018, pronunţate de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. 3/P/2018. Definitivă”, se arată în minuta instanței supreme.

Inspecţia Judiciară a început, luna martie 2018, cercetarea disciplinară a procurorului Elena Rădescu, inspectorul ce a condus echipa care în 2017 a făcut controlul dispus de Tudorel Toader la DNA.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM a respins, în octombrie 2018, acțiunea formulată împotriva Elenei Rădescu, fost inspector judiciar, în prezent procuror la Parchetul General. Ulterior, Inspecția Judiciară a contestat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Inspectoarea Elena Rădescu a condus echipa de control care a verificat managementul DNA. În urma acestei verificări dispuse de Tudorel Toader a izbucnit un scandal. Mai exact, echipa inspectorilor care a făcut controlul s-a divizat în două, pentru că Elena Rădescu şi-a acuzat colegele că ar fi fost nepoliticoase cu procurorii anticorupţie. În replică, acestea au spus că au fost făcute presiuni.

"S-a reţinut că inspectorul judiciar cercetat disciplinar a adoptat o conduită contrară demnităţii şi prestigiului funcţiei pe care o exercită prin afirmaţiile nereale, făcute într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune. (..) S-a reţinut că, în calitate de coordonator al echipei de inspectori judiciari care urma să efectueze un control la Direcţia Naţională Anticorupţie, inspectorul a încălcat procedura regulamentară prin aceea că a discutat cu procurorul-şef al respectivei unităţi de parchet condiţiile de efectuare a controlului fără ca, în prealabil, să consulte membrii echipei de control şi solicite comunicarea datelor şi informaţiilor necesare în raport de obiectivele controlului, prin adresă avizată de directorul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru procurori, şi să înştiinţeze conducerea Inspecţiei Judiciare", a transmis, la acel moment, Inspecţia Judiciară.