Liderii Alianței USR-PLUS, Dacian Cioloș și Dan Barna, îi cer președintelui Klaus Iohannis să nu accepte numirea lui Eugen Nicolicea în funcția de ministru al Justiției. Ei spun că Nicolicea este unul dintre autorii asaltului PSD împotriva Justiției și "un impostor fără pregătire juridică temeinică”.

Dan Barna si Dacian Ciolos in studioul HotNews.roFoto: Hotnews

Dacian Cioloș și Dan Barna spun că Eugen Nicolicea este unul dintre autorii asaltului PSD împotriva Justiției, "un impostor fără pregătire juridică temeinică, o bătaie de joc pentru această funcție atât de importantă în statul român".

Potrivit acestora, Nicolicea este direct responsabil pentru eliberarea din pușcării înainte de termen a peste 14.000 de infractori, printre care tâlhari periculoși și violatori, dintre care 700 s-au întors înapoi la închisoare după comiterea unor noi infracțiuni.

”Acest om în această poziție este un real pericol pentru siguranța famililor noastre și pentru sistemul juridic din România. Nominalizarea lui Eugen Nicolicea la Ministerul Justiției are un singur scop - adoptarea ordonanțelor de urgență care îl scapă pe Liviu Dragnea de condamnarea la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive", afirmă liderii USR.

Ei mai afirmă că Alianța USR-PLUS va face totul pentru a se asigura că Liviu Dragnea nu va reuși să scape de lege.

Comitetul Executiv al PSD a decis miercuri retragerea sprijinului politic ministrului Justiției, Tudorel Toader, căruia îi reproșează că nu a promovat ordonanțele de urgență privind Codurile penale și contestația în anulare.

În locul lui Tudorel Toader este propus deputatul PSD Eugen Nicolicea, unul dintre artizanii controversatelor modificări la legile justiției.