Dosarul Revoluţiei. Procurorii explică diversiunea: Teroriştii nu au existat

Data actualizării: Data publicării:
iliescu

Tehnici militare de diversiune aplicate la Revoluţie pentru a convinge pe civili şi militari că puterea nou instaurată salvează ţara de ultimele zvâcniri ale regimului dictatorial. Asta spun procurorii militari care au trimis în judecată dosarul la aproape 30 de ani de la violenţele în care au murit sau au fost răniţi mii de oameni. Magistraţii descriu, în documentele trimise la Curtea supremă, toate tehnicile de dezinformare folosite, care au dus la panică, neîncredere şi ucideri necontrolate. Iar duşmanul poporului, aşa-numitul terorist, a fost o invenţie perfidă, explică acum Parchetul militar.

Procurorii militari acuză, în documentele ajunse pe masa judecătorilor odată cu dosarul Revoluţiei, că Ion Iliescu şi militarii care l-au ajutat să preia puterea după fuga cuplului Ceauşescu au orchestrat cea mai mare diversiune din istoria României.

Ce urmărea grupul

Scopul inducerii în eroare din cursul lunii decembrie 1989 a fost pe deplin realizat, având în vedere că masele populare au fost într-adevăr neutralizate în timp ce puterea totală în stat a fost acaparată de o minoritate politico-militară (grupul Iliescu).” <sursa: rechizitoriu dosarul Revoluţiei>

Toate tehnicile din manualele militare au fost aplicate, scriu procurorii, iar asta a dus la mii de morţi, răniţi şi sute de oameni arestaţi ilegal. Prima aplicată - demonizarea dictatorilor, lăsând în planul doi realitatea că cei doi abandonaseră puterea.

Ion Iliescu: Vinovatul principal este Ceauşescu!

-Aşa e!

-Acest om fără inimă, fără suflet, fără creier...

-Fără raţiune!

-Fără raţiune!

-Să fie prins şi judecat!

La doar câteva ore de la discursul victorios al lui Iliescu, a început aplicarea tacticii de divizare, fiind lansată psihoza teroristă, care curând a cuprins mare parte din populaţie, spun magistraţii militari.

Ion Iliescu: O grupă din unităţile securităţii, unitate special pregătită ca să-l apere pe Ceauşescu, ascunsă undeva prin subsoluri, în nişte tuneluri care comunicau între sediu şi Palatul Republicii, a reuşit să se refugieze şi când era piaţa plină de lume au început să tragă asupra cetăţenilor şi asupra sediului central unde se aflau oameni de bine. Televiziunea este atacată din toate direcţiile. Se pare că elemente teroriste au pătruns chiar pe unele dintre culoarele acestei instituţii. (Sursa: TVR)

Psihoza teroristă

„În această situaţie, efectele dezinformării s-au regăsit în numeroase cazuri de foc fratricid, consecinţele fiind survenirea de decese, răniri şi distrugeri de bunuri materiale.” <sursa: rechizitoriu dosarul Revoluţiei>

Masacrul de la Aeroportul Otopeni arată efectele dezastruoase ale psihozei, care a cuprins şi militarii, nu numai populaţia civilă. 48 de soldaţi şi civili au murit împuşcaţi de colegi, după ce i-au confundat cu teroriştii despre care se tot vorbea.

Procurorii militari spun că informaţia falsă că două camioane cu terorişti se îndreaptă spre aeroport a fost în mod deliberat transmisă. Anchetatorii scriu, în actele ajunse la instanţă, că toate probele strânse arată că teroriştii au fost o invenţie otrăvită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri