PSD susține marți, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a formațiunii, că, prin ”sute de kilometri în construcție” de drumuri, România se află pe drumul către ”o infrastructură ultra modernă”.

Santier autostradaFoto: Captura Facebook

Postarea PSD:

”Unim românii, conectăm România prin autostrăzi și drumuri de mare viteză. Cu mii de muncitori, investiții de miliarde de lei și sute de kilometri în construcție - România se află pe drumul către o creștere economică constantă și o infrastructură ultra modernă.

Noi, cei de la PSD, promitem să continuăm să facem tot ce ne stă în putere pentru a aduce românii împreună!”

Autoritățile vorbesc de la începutul anului că vor deschide în 2019 undeva între 120 și 180 de km de autostradă, dar în realitate doar 43 de km de pe Lugoj - Deva au șanse reale de a fi date în circulație.