Cercetătorii sunt de părere că nivelul mării ar putea să crească mult mai mult decât era anticipat până acum, din cauza topirii gheții din Groelanda și din Antarctica, scrie BBC News.

HotNews.roFoto: Hotnews

Până acum, predicția era că nivelul mării va crește cu maxim un metru până în 2100. Însă conform unui nou studiu, cifra ar putea să fie de două ori mai mare de fapt, ceea ce ar putea conduce la migrația a sute de milioane de oameni, potrivit autorilor studiului.

Problema creșterii nivelului mării a fost una dintre cele mai controversate chestiuni aduse în discuție de Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC), la publicarea raportului din 2013. Conform acestuia, încălzirea planetei și lipsa reducerilor majore în ceea ce privește emisiile ar fi dus la o creștere de până la 98 de cm în anul 2100. Dar acum experții sunt de părere că estimarea din raport a fost una modestă.

Noul studiu arată că apele mării ar putea crește cu până la 238 cm, până în 2100, în cazul în care este atins pragul de 5 grade Celsius în ceea ce privește creșterea temperaturii globale. Iar în acest scenariu, lumea ar pierde o regiune de pâmănt echivalentă cu dimensiunea teritoriului Libiei (1.79 milioane de km pătrați). În multe teritorii din Bangladesh oamenii nu vor mai putea locui, iar orașele mari ale lumii, inclusiv Londra, New York, Shanghai ar fi amenințate.

În timp ce criza refugiaților sirieni a dus la venirea a aproximativ un milion de persoane în Europa, acest număr este de 200 de ori mai mic decât cel al oamenilor care vor fi nevoiți să migreze în cazul unei creșteri de 2 metri a apelor lumii.

Studiul a fost publicat în "Proceedings of the National Academy of Sciences".