Scumpirea gazelor pentru industrie și creșterea importurilor nu reprezintă o problemă din punctul de vedere al ministrului energiei, Anton Anton. Reamintim că Executivul a fost avertizat în mai multe rânduri asupra consecințelor negative pe care le va avea controversata OUG 114/2018. Două dintre aceste efecte negative sunt scumpirea gazelor pe piața liberă pentru consumatorii non-casnici și importuri mai mari din Rusia.

Ministrul energiei Anton AntonFoto: Ministerul Energiei

"Dacă preţul gazelor de producţie internă este mai mare decât gazele de import, industria se va orienta către gazele de import. Nu văd care e problema", a afirmat Anton, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor Bursei Române de Mărfuri, preţul gazelor de producţie internă pentru luna aprilie a ajuns la 95,86 de lei pe MWh, în timp ce preţul pe bursa de la Viena (CEGH Front Month Index) este echivalentul a 81,79 lei pe MWh.

OUG 114/2018 a plafonat la 68 de lei pe MWh, pentru următorii trei ani, preţul pentru întreaga producţie internă de gaze naturale, iar OUG 19/2019 a modificat această prevedere, lăsând la preţ plafonat doar cantităţile de gaze destinate consumatorilor casnici şi termocentralelor.

Acest lucru a dus la creşterea preţului gazelor de producţie internă care se tranzacţionează pe bursă şi care este destinat agenţilor economici.

Importurile de gaze au început să crească foarte mult de la începutul anului. Astfel, în ianuarie, importurile au fost mai mari cu 55% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, arată ultimul raport lunar de monitorizare a pieţei gazelor, realizat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie.