​​Un sondaj Novel Research, realizat la comanda PNL, estimează o prezență la vot la elegerile europarlamentare de 41%, cel mai mare procent dat de o casă de analiză sociologică până acum. Potrivit datelor comparative, o prezență mai mare la urne afectează sensibil scorurile partidelor cu electorat mobilizat, dar inelastic.

HotNews.roFoto: Hotnews

Astfel, PNL are un mic avans în fața PSD când vine vorba despre electoratul care la data sondajului are clar definită opțiunea și decizia de a participa la vot. În asemenea caz, PNL este creditat cu 28,1%, iar PSD cu 27,8.

În varianta în care cei care s-au declarat nehotărâți sau că nu ar vota ar participa totuși la vot, mărind astfel prezența, atunci distanța dintre PNL și PSD ar crește la aproape trei procente. Astfel, PNL ar obține 28,7%, iar PSD 25,9%.

Potrivit Novel Research, favorabilitatea față de partide este mai mare în cazul PNL- 33,8%, față de PSD - 29,1%.

Un alt competitor electoral care ar avea de pierdut este Alianța 2020 USR-PLUS. În prima situație, scorul estimat este de 14,8%, iar în cea de-a doua de 13%.

Și PMP ar avea de pierdut la o prezență mai mare, însă nu foarte mult, de la 6,7% la 6,4%.

Nu doar PNL ar avea de câștigat însă, ci și Pro România și ALDE. Atfel potrivit opțiunilor exprimate de cei care au declarat că merg sigur la vot și au o opțiune clar definită, Pro România ar obține 7,6%, iar ALDE 7,9%. Dacă cei nehotărâți sau care au spus că nu ar vota ar decide să meargă totuși la vot atunci scorurile ar crește la 9,3%, respectiv 9,5%.

Cercetarea nu a vizat intenția de vot la referendum, însă ținând cont de faptul că acesta se desfășoară odată cu europarlamentarele șansele sale de validare cresc odată cu numărul mai mare de persoane care merg la urne.

Sondajul Novel Research a fost realizat în perioada 14-19 mai, față în față la domiciliul persoanelor intervievate, pe un eșantion de 1.219 respondenți, marjă de eroare +/- 4%.

Sondajul Novel Research estimează cel mai mare procent de prezență la vot de până acum. Două studii realizate de INSCOP în marie și aprilie estimau o prezență de 26,9%, respectiv 39,2%.