Soția unui preot a murit după ce s-a aruncat din ambulanţa cu care era dusă la spital

Data publicării:
ambulanta-112-dsu (3)
Foto: DSU

O femeie de 41 de ani, soția unui preot din municipiul Bacău, a murit, miercuri, după ce s-ar fi aruncat din ambulanţa cu care era transportată către spital, după un accident. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Femeia fusese preluată de un echipaj de pe Calea Moldovei, în noaptea de marți spre miercuri, după ce ar fi intrat cu mașina într-un gard, iar în timpul transportului la spital, pacienta s-a aruncat din ambulanţă.

„În jurul orei 02.30 a venit un apel la 112, pentru o persoană ca agitată, care a intrat cu mașina într-un gard, pe Calea Moldovei, din municipiul Bacău. S-a deplasat la fața locului un echipaj, asistent cu ambulanțier, care a preluat pacienta de la echipajul de Poliție, așezând-o în ambulanță. În timp ce se deplasa spre spital și în timp ce asistenta medicală completa date despre pacientă, aceasta s-a aruncat din ambulanță și și-a produs un traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conștiență. Pacienta a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, de aceeași ambulanță. A decedat la spital, dimineața”, a declarat Georgiana Andronic, medic în cadrul SAJ Bacău.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cine este vinovat pentru decesul femeii.

„La acest moment este o anchetă în desfășurare. Polițiștii desfășoară activități de cercetare în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului”, a precizat Cătălina Crețu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Femeia de 41 de ani, soție de preot, era profesoară de religie la un liceu din Bacău.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri