Bărbatul care își bătea soția în timp ce conducea drogat s-a sinucis. El fusese condamnat la închisoare

Data publicării:
dragos birligea

Bărbatul care în primăvara anului trecut a condus drogat și și-a agresat soția, provocând în același timp un accident în lanț, s-a sinucis vineri, spun surse Digi24 din poliție. La începutul acestei luni, el a fost condamnat la doi ani și cinci luni de închisoare cu suspendare.

Dragoș Bîrligea a fost condamnat la începutul acestei luni la o pedepsă de doi ani și cinci luni de închisoare cu suspendare pentru conducere sub influența drogurilor, vătămare corporală din culpă și tulburarea liniștii publice.

Vineri seară, acesta a fost găsit mort în baie, potrivit surselor Digi24.

Fosta sa soție, care era cu el în mașină, le-a declarat polițiștilor că accidentul a fost provocat cu intenție, pentru că cei doi se certau.

„Era o chestie între noi, de ceva timp, cu omorul. Nu l-am luat în serios, este bărbatul meu, îl iubesc, l-am iubit, nu mă așteptam la așa ceva, dar atunci, în ziua aceea, nu știu, lucrurile au luat-o razna”, a povestit femeia atunci.

Ea a mai declarat în fața procurorilor că soțul ei a intrat cu intenție în mașinile care așteptau la semafor, atunci când se afla pe Bulevardul Dacia din București, și că ar fi vrut să îi ucidă și pe pasagerii acestora.

După impact, șoferul a coborât din mașină şi a continuat să o lovească pe femeie. Norocul ei a fost că în zonă era un echipaj de la Poliția Locală. Nici agenților nu le-a fost ușor. Încercând să scape de urmăritori, bătăuşul, în vârstă de 39 de ani, s-a izbit violent cu capul de geamul unei mașini aflate în mers. Aşa au reuşit oamenii legii să-l imobilizeze.

În plus, bărbatul a consumat foarte multă cocaină. De altfel, în urma testelor făcute imediat după accident au arătat că amândoi au consumat această substanță interzisă.

Ulterior, bărbatul a spus că drogurile i-au dat „starea de tensiune şi agitaţie”, dar că nu intenţiona să omoare pe nimeni: „N-am avut intenție”.

Tribunalul București, care a judecat dosarul în prima instanță, a hotărât și că bărbatul trebuie sa îi plătească fostei soții 5.000 de euro daune morale.

Alte patru persoane au fost rănite în acest accident.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri