G4Media.ro

Ambulanță blocată în drum de noroaie. A fost scoasă cu o șenilată,…

Ambulanță blocată în drum de noroaie. A fost scoasă cu o șenilată, dar pacientul decedase deja când a ajuns la el

Pompierii din Vaslui au intervenit, sâmbătă, cu o şenilată pentru a ajuta un bărbat care era inconştient, în localitatea Albeşti, iar ambulanţa cu medic a rămas blocată în noroi.

În cele din urmă, medicul a ajuns la pacientul de 51 de ani cu o maşină de teren pusă la dispoziţie de autorităţile locale, însă nu a mai putut face nimic pentru bărbat, acesta fiind declarat mort, informează News.ro.

Reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au anunţat, sâmbătă dimineaţă, că Detasamentul de Pompieri Vaslui a intervenit cu o şenilată în localitatea Albeşti, comuna Deleşti, după ce ambulanţa TIM care se deplasa pentru a ajuta un bărbat inconştient a rămas blocată pe drumul comunal 105.

Acolo a fost trimis şi un camion de la ISU Vaslui pentru a scoate ambulanţa TIM din noroi.

„Autorităţile locale s-au mobilizat şi ele punând la dispoziţie un buldoexcavator pentru a curăţa drumul şi a scoate ambulanţa. Doamna doctor a ajuns în cele din urmă la pacient cu un autoturism de teren pus la dispoziţie prin intermediul autorităţilor locale”, au precizat reprezentanţii ISU Vaslui.

Medicul nu a mai putut face nimic însă pentru pacientul în vârstă de 51 ani, acesta fiind declarat decedat, mai informează News.ro.

Sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

25 comentarii

  1. Daca vroiati drumuri, n-ati fi votat cu PSD.

  2. Elicopterele erau blocate cu psdistii care se cufuresc pe ei!

  3. Corupția ucide!

    Oameni buni ieșiti la vot!

  4. „Am scos Romania din noroaie”, cum zicea o pesedista.

    • Oare cum doarme doamna dancila dupa acea declaratie si dupa ce un om a murit pentru ca ambulanta s-a impotmolit in noroaie?
      Va simtiti? Bine?

  5. Pentru bashtani PSD trimit si elicopterul sa-i stearga la cur, pt restul nici macar drumuri nu sunt in stare sa faca.
    Trist!

  6. „Am scos tara din noroaie” zicea candva o tuta.

  7. Luni, după ce ia PSD-ul peste 30%, si Hamsterul este achitat, sa va plângeti ca e nașpa in România. Suntem un popor de tâmpiti. Ne meritam soarta.

    • Vorbeste in numele tau, nu in numele tuturor.

    • Hai sa iesim la vot, mai bine

  8. Ce stire dubioasa. Exista doua drumuri de acces catre acel sat.
    In fine.. hai la vot!

  9. Să le spună cineva celor din Vest, să moară de ciudă că nu sunt la fel de bune ca cele din Vaslui!
    Să fie „invidioși” la maximum pentru satele din România!

  10. Scoatem Romania din noroi. Cu pompierii.

  11. Ambulanta a ramas in noroi romanesc. S-a pierdut un votant USR.

  12. numai bine de chemat UAT comuna in judecata pentru drumul de rahat sa plateasca urmasilor victimei dreptul victimei la viata și cu banii sa se puna piatra pe care n0au pus-o imputitii de la primarie sa vezi atunci urlaturi de lup in guvern

  13. Oare raposatu’ cu ce partid a votat?

  14. Fascinantul vaslui…dar unde e gusatul ala de buzatu de la cj sa ne mai dea niste sfaturi, niste citate din intelepciunea lui…

    • E cu tuica-n nas deja, ca e groasa la psdeu’, si-are nevoie de ceva intaritoare!