G4Media.ro

Românul care a dat startul înfrângerii PSD la prezidențialele din 2014 a…

Românul care a dat startul înfrângerii PSD la prezidențialele din 2014 a votat din nou primul, în Noua Zeelandă: ”1-0 împotriva hoției!”

Dan Coroian – Vlad, românul care în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 2014 era primul votant tocmai în Noua Zeelandă și devenea viral printr-un mesaj puternic anti-PSD, a votat din nou și a postat un mesaj prin care își îndeamnă concetățenii la vot.

Mesajul integral al lui Dan Coroian Vlad după votul din Noua Zeelandă:

”1-0 împotriva hoției!

Acum 4 ani, la alegerile prezidențiale, mă găseam în aceeași locație și aceeași postură, de-a fi primul care își dă votul. Atunci, cu maximă disperare îmi arătam degetul mijlociu aceleiași grupări mafiote deghizate în partid politic, care parazitează, până la blocaj, țara. Ei bine, aparent nu s-a schimbat nimic, sau mai rău: am ignorat ultimele alegeri parlamentare și o parte dintre noi ne-am lăsat amagiți de un discurs populist, utopic, ce masca interese proprii. Am ajuns din nou conduși de hoti și de tâmpiți, dar diferența e că, acum, avem cu cine vota, avem speranța că buboiul se sparge și cumva, încet, așezat, ieșim din marasm. Și vom ajunge departe. Îmi pun speranța în voturile care vor urma, sunt convins ca putem schimba multe, alături de oameni politici noi, educați, onești. Sper ca într-o bună zi să mă pot întoarce acasă, la Cluj, fără regrete.

Hai ca se poate!”

În 2014, Victor Ponta, candidatul PSD la prezidențiale, a fost înfrânt de Klaus Iohannis după o mobilizare masivă a românilor din străinătate.

Foto: Dan Coroian Vlad (sursa Cornel Aciu)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Romane, strigatul ti-a fost auzit pana in Dublin!

    In cateva ore voi fi la datorie pentru a le aplica o palma – palma mea – nenorocitilor care au distrus tot ce mai era normal in tara mea.

    PS: PSD-PNL aceeasi mizerie!!

    • #shiEU dau un shut Hotziei !
      Bucuresti, sectorul 3, Buna Dimineata Dublin ! Buna Dimineata Romania!

      Cu respect

      un domn

  2. Eu aștept să se deschidă sectia de votare. Sunt primul venit, aștept în fața cladirii. Muie PSD!

  3. Finalul infrangerii psd va fi marcat de catre mine in Canada. Clanță psd!!!

  4. Dan, bine ai deschis drumul! Vom fi la vot, azi! Desi esti departe, esti aproape de noi! Iti multumim!

    De cateva zile, ascult piesa asta pe repeat: https://www.youtube.com/watch?v=Zdd8xSDNoCc! Hai Romania, iesi la VOT! Azi e sansa!

    Spor la VOT, tuturor! MU13 P$D!

  5. Buna dimineata. In democratie hotii stau la puscarie! Jos mafia!

  6. Pe ei, flacai! Sa le dam cu stampila pana lesina!