În PSD, ni se spune de către Viorica Dăncilă, vremea deciziilor unilaterale şi netransparente a trecut . În PSD, ni se spune de către Viorica Dăncilă, epoca dogmatismului este depăşită, înlocuită fiind de o nouă deschidere umanistă. În PSD, ni se spune de către Viorica Dăncilă, un nou spirit al dezbaterii robuste de idei este pe cale sa triumfe, readucând partidul pe drumul întâlnirii cu oamenii de bună- credinţă ai acestei ţări. În PSD, ni se spune de Viorica Dăncilă, dimensiunea europeană a redevenit elementul central al identităţii politice social- democrate.
În acest înşelător dezgheţ post-stalinist pe care îl traversează PSD, continuităţile instituţionale şi de mentalitate ţin de logica însăşi de funcţionare a unei structuri constituite istoric ca instrument de spoliere al statului. Asemeni precedesorilor lor din anii de după moartea lui Stalin, pesediştii de azi ştiu, instinctiv, că autentica despărţire de trecut ar însemna propria lor ieşire din viaţa politică. Căci, asemeni lui Stalin ori Nicolae Ceauşescu, Liviu Dragnea nu a fost un accident monstruos, ci culminaţia unui proces istoric, imaginea teribilă cu chip de Gorgonă a vocaţiei autocratice în forma sa cea mai vulgară şi agresivă.
De aici, efortul hruşciovist al Vioricăi Dăncilă de a juca rolul unui politician ce profesează umanismul, colegialitatea şi deschiderea. Ca de atâtea ori în istoria noastră recentă, slugărnicia posedă un rafinament demagogic aparte. Reinventarea Vioricăi Dăncilă poate avea succes doar în măsura în care societatea noastră este lipsită de orice reper al memoriei colective. Simpla evocare a clipelor în care Viorica Dăncilă a dezonorat statul român, prin combinaţia de impostură şi de servilism, ar fi suficientă spre a indica autentica anvergură a personajului ce gestionează dezgheţul pesedist.
În fapt, spectacolul de vulgaritate şi de demagogie al luptelor interne ce macină PSD acum nu face decât să releve, de o manieră dramatică, amploarea catastrofei pe care acest partid a provocat-o în România. Fără partid nu am fi fost nimic, partidului îi datorăm totul: remarca lui Niculae Bădălău este , în pofida sincerităţii ei grobiene, cât se poate de judicioasă. Pentru toţi cei care populează eşaloanele de conducere ale PSD, carnetul de partid şi docilitatea lacomă au fost singurele calităţi ce au contat. Slugărnicia, impostura, demagogia, voracitatea au fost răsplătite de fesenism cu demnităţi şi impunitate. Cei care acuză, astăzi, regimul Dragnea sunt parte a sa, parte a metastazei care a cuprins Românitatea. Cariera Gabrielei Firea nu ar fi fost de imaginat în absenţa acestui sprijin. Pentru domnia sa, PSD a fost un vehicol de ascensiune. Pentru bucureşteni, alegerea sa ca primar general a fost o calamitate.
Lamentabilul dezgheţ pesedist nu afectează, în nici un fel, pilonii de control ai regimului Dragnea. Carmen Dan, autoarea morală şi politică a represiunii din 10 august, este neatinsă de valul destalinizării. Uneltele din jandarmerie sunt trimise în cimitire spre a trezi demonii urii, ca parte a diversiunilor sordide. Cât despre ministrul de externe Meleşcanu, inamovibilitatea sa este forma în care noul regim pesedist îşi reafirmă intenţia de a duce mai departe politica tăgăduirii dreptului de vot al românilor din străinătate. Sistemul care are ca menire intimidarea magistraţilor, “Secţia specială”, este intact şi atacă pe procurorul care a gestionat dosarul Mazăre. Edificiul imaginat de Liviu Dragnea este conservat, dincolo de rotaţia cadrelor.
Citeste intreg articolul si comenteaz ape contributors.ro
