Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„În fața ta”. După 7 zile la Palat, Remus Borza, consilierul demis al premierului, dezvăluie situația vistieriei: „Suntem pe buza prăpastiei”

Remus Borza, foto Inquam

Foto Octav Ganea/ Inquam Photos

Deputatul Remus Borza, consilierul premierului Dăncilă pentru o perioadă de doar șapte zile, a relatat la Digi24 că demiterea sa a fost o „execuție pripită”, după ce unele dintre declarațiile făcute de el au fost interpretate eronat. 

Borza a avertizat că economia României se află „pe buza prăpastiei”, riscurile fiind cu atât mai mari, „mai ales că o să vină criza”. „Nu învățăm nimic din greșelile trecutului. Le repetăm cu aceeași inconștiență”, a spus Borza la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24.

Decizia demiterii sale a apărut în Monitorul Oficial. Premierul nu l-a sunat să-i comunice că renunță la serviciile sale.

„Spiritele s-au inflamat de la o intervenție pe care am avut-o la un post de televiziune, unde s-a dat o altă interpretare unor afirmații pe care le-am făcut. N-am vorbit de concedieri și cu atât mai puțin n-am avansat un număr”, a precizat Remus Borza, care spune că a vorbit despre nevoia de debirocratizare, informatizare și eficientizare a aparatului bugetar și în special a administrației.

Citiți și

Fostul consilier al premierului a atras atenția că aparatul bugetar „este o gaură neagră în care statul român aruncă an de an vreo 35 de miliarde de euro”.

„În ultimii 3 ani cheltuielile de personal și de asistență socială au crescut cu 73 miliarde de lei”

România poate fi definită ca țara celor 10.000 de drumuri de pământ, consideră Borza, remarcând una dintre marile greșeli făcute de actuala guvernare: „Noi am sacrificat în ultimii 3 ani investițiile pentru a crește excesiv de mult veniturile unor categorii socio-profesionale. Doar în ultimii 3 ani cheltuielile de personal și de asistență socială au crescut cu 73 miliarde de lei”, a punctat deputatul.

În scurta perioadă pe care a petrecut-o la Guvern, Borza susține că i-a  făcut câteva sugestii premierului, legate de anumite persoane și de nevoia unor schimbări în structura Executivului și a unor agenții.

„Am crezut că măcar într-al 12-lea ceas PSD se poate reinventa, recredibiliza, că a învățat ceva din acest vot de blam al cetățenilor”, spune el. 

„Suntem singura țară care-și plătește mai bine bugetarii, decât salariații din mediul privat”

În opinia sa, creșterea salariului minim pe economie a fost o măsură corectă, pentru că aveam salarii foarte mici raportate la celelalte 27 de state membre UE.

Însă o anomalie a reprezentat-o, crede el, faptul că au crescut mult prea mult mult salariile în sectorul public, fără să o corelare cu eficiența și productivitatea.

„Suntem singura țară din Europa care-și plătește mai bine bugetarii, salariații din domeniul public, decât salariații din mediul privat: vorbim de un salariu mediu de 704 euro vs 534 euro. Asta a creat un dezechilibru pe piața forței de muncă, o migrație dinspre privat spre public.

Aparatul bugetar este supradimensionat. Asta spun de vreo 10 ani. Sunt convins 100 la sută că nu (vor premierul și Guvernul să reajusteze aparatul bugetar, n.n.)

Tot o guvernare PSD, cea a lui Adrian Năstase, a reușit să administreze problemele țării cu 800.000 de bugetari. Acum avem 1.370.000 de bugetari”, a punctat Remus Borza. 

„Doi ani de zile mori cu prostul de gât”

El a ținut să precizeze că în declarațiile sale nu a folosit termenul „concedieri”. De ce? „Nu că nu ar trebui, probabil că ar trebui, dar e o misiune imposibilă. Prin lege, funcționarul are o stabilitate pe funcție mai mare decât imunitatea parlamentarului sau inamovibilitatea magistratului.

Ca să-l dai afară trebuie să-l evaluezi de două ori consecutiv cu calificativul „necorespunzător” și evaluările se fac anual. Doi ani de zile mori cu prostul de gât. Între timp se schimbă ministrul sau șeful de autoritate și pe prost îl ia tot de bun. Și tot așa, el se perpetuează, se conservă, instituția merge cu frâna de mână trasă și sabotează orice act de reformă”, a explicat Borza. Are și o soluție - transferaul personal ului între instituții, pentru că angajatorul este unul singur: statul român.

Și un exemplu: „La SRI anul trecut șeful Serviciului a vrut să scape de câteva sute, chiar mii de la Poșta militară sau alte sectoare.”

Nu se justifică Guvern cu 27 de ministere

Odată cu plecarea lui Darius Vâlcov, ministrul Finanțelor Teodorovici are iarăși un cuvânt de spus, vede Borza actuala situație.

„Nu se justifică un Guvern cu 27 de ministere. Cu cât ai un aparat mai suplu, cu atât e mai eficient.”

Pe de altă parte, Borza mai spune că i-a adus la cunoștință premierului nevoia redirecționării resurselor către investiții și amintește că, din 1990, în România au fost construiți doar 500 de kilometri de autostradă.

„E multă inerție și multă prostie. Nu putem crește doar pe consum, doar pe importuri, căci asta e marea vulnerabilitate a economiei românești. Trebuie să creștem pe producție”, a subliniat deputatul.

(Modelul e greșit?) Da. Modelul este greșit, pentru că a venit cu un exces de lichiditate în piață.

Unde s-a sărit calul e pe zona de administrație, crede Borza. „Trebuie ca angajările și promovarea să țină cont de competență. S-a cultivat mediocritatea în detrimentul meritocrației.”

„Deficitul de balanță comercială a ajuns la dimensiuni apocaliptice”

„Creșterile de venituri, pe zona de personal și de asistență socială n-au făcut altceva decât să degradeze 2 indicatori: inflația - avem o inflație de 4-4,1 la sută, dublă față de media europeană - și deficitul de balanță comercială, care a ajuns la niște dimensiuni apocaliptice. În 2017 am avut 12,57 miliarde de euro, în 2018 - 15 miliarde de euro, iar anul ăsta o să raportăm cu mândrie patriotică un 16,9 miliarde de euro deficit de balanță comercială.

O guvernare responsabilă, într-o perioadă de creștere economică, trebuie să se bazeze pe excedente. Or, din păcate, România e campioana deficitelor: deficitelor bugetare, anul ăsta ne ducem spre 36 de miliarde de lei, anul trecut am avut 27 de miliarde.

Am crescut anumite venituri unor categorii socio-profesionale și printr-o îndatorare excesivă a țării. Am ajuns la bariera psihologică de 100 de miliarde de euro.”

- Moderator: Unde suntem?

- Remus Borza: Pe buza prăpastiei. Și mai ales că o să vină criza. Nu învățăm nimic din greșelile trecutului. Le repetăm cu aceeași inconștiență. Se repetă scenariul din 2007-2008, când ne îmbătam cu apă rece că o să curgă numai lapte și miere pe Dunăre sau pe Dâmbovița. Indicatorii arătau, într-adevăr, într-un fel anume: o creștere record de 8,5 la sută în 2008., 9,5 miliarde investiții străine. Spuneam că nu ne afectează pe noi criza, criza e-n America, noi suntem miezul din nucă. A venit 2009 și ne-am rostogolit de câteva ori.

Fostul consilier al premierului a punctat că guvernul are responsabilitatea „să pună saci cu grăunțe în cămară pentru vremurile de criză.”

„Noi am angajat cheltuieli cât Casa Poporului”, a comentat Remus Borza.

„ANAF e o instituție retrogradă, neinformatizată și ineficientă. Nu știu dacă va reuși să-și facă planul de venituri de 344 miliarde de lei la bugetul statului.

Trei lucruri trebuie să facă Guvernul: reformă, reformă și iar reformă.

Viitorul nostru atârnă de un fir de ață. Trebuie să avem această revelație măcar într-al 12-lea ceas: avem o mare amenințare - evaziunea fiscală. Pierdem în fiecare an 16 miliarde de euro. Asta înseamnă 15 autostrăzi Pitești-Sibiu, 13 autostrăzi Comarnic-Brașov. Evaziunea și contrabanda pe zona de produse agricole, importul de legume și fructe, alcool și tutun.

Dacă nu facem noi niște lucruri de bun simț azi, le va face mult mai dureros criza care va veni. Estimez la începutul anului viitor o criză în toată splendoarea ei. E evident că avem un dezechilibru în ceea ce privește alocarea resursei bugetare. Mai rămân foarte puțini bani și de fiecare dată sacrificăm investițiile.

Nevoile populației sunt mari, dar nu poți da tuturor după nevoi, ci după posibilități. Să ne întindem cât ne ține plapuma.

In extremis se va ajunge aici (la reduceri de salarii, n.n.): salariile sunt mari, sunt mulți plimbători de hârtii prin instituțiile statului, pentru că statul este un prost angajator. Plătește mult și cere puțin”, a spus Borza.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Despre Bogza, individualistul. A lupta prost se poate ierta. Sa nu te opui adversarului se poate ierta. Dar a nu urma ordinele si indicatiile intr-o organizatie, nu se poate ierta. Dl Bogza o fi talentul intruchipat, dar echipa, nu individul castiga lupta.
    • Like 0
  • Cand ridici presul de pe mizerie - ti-o iei!
    • Like 1
  • cromium check icon
    Caut sa strang un grup cu initiativa de a determina oamenii sa renunte la cetatenia Romaniei si sa nu mai recunoasca legitimitatea guvernului si a Constitutiei.E timpul infiintarii cu adevarat a Statului Paralel.Nu glumesc.Chiar caut oameni dispusi sa schimbe aceasta guvernare cu pretul de a pierde toate drepturile cetatenesti. Este un guvern votat de 16% din populatia Romaniei si Constitutia nu ar trebui sa permita ca 16% sa conduca 84 %.Daca asa zisul Stat Paralel va contine 84% dintre romani atunci va fi legitim si va avea dreptul la propria constitutie.Faptul ca au fost sub 49% oameni la vot si referendum arata ca inca mai este loc pentru initiativa in Romania.Este sub jumatate din populatia Romaniei.Romania nu este a lor.Trebuie sa luam inapoi tot ce ne-a fost luat cu forta sau prin jaf.Ori suntem Romani ori nu mai suntem, ce dracu!
    Le dam buletinu inapoi.Sa se duca de unde au venit cu jandarmi, militie si servicii...Sa se legitimeze intre ei.
    • Like 2
  • cromium check icon
    Oare daca SUA, UE si Rusia au cazut de acord asupra unei lovituri de stat...nu se poate intampla si in Romania sa cada de acord asupra declararii legii martiale si a judecarii pentru Tradare a celor care au facut ce au vrut cu bunul public?Hai Armata Romaniei, hai, scoateti pustile din depozit si la treaba ca e groasa!S-ar putea sa mai aveti nevoie de noi la o stare de necesitate si o sa ne cautati cu arcanul pe acasa!
    • Like 0
  • Cand in sfarsit vine un om cu capul pe umeri in guvern este dat afara. Asta este guvernul psd, un guvern de incompetenti. Exemplu; Fara sa am ceva personal cu dumnealui sau sa doresc sa-l discreditez, ministrul muncii a fost sofer la Directia Muncii Botosani, a facut o facultate la Spiru Haret, a ajuns ministrul muncii, iar pentru dumnealui 8 ori 5 egal cu patru (In emisiune la Realitatea tv cu Dna Tifai). Asta se vrea, promovarea incompetentilor, ca tara asta sa o ia la vale cat mai mult. Sper ca Romanii sa se trezeasca si sa nu mai voteze psd, care se imprumuta pentru a le da cateva firimituri, care devin din ce in ce mai mici datorita inflatiei, imprumuturi pe care le vor plati copiii nostri.
    • Like 6
  • Ionel check icon
    Le dau eu o sugestie sa mai scape de bugetari, daca tot se dau ordonante,sa dea una prin care magistratii si militari pensionati sa aleaga intre pensie si salariu la stat. Sa vedeti dvs cum dispar cateva mii imediat ! Si asta se poate rezolva rapid. Niciun pensionar din aceste categorii sa nu poata cumula pensia cu salariu la stat, chiar daca este ministru,membru in Curtea Constitutionala sau primar. Simplu, nu !? Dar nu se vrea .
    • Like 6
    • @ Ionel
      raimond check icon
      Pensia SPECIALA nu ar trebui sa poata fi cumulata cu absolut niciun fel de alt salariu, PFA, PFI, activitati independente (consultanta!?) etc. Pai astia iesa tineri la pensie babana speciala, si apoi se apuca de treaba. Nu toti ce-i drept. Stiu eu pe unii care nu stiu sa faca nimic altceva.
      • Like 5
    • @ raimond
      check icon
      În primul rând, pensia specială ar trebui să nu existe!
      • Like 4
    • @
      Dorin check icon
      Și foști Milițieni , Securiști , Generali și Colenei făcuți la apelul Bocancilor.din ce vor trăii?Din pensia minimă?Nu prea cred . Așa au fost obișnuiți ,că li se cuvine Totul.
      • Like 0
    • @ Dorin
      check icon
      Știți, m-am gîndit deja la asta (dar aveam doar magistrații în vedere, deoarece ei au fost primii ”beneficiari”, pt ei a fost inventată schema).
      Și mă gîndeam așa: ”pînă la urmă, statul face o șmecherie și le spune acestora ”N-am acum bani să vă plătesc salarii pe cît ați merita dar continuați să mă slujiți căci eu, statul, vă promit că nu o să vă trăiți bătrînețile în mizerie: fac eu, statul, o șmecherie ca să fie totuși interesant să fii magistrat”. La vremea respectivă, această idee părea un compromis rezonabil (deși mai tîrziu, se pare că prevederea respectivă a putut fi folosită ca un fel de mită). Totuși, nu-mi era clar de ce doctorii, de pildă, nu pot fi subiectul unei judecăți similare! Ca să nu mai zic de faptul că, de cînd mă știu, am considerat că cel mai important sector pentru propășirea unei națiuni este educația. Așadar, de ce să nu existe pensii speciale și pentru profesori?? Aici am putut însă imagina un răspuns simplu (și cinic): pt că poți folosi oricînd, oriunde, personal suplinitor (ceea ce nu poți face la judecători sau doctori).
      Ok, însă chiar acceptînd aceste lucruri strîmbe, tot se poate emite întrebarea:
      Dat fiind că salariile în sectoarele bugetare au crescut ENORM (și mai cu seamă în justiție, interne, administrație publică), de ce mai este necesară pensia specială pentru aceste categorii?? Adică, OK, să se aplice ”formula specială” de calcul a pensiei pt anii dinainte de a avea aceste salarii mărite (căci mai apoi au și ei, după formula standard, contribuții importante la fondul de pensii). Deci legea ar fi trebuit să conțină o prevedere care să conducă spre extincția folosirii ”formulei speciale”, urmînd să intrăm cu TOȚII într-un normal!
      Și, oricum, ce-a fost prostia aia cu pensionarea unor oameni la 45 de ani?!?
      • Like 0
  • Spune niste lucruri corecte dar nu spune nimic nou, stiam cu totii in ce directie critica se duce economia Romaniei. Singura noutate e ca o spune un pedesist.
    Si la fel de bine stim ca asta e strategia eterna a PSD, asa au facut de fiecare data, incepand cu guvernarea Vacaroiu din anii '90. Tin de dezastru pana in pragul alegerilor, apoi se schimba guvernarea si e randul celorlalti sa li se sparga in cap toate belelele... amintiti-va de guvernarile CDR, cum s-a devalorizat leul in cateva luni. Amintiti-va de guvernarea Boc, care n-a avut incotro si a trebuit sa taie el salarii si pensii. Si-apoi iar vine PSD sa pozeze in salvator.
    • Like 9
    • @ Nicu Buculei
      raimond check icon
      Absolut corect. Dar, si aici e un mare dar, dupa ei au venit unii care nu au stiut sau nu au vrut sa ii traga la raspundere. Discutia e mai ampla, situatia e mai complexa, pentru ca guvernarile pesediste nu au lasat numai dezastrul in urma, dar si institutiile capusate cu oameni rau-voitori si/sau incompetenti/impostori.
      Daca cei ce vor veni in 2020 (USR+PLUS de preferinta) vor fi hotarati sa-i traga la raspundere pe pesedisti, si vor incepe curatenia cu mana forte prin institutii, avem sanse sa rupem pisica asta odata pentru totdeauna.
      • Like 6
    • @ Nicu Buculei
      Ionel check icon
      "Singura noutate e ca o spune un pedesist." !!!!! Borza "a intrat"in psd acum 2 saptamani ! Am pus ghilimelele pentru ca nici nua avut timp sa se converteasca la acest partid. Si va iesi la fel de repede. Inca nu realizam ca psd-ism, pnl-ism, usr-ism nu mai exista ca doctrine, competenta si caracterul conteaza.
      • Like 3
    • @ Ionel
      raimond check icon
      pesedist e un fel de a spune. CTP-ul a zis o vorba care ar trebui sa ramana in istorie: PSD-ul e un loc. Si locul asta face oamenii, nu invers (adica e exact opusul proverbului de bun simt ca omul sfinteste locul). Locul e Cernobal, oamenii care se apropie sunt iradiati.
      Borza a fost PDL-ist/basist, s-a ocupat de insolventa Hidroelectrica pe vremea lui Boc. Eu nu mi-as pune mari sperante in el. Eu tin minte foarte clar ca pe vremea aia PDL-ul cu Boc, basescu, udrea si tot tacamul ne scotea din minti cu minciunile si tupeul lor, de pareau PSD-istii raul cel mai mic.
      Toti nemuricii astia care fac rahatul praf cand sunt la putere, in opozitie, ca sa vezi, stiu sa combata.
      • Like 4
    • @ Nicu Buculei
      Te-ai prins. Pana la urma asa vor veni iar bolsevicii, ca salvatori. N-ar fi o problema asa mare, numai sa nu ne casapeasca ca pe vremea lui Dej.
      • Like 0
    • @ Nicu Buculei
      si FMI a fost de vina, caci a obligat guvernul Boc sa reduca din cheltuieli; de atunci... nimeni nu a mai obligat guvernele pesediste sa reduca din datorii.
      • Like 0
  • Discursul ăsta prinde la analfabeții economic. Pentru că numai analfabeții economic pot crede cu adevărat că un deficit de balanță comercială provine din... televizoare color, toblerone, cafea Lavazza, telefoane mobile, sau ce altceva mai consumă populația achiziționând din import. Apropo, ca să cumperi telefoane de 16,7 miliarde euro ar trebui - la un preț mediu de 300 de euro / telefon - ca românii să cumpere vreo... 55 de milioane de telefoane mobile :)))))) ... În realitate toată lumea știe care e problema: top 10, poate chiar top 100 de exportatori „români” sunt de fapt firme cu capital străin care importă scump „materie primă” din afară, o prelucrează aici la costurile muncii de aici și o exportă... sanchi-„ieftin” (profiturile marcându-se prin diverse insule din Caraibe). Cu cifrele pe masă: în 2018 cea mai mare parte a deficitului de balanță comercială (un minus de 16,5 miliarde USD) a provenit din: carburanți, componente pentru mașini-unelte mecanizate, produse din mase plastice, medicamente (minus 2 miliarde USD!... mulțumim din inimă celor care au distrus industria farmaceutică), fier-oțel și chimicale. Da, da, da, numai produse „consumate” de populație...
    Asta una. Apoi, doi, chestia cu cheltuielile cu asistența socială, „asistații”, 'tu-le mama lor de asistați, și cele 73 de miliarde, e o gogoașă care e rostogolită cu nesimțire și, mai mult, ticăloșie de fel de fel de jegoși. În realitate cifrele arată negru pe alb că România are cel mai mic nr. de „asistați” / locuitor din UE, că are cel mai mic nr. de persoane cu handicap indemnizate la 1000 de locuitori etc. etc. etc. Citiți volumul Stânga și agenda socială a României, proaspăt apărut la Editura Tritonic. Conține toate cifrele necesare înțelegerii realității sociale a României, dincolo de propagandă. Citiți-l, că nu vă doare neuronul! Nici nu pleznește! Nici pe dl. deputat nu l-ar durea!
    Și ar mai fi multe de spus, inclusiv legat de salariile la stat, cum că România ar fi singura țară care își plătește mai mult bugetarii decât privații. Există studii la un click distanță care indică treaba asta și despre Olanda, Germania, Grecia etc. Problema nu e neapărat asta, fiindcă un stat minimal. cum e al nostru, poate păstra doar angajații cu studii superioare și în rest „externalizează”, să zicem, curățenia în instituții către firmele private, ceea ce duce în mod evident la o discrepanță artificială de salarizare între mediul public și cel privat. Problema e că piața muncii privată e complet dezorganizată și destructurată: nu există sindicate, nu există organizații profesionale și pe cale de consecință nici angajații nu își pot apăra cum trebuie dreptul la un salariu decent. Și nici nu o fac!
    În concluzie, felicitări guvernului că l-a dat afară pe figurantul ăsta. Cu asemenea indivizi în parlament nu e de mirare că țara asta merge așa cum merge.
    • Like 4
    • @ Lucian Sarbu
      mike mike check icon
      Asadar, tot corporatiile private sunt de vina, nu? "Dusmanul" extern care ne fura banii. Evident ca l-au dat afara din guvern atunci cand omul a inceput sa insire realitatile si problemele reale din economia tarii. Ce vroiati, sa-i dea caviar si sampanie? Bine ca au ramas in guvern marii experti precum Viorica sau Orlando. Sa vedeti cand vor pleca din tara companiile de IT ce distractiv va fi pentru fanii PSD. Vor ajunge sa manance la cantina sociala. Oamenii valorosi vor pleca toti.
      • Like 2
    • @ mike
      Mike, nu-ți face griji. Din cauza celor ca dl. deputat înainte să plece corporațiile, vor pleca oamenii :)))))) ... în IT e pagubă-n ciuperci dacă nu mai rămâne nimeni pe aici: oricum astăzi se automatizează inclusiv scrierea de cod, deci în curând programatorii vor deveni inutili :)))))) ...
      • Like 0
    • @ Lucian Sarbu
      mike mike check icon
      Wow, se scrie singur codul... MATRIX reloaded, ce sa mai ....
      • Like 1
    • @ mike
      Așa se hlizea și proful meu de informatică din liceu atunci când îi ziceam că va veni o vreme când nu va mai fi nevoie de cartoane ca să rulezi un program, și calculatoarele vor încăpea în buzunarul de la pantaloni și vor fi mult mai puternice decât ceea ce aveam atunci în laborator :))))))) ... Pun pariu că la fel se hlizeau în urmă cu 10 ani și traducătorii care credeau că e imposibil să inventezi o mașină care să traducă în timp real, cu accent, conversații în limbi străine între doi necunoscuți :)))))) ... Și tot așa. Se vede că nu ești din branșă. :)))) Rudimente de AI code developing au existat încă de la începutul anilor 2000, odată cu apariția primelor programe de tip RAD - Rapid Application Development - care făceau inutilă plata unei mulțimi de programatori dintr-o grămadă de domenii. Dar azi chiar ne apropiem de lansarea pe piață a unor soluții de tip AI automated coding. Noapte bună, somn ușor și vise plăcute! :)))))
      • Like 2
    • @ Lucian Sarbu
      check icon
      A sunat Dragnea, întreabă dacă au eclozat toate ouăle pe care și le-a depus în capul tău...
      • Like 0
    • @ Lucian Sarbu
      cromium check icon
      https://www.oxfordmartin.ox.ac.uk/downloads/academic/The_Future_of_Employment.pdf
      situatia e chiar mult mai grava.Vom fi eliminati de cei care detin AI de nivel inferior: Fizic! Statele bogate construiesc drone militare la foc automat, cu zecile de mii.Se pregateste o extinctie a saracilor la modul cel mai serios.O vom prinde in timpul vietii noastre.Ne vor executa chiar copiii nostri din fotoliu.Ei vor juca un fel de counter strike on-line pe calculator crezand ca impusca dragoni si luptatori medievali intr-o realitate virtuala , cand in realitate vor trage in tinte reale.Atat doar ca ei nu vor sti ce ascunde interfata.
      • Like 0
  • cromium check icon
    Asa cum am mai spus si pe aici si prin alte locuri.Guvernul Romaniei trebuie desfiintat.Cu totul.Mai mult de 5-7 ministere care sa asigure integritatea teritoriala si functiile de baza ale stat-ului nu avem nevoie si ar trebui dat foc tuturor sugativelor.
    • Like 2
  • cromium check icon
    Pai au vazut anul asta ca ploua si barajele sunt pline si s-au gandit ca acum e momentul sa privatizeze Hidroelectrica sa-si mai traga si de acolo niste spagi.Astia trebuie impuscati.A muncit vreun bugetar actual la constructia acelor baraje sa stie cu ce chin sudoare si cati morti s-au construit? De 10 ani nu mai visez decat plutoane de executie pe marginea drumurilor si pavarea "autostrazilor" cu oasele bugetarilor care transporta cafelute si hartii pe 1000 de euro pe luna .Coreea de Sud a dat unui prim ministru care a luat o spaga de 2 milioane de dolari 23 de ani de puscarie cu executare, chiar daca era femeie si a confiscat toata averea familiei.Pinalti , un biet primar de Romania a luat 4 milioane de euro spaga distrugand toata suprafata verde a orasului si plantand betoane si dale de piatra te miri pe unde si e bine mersi...Ce mai plangea presa de mila lui, cum a slabit saracutul doi ani in arest!...desi nu s-a facut nici acum recuperarea prejudiciului si nici macar nu a fost condamnat decat pentru unul din vreo 4 capete de acuzare si in cel mai usor din toate...Prim sinistra Coreei de sud in comparatie...au aruncat si cheia temnitei...Norocul ei ca nu s-a nascut in Coreea de Nord ca o faceau petarda la propriu.
    • Like 4


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult