A fost chiar neobișnuit ca la un eveniment important organizat de Primăria București, sărbătoarea Simonei Halep pe Arena Națională, să nu fie prezenți pe scenă Gabriela Firea sau alți politicieni. Neobișnuit dar foarte plăcut. Am văzut în sfârșit români fericiți în jurul meu.
Când trăiești într-o Românie în care politicienii sunt fie condamnați penal, fie agramați, fie hipsteri wannabe, singurele momente în care cetățenii se simt cu adevărat mândri de țara lor sunt strâns legate de reușitele individuale ale compatrioților. Adică ne mândrim că suntem români doar când ajunge naționala U21 în semifinala Campionatului European de fotbal sau când Simona Halep mai reușește o performanță spectaculoasă în sportul alb.
Doar că, vezi tu, naționala mică de fotbal care a ajuns în semifinală a fost mai mult crescută de Hagi, pe banii lui, iar Simona a fost susținută de familie, nicidecum de Federația Română de Tenis sau de politicienii care se înghesuie la poze cu campioana de la Wimbledon. Slava Cerului, n-a fost cazul și pe Arena Națională. Cel puțin de data asta.
Cum s-a văzut evenimentul organizat de PMB de pe băncile Arenei Naționale
Cu toate că Firea a anunțat că nu va fi prezentă la eveniment, spiritul primei doamne a Capitalei s-a făcut totuși simțit pe Arena Națională. Bannerele cu Primăria Municipiului București n-au lipsit de pe acoperișul băncilor din zona tehnică, iar spoturile publicitare cu Compania Municipală „Sport Pentru Toți”, PMB și Federația Română de Tenis au defilat pe cubul video suspendat deasupra terenului în tot intervalul 17-19. Așa e lăsată cetățenilor falsa impresie că instituțiile astea chiar au contribuit la performanța remarcabilă a doamnei Halep. În fine, trebuie să recunosc, totuși, că am văzut o altă față a românilor în seara asta. Prima diferență majoră față de ceea ce s-a întâmplat anul trecut, pe 11 iunie, a fost faptul că Firea a stat acasă. Și nici alți politicieni n-au îndrăznit să se afișeze pe scenă (sau pe stadion) alături de Simona.
Altfel, scena a fost aranjată identic ca în 2018. Organizatorii au avut totuși grijă să nu lase sprinklere de apă pe suprafața gazonului, pentru a evita funcționarea lor pe perioada festivității. Bravo, PMB, iată că ați fost atenți inclusiv la detalii de genul ăsta.
Am mai văzut un Andi Moisescu pe post de MC care a avut unele glume chiar decente și câteva legende vii ale sportului românesc care au urmărit festivitatea cu calm, la locul lor. Imnul a fost interpretat de Andra, iar stadionul a cântat împreună cu ea și cu Simona, care era vizibil emoționată. Nici fanii prezenți nu s-au grăbit la poze cu Stoichiță, Hagi, Năstase sau Țiriac, ci au avut ochi numai pentru sportivă.
Bine, au avut aplauze de dat și pentru legendele sportului românesc, aproape de fiecare dată când figura acestora apărea pe monitoare. Însă, nicio bătaie pentru autografe sau selfie-uri. Momente de bun simț, cred eu.
Țiriac și expresia care mi-a dat încredere
Fostul mare tenismen, Ion Țiriac, a fost invitat de organizatori să comenteze finala de la Wimbledon alături de Simona, în fața suporterilor. Și a ieșit decent. Ce m-a impresionat la fostul mare jucător a fost totuși remarca următoare: „Welcome to Simona’s night”. A avut dreptate, a fost seara Simonei, nu a politicienilor, nu a altor persoane. Lucru care, se pare, că a fost totuși înțeles de toată lumea.
Bine, fostul tenismen este și un individ foarte plin de el, însă prezența lui pe scenă a fost utilă ca să înțeleg cât de importantă a fost victoria Simonei din punctul de vedere al unui profesionist. La urma urmei, Țiriac este cât se poate de îndreptățit să-și dea cu părerea despre sportul alb. Chit că a mai făcut și unele glume mai mult sau mai puțin potrivite, una cu trimitere către echipa lui de suflet, Dinamo. Până la urmă, a fost doar o glumă nevinovată, la un comentariu mai puțin inspirat din partea lui Andi Moisescu.
Un singur incident mi-a atras, totuși, atenția: doi băieți, nu știu dacă aveau mai mult 14 ani, care au intrat la un moment dat pe gazon. Au încercat un schimb de pase, fiind curioși, probabil, să vadă cum e să bați mingea pe iarba de pe Arena Națională cu câteva zeci de mii de fani în tribune. Distracția lor n-a durat mai mult de câteva secunde și a trecut aproape neobservată. Până la urmă, chiar doamna Halep spunea într-o reclamă: “Lasă-i să bată mingea!”
Concluzia e simplă: unde nu se bagă politicienii, România pare o țară „ca afară”
Cu toate că s-au găsit de făcut comentarii la adresa lui Ion Țiriac (ba că se bagă prea mult în seamă, ba că ar mai fi făcut greșeli gramaticale), mie mi s-a părut o atmosferă potrivită pentru genul ăsta de eveniment. Pe scenă a mai urcat și soprana Irina Baianț, care a interpretat piesa „One Moment in Time” (Whitney Houston), dar și directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, care i-a dăruit Simonei un tricou al naționalei României de fotbal, inscripționat cu numele jucătoarei de tenis și numărul 1.
După reprezentația tenorului Andrei Lazăr, de la Opera Națională, care a cântat „You Raise Me Up” (Secret Garden), a urmat o ploaie de confetti în culorile tricolorului pe celebra „We Are The Champions” (Queen), piesă pe care Simona și-a și făcut apariția pe stadionul național.
Am părăsit stadionul cu un sentiment ciudat: am văzut români fericiți, relaxați, cu zâmbetul pe buze. O imagine extrem de rară pentru România ultimilor ani. E ceva ce vezi numai prin țările civilizate (probabil că așa trăiesc finlandezii zi de zi). În fine, asta m-a dus cu gândul doar la un singur lucru: e bine să nu fie niciun politician de față. Cine știe ce huiduieli mai auzeam aseară.
Așadar, da, se poate să trăim într-o Românie cu bun simț, normală, în care să ne bucurăm de realizările compatrioților. Din păcate, însă, lucrul ăsta e posibil doar dacă lipsește din ecuație factorul politic. Pentru că, în România, realizările sunt individuale, ale românilor, iar finanțarea pentru astfel de rezultate nu vine de stat, ci trebuie să scoți tu bani din buzunar, dacă ai de unde. Altfel, mulțumim, Simona, că ne-ai făcut fericiți! Și îți mulțumim că ne mai oferi câte o lecție și în afara terenului de tenis, chit că a fost nevoie de un stadion care s-o huiduie pe doamna Firea, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Măcar avem din nou, o mică și îndepărtată speranță, că suntem totuși pe drumul cel bun. Oricare ar fi acela.
40
5
