O australiancă, inculpată duminică, este suspectată că și-a decapitat mama în prezența unui copil - o scenă descrisă ca fiind oribilă de către poliție - înainte ca aceasta să așeze capul victimei pe aleea din fața casei unor vecini, relatează AFP.

CrimăFoto: Pexels

Poliția australiană a spus, potrivit mass-mediei locale, că corpul victimei în vârstă de 57 de ani a fost găsit sâmbătă noapte în casa sa din Sydney, descriind scena drept una dintre cele mai oribile la care a asistat vreodată.

Fiica de 25 de ani a fost arestată în grădina din fața casei vecinilor. Ea așezase capul mamei sale pe aleea care duce spre domiciliul acestora, potrivit Daily Telegraph.

Potrivit televiziunii australiene ABC, tânăra ar fi cerut ajutor medical. Aceasta nu a cerut eliberarea condiționată.

Un copil de patru ani, membru al familiei, a asistat la scena crimei și a fost dus la spital pentru o rană minoră la cap, înainte să fie înapoiat familiei.