G4Media.ro

Dosarul Caracal. O poșetă albastră și un cercel negru din mașina lui…

sursa foto: Inquam Photos/ Bogdan Danescu

Dosarul Caracal. O poșetă albastră și un cercel negru din mașina lui Dincă nu au fost recunoscute de familiile Alexandrei și Luizei. Apare ipoteza unei a treia victime

Procurorii DIICOT Craiova au găsit în mașina lui Gheorghe Dincă, la prima cercetare la fața locului, o poșetă albastră aflată sub scaunul dreapta față și, ulterior, un cercel negru, obiecte nerecunoscute de părinții celor 2 fete presupus ucise de suspect, Alexandra Măceșeanu și Luiza Melencu, au declarat pentru G4media surse judiciare.

Anchetatorii au găsit atunci în mașina lui Dincă și un cercel cu pietre argintii, pe care mama Alexandrei l-a recunoscut ca fiind al fiicei sale.

Potrivit unor surse judiciare, cele două obiecte nerecunoscute de părinții celor 2 fete vor fi expertizate la Institutul Național de Criminalistică pentru a stabili dacă există indicii (amprente, probe ADN) care să conducă la ideea că ar fi aparținut celor 2 fete. Surse judiciare au explicat pentru G4media că, în astfel de cazuri, de cele mai multe ori părinții, aflați sub șoc, nu sunt cei mai buni martori.

Așadar, se pune întrebarea cui aparțin cele două obiecte, în condițiile în care Dincă nu oferă niciun fel de indicii. Surse judiciare susțin că anchetatorii iau în calcul inclusiv varianta să aparțină unei alte victime, a treia, dar deocamdată această varianta este o speculație.

Ce se întâmplă la casa din Caracal 

Anchetatorii speră ca în această săptămână să finalizeze cercetarea la locuința individului și să îl transfere în Capitală pentru expertiza psihiatrică.

Tot în această săptămână se așteaptă ca Institutul de Medicină Legală să trimită la dosar certificatul de deces al Alexandrei, victima de 15 ani.

Foto: Gheorghe Dincă, suspect în dosarul Caracal (InquamPhotos / Bogdan Dănescu)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Kktul asta de caracal sigur a mai omorat luati la puricat toate dosarele de disparitii fmm de gabori puturosi

  2. Non ce due senza tre

  3. Criminalul zambeste si nu vrea sa dea explicatii? Un anchetator bun il impusca „din greseala” in glezna inainte de prima intrebare. Daca nu ciripeste poate gresi ceva mai sus si tot asa…

    • Sau un anchetator bun l-ar baga pentru o scurta perioada de timp in celula cu infractorii deosebit de periculosi…
      PS. Ma folosesc de ocazie sa le reamintesc infractorilor din Caracal ca mi-au promis ca vor avea grija sa se faca dreptate….!

  4. Adica asa, cu masina asa ingrijita, nu a curatat-o deloc la interior de 3 luni?

    • E clar ca Dinca e serial killer. In paralel cu asta, sub ochii Politiei Romane din Caracal, cu complicitatea ei si a PSDului, se desfasoara trafic de carne vie. Cele doua chestiuni, traficul si crimele in serie, desi nu sunt legate in mod direct, provin din aceeasi cultura a impunitatii, a misoginiei, a abuzului.
      Multa muie, PSD.

  5. Adică ramasitele din pădure nu sunt ale Luizei si ei știu. Înțeleg că poșeta și cercelul sunt găsite de la prima căutare. La cum o lălăie Inml e clar ceva dubios. Întâi analizează oasele 2 săptămâni și după aia, deși felul în care arătau indica șanse mici de reușită, se apuca să analizeze și dinții. Inca 2 sapt? Dar deja am fost pregătiți că există și Nr 3

  6. Asemenea minciuni nu le mai crede nimeni! Poate sint multe crime făcute în casa lui Dincă dar din rafuelile clanurilor nicidecum a fetelor dispărute care au fost vindute! Nu mai mințiți opinia publică că nu mai crede nimeni!

  7. @Email
    Poate asa o fi insa din pacate au murit cel putin doua tinere nevinovate, iar cel putin Alexandra, daca nu si Luiza, putea fi salvata cu usurinta. Dar cine sa faca asta??? Politia, procuratura??? Buna gluma.

    Chiar daca PSD va pierde alegerile schimbarea nu va veni peste noapte. Este o munca titanica sa schimbi sistemul. Cel mai simplu este desfiintarea lui si creearea lui de la zero cu oameni profesionisti si dedicati profesiei. Asta este singura solutia pentru Romania.

    • Pana la procuratura, Politia Romana (MAI) trebuia sa isi faca treaba.
      Cum PSD este la butoane, inclusiv ale PSD-ului, cum PSD a subrezit tot ce inseamna justitie (si oricum nu era ea prea sanatoasa nici inainte), DNA, Politie, PSD este principalul vinovat.
      Ca PSD sa dispara, este o conditie necesara, desigur, nu si suficienta. Cred ca pana la o reformare de tip tabula rasa, o cooperare PNL si USR e mult mai realista, sub zambetul european al dlui Klaus Iohannis.
      Altminteri, de acord, trebuie o mutatie mai profunda. Dar cred ca generatia revolutiei a ajuns la maturitate si trebuie sa dea dovada ca schimba Romania.