Mai multe națiuni au inițiat joi o acțiune pentru protejarea girafelor ca specie aflată în pericol de extincție, pentru prima dată, atrăgând laude din partea grupurilor de conservare și dezaprobarea unor țări africane, scrie Chigaco Sun Times.

GirafaFoto: Hotnews

Votul de joi al CITES, un comitet cheie în acest sens, în cadrul conferinței World Wildlife Conference, reprezintă primul pas pentru aprobarea noilor măsuri, care urmează să fie decise săptămâna viitoare. Planul presupune reglementarea comerțului mondial care include componente ale corpului de girafă, fiind vorba aproape despre o interdicție totală a acestuia. Măsurile au trecut cu 106 de voturi pentru, 21 împotrivă și 7 abțineri.

"Atât de mulți oameni sunt familiari cu girafele încât au impresia că sunt peste tot", a declarat Susan Lieberman, vicepreședinte în cadrul Wildlife Conservation Society. "Și în Africa de Sud populația poate o duce bine, dar girafele sunt într-un pericol grav de extincție."

Lieberman susține că populația de girafe este în pericol în unele părți din Africa de Vest, Est și Centrală.

Consiliul pentru apărarea resurselor naturale, un grup de activism pentru mediu, a lăudat mișcarea, menționând faptul că girafele sunt o specie vulnerabilă care se confruntă cu pierderea habitatului și un declin rapid al populației.

"Populația de girafe a văzut un declin de 40% în ultimii 30 de ani", susține Maina Philip Muruthi, din partea fundației African Wildlife. "Dacă acest lucru continuă, înseamnă că se îndreaptă spre extincție."

Cu toate acestea, nu toate țările africane susțin mișcarea.

"Nu vedem niciun motiv să susținem această decizie, deoarece Tanzania are o populație de girafe stabilă și în creștere", a declarat Maurus Msuha directorul departamentului pentru fauna sălbatică din cadrul Ministerului pentru resurse naturale și turism. ​