Cum a reușit un român să fure de la o austriacă bogată 20 de lingouri de aur

Data publicării:
lingouri aur

Un român de 43 de ani, care a furat 20 de kilograme de aur de la o bătrână din Austria, cu complicitatea unui avocat austriac, prieten cu victima, a fost condamnat la patru ani de închisoare.

Cei doi au plănuit furtul a 20 de lingouri de aur, însumând 20 de kilograme, în urmă cu doi ani. Victima a fost o pensionară bogată, de 78 de ani, din Viena, apropiată a avocatului. După furt, avocatul austriac a cedat și a recunoscut fapta. Aurul, însă, nu a fost recuperat, pentru că românul a părăsit țara cu toate cele 20 de lingouri, relatează wien.orf.at.

Avocatul austriac fost condamnat anul trecut la trei ani și jumătate de închisoare, însă românul, fugit în Serbia cu aurul evaluat la 700.000 de euro, a fost prins abia anul acesta și adus în Austria în luna mai. A fost condamnat, în primă instanță, la 4 ani de închisoare.

Cum au fost furate cele 20 de lingouri de aur

Avocatul austriac și românul s-au cunoscut la Viena, într-o pizzerie. Românul l-ar fi „curtat și sedus” pe avocat, după cum a afirmat acesta în timpul procesului. Într-o seară, avocatul i-a mărturisit românului că avea o cunoștință ce deținea 20 de lingouri de aur.

Furtul s-a produs într-o zi în care austriacul și-a invitat la masă, în oraș, prietena bogată. Românul a intrat în locuința acesteia și a furat aurul.

După furt, cei doi urmau să împartă prada, însă românul și-a păcălit complicele și a fugit din țară cu tot aurul.

„Am stricat totul. Am adus numai rușine pentru fosta mea profesie. Mama mea suferă mult pentru ceea ce am făcut”, a declarat în timpul procesului avocatul, exclus între timp din barou.

Avocatul vrea să își liciteze acum toate bunurile pentru a acoperi prejudiciul creat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri