În următoarele patru săptămâni, temperaturile se vor situa peste cele normale pentru această perioadă, în întreaga țară, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru perioada 26 august - 23 septembrie.

Vreme calduroasaFoto: Flickr/ Paulo Otavio

Astfel, în săptămâna ce urmează (26 august - 2 septembrie), valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului. În același timp, regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Și în săptămâna 2 - 9 septembrie temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa peste cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor putea avea o tendință ușor deficitară, local în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 9 - 16 septembrie, temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toată țara, dai mai ales în sudul și sud-estul teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

În continuare, și în săptămâna 16 - 23 septembrie valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice perioadei, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor putea fi ușor excedentare în regiunile sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Estimările meteorologice pe patru săptămâni sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading (Anglia). „Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs”, explică ANM.