Surse Digi24: Un milion de euro votul la moţiune

Data actualizării: Data publicării:
viorica dancila isi musca buza
Foto: INQUAM Photos/George Calin

Informații în exclusivitate obţinute de Digi24 despre cât dur se negociază în aceste ore soarta Guvernului: Unui parlamentar PSD i s-ar fi oferit un milion de euro să nu vină mâine în plen. Tot din informațiile noastre, un alt parlamentar a disparut pur și simplu și nu mai poate fi găsit la telefon, din cauza presiunilor venite înainte de vot.

Soarta guvernului stă în câțiva parlamentari, și, acum cu doar câteva ore înainte de moțiune, Digi24 a obținut informații că s-a ajuns la sume amețitoare pentru un singur vot. Chiar si un milion de euro i s-ar fi promis unui ales pentru a nu vota mâine.

Dincolo de sumele de bani oferite, Viorica Dăncilă şi liderii PSD au scos la bătaie funcţii şi bani pentru primari. Cei doi parlamentari care s-au întors azi de la Pro România în PSD, Horia Nasra şi Cornel Itu au primit garanţii de la conducerea partidului că vor prelua organizaţia PSD Cluj. Unui alt parlamentar i s-a oferit, conform surselor Digi24.ro, şefia ASF. S-au pus pe masă inclusiv funcţii parlamentare. Este cazul deputatului Pro România Damian Florea, a cărui concubină a fost pusă secretar general al Senatului. Deputatul a negat, însă, pentru Digi24.ro că ar fi acceptat să lipsească la votul moţiunii în schimbul funcţiei primite de concubina sa.

Editor: A. D. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri