Angajata unei bănci, acuzată de delapidare după ce ar fi furat bani din conturile clienţilor

Data publicării:
bancnote bani
FOTO: Agerpres

O femeie din municipiul Bârlad, angajată a unei bănci, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată că în ultimii patru ani ar fi sustras bani din conturile unor clienţi, producând un prejudiciu de peste 42.000 lei, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

„Din cercetările efectuate până în prezent, a reieşit faptul că, în perioada august 2015 - aprilie 2019, persoana bănuită, în calitate de ofiţer cont în cadrul unei agenţii bancare din municipiul Bârlad, a efectuat un număr de 40 operaţiuni bancare neautorizate, producând un prejudiciu de peste 42.000 lei. Împotriva femeii de 60 ani, bănuită de comiterea infracţiunii de delapidare, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Cercetările în acest caz sunt continuate în vederea probării întregii activităţi infracţionale.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri