Rușii au salvat guvernul lui Bashar al-Assad prin intermediul Forțelor Aeriene Ruse care au bombardat în mod repetat spitale din Siria pentru a zdrobi ultimele puncte de rezistență în fața președintelui sirian, potrivit unei investigații The New York Times.

bombardamente SiriaFoto: Captura New York Times

O analiză a unor înregistrări radio ale Forțelor Aeriene Ruse, nepublicate până acum, dar și declarațiile martorilor au permis ziarului să identifice bombardarea a patru spitale în doar 12 ore în luna mai, iar de fiecare dată bombardările sunt legate de piloți ruși.

Rusia a fost de multe ori acuzată că ar conduce atacuri sistematice asupra spitalelor și clinicilor din zonele deținute de rebeli ca parte a strategiei de a-l ajuta pe Assad să își asigure victoria în războiul de opt ani.

Doctori pentru Drepturile Omului, un grup care urmărește atacurile asupra personalului medical în Siria, a documentat cel puțin 583 asemenea atacuri din 2011, 266 dintre ele fiind de când Rusia a intervenit în septembrie 2015. Cel puțin 916 medici și membri ai personalului medical au fost omorâți din 2011.

Bombardarea prin imprudență sau intenționat a spitalelor reprezintă crime de război, dar dovedirea culpabilității în contextul unui război civil complex este extrem de dificil și până acum angajații medicali din Siria și grupurile pentru drepturile omului nu aveau dovezi.

Poziția Rusiei ca membru permanent al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite a protejat țara de o cercetare atentă, iar agențiile Națiunilor Unite au fost reticente în a acuza Forțele Aeriene Ruse.

”Atacurile asupra personalului medical în Siria, precum și bombardarea fără discriminare a unităților civile sunt cu siguranță crime de război și ar trebui urmărite penal la nivelul Curții Penale Internaționale de la Haga”, a spus Susannah Sirkin, director de politici la Medici pentru Drepturile Omului.

Dar Rusia și China s-au opus unei rezoluții a Consiliului de Securitate care i-ar fi adus pe cei responsabili de crime de război în Siria în fața Curții, a spus ea.

Guvernul rus nu a răspuns direct la întrebările cu privire la bombardarea celor patru spitale, dar purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe a spus în trecut că Forțele Aeriene Ruse efectuează doar atacuri asupra ”țintelor cercetate cu acuratețe”.

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a deschis o investigație în august cu privire la bombardarea spitalelor. Ancheta, care este în curs, vizează, în parte, determinarea motivelor pentru care spitalele care și-au adăugat în mod voluntar zona în care se află pe o listă de deconflictare, sponsorizată de Națiunile Unite și care a fost furnizată și Rusiei și altor combatanți, astfel încât să se prevină atacurile, au fost atacate.

Lucrătorii medicali sirieni spun că ei cred că lista Națiunilor Unite a devenit de fapt un meniu de ținte pentru forțele aeriene ruse și siriene.

Din 29 aprilie până la mijlocul lui septembrie, în timp ce guvernele Rusiei și Siriei au atacat ultimele zone rebele din nord-vest, 54 de spitale și clinici de pe teritoriul opoziției au fost atacate. Cel puțin șapte dintre ele au încercat să se protejeze adăugând locația lor pe lista de deconflictare, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Pe 5 și 6 mai, Rusia a atact patru. Toate erau pe listă.