Ajunsă în turul doi al prezidențialelor, Viorica Dăncilă își schimbă strategia de comunicare. Imediat după ședința Comitetului Executiv de marți, Dăncilă a insistat că președintele are dosare penale, că are șase case, că nu-și plătește taxele către stat.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Vorbim acum de doi candidați, unul cu probleme penale, care trebuie să explice de ce a avut ghinionul să aibă șase case, și unul care nu are nicio problemă penală. (...) Sunt șase case pe care le obții prin meditații, ar trebui să dea rețeta tuturor profesorilor din România. Faptul că ai niște fonduri pe care trebuie să le returnezi statului și nu le returnezi, înseamnă că sunt niște probleme pe care dl Iohannis ar fi trebuit să le lămurească”, a spus Dăncilă.

De altfel, încă de la începutul zilei de marți, mai multe filiale ale PSD au distribuit pe Facebook o imagine în care apare Iohannis despre care se spune că are 17 dosare penale, spre deosebire de Dăncilă care n-are niciunul.