G4Media.ro

Primarul Bacăului, după excluderea din PSD: Viorica Dăncilă nu este bună de…

Sursa Foto: Facebook/ Cosmin Necula

Primarul Bacăului, după excluderea din PSD: Viorica Dăncilă nu este bună de preşedinte, cum nu a fost bună nici ca premier

Primarul Bacăului, Cosmin Necula, a declarat, după excluderea sa din Partidul Social Democrat la ședința CEX de marți după amiază, că ”Viorica Dăncilă nu este bună de preşedinte, cum nu a fost bună nici ca premier”.

Edilul Bacăului, care se află într-un război de durată cu conducerea judeţeană şi centrală, a declarat pentru G4Media că „a spune adevărul” în PSD a devenit un lucru deranjant pentru lideri.

„După 19 ani petrecuţi în PSD, adevărul deranjează atât pe lideri judeţeni, cât şi pe cei de la centru. Am crezut că CEX ul din perioada Dragnea, când se decidea, discreţionar, viitorul acestui partid a încetat. M-am înşelat”, a declarat Necula.

Primarul a declarat public, în repetate rânduri, că Guvernul PSD a „furat” banii băcăuanilor, aspect subliniat şi în această seară: „Viorica Dăncilă a luat 100 de milioane de la oraşul Bacău şi a returnat numai 29 de milioane. Şi mai este ceva de spus. Și Claudiu Manda a avut o părere similară cu a mea şi nu a fost dat afară. Dar ce contează un primar de privincie pentru conducerea PSD?”

Propunerea de excludere a primarului Cosmin Necula a făcut-o preşedintele PSD Bacău, europarlamentarul Dragoş Benea. „Primarul Bacăului trebuie să crească performanţa administrativă şi să nu facă, doar, analize politice pe reţelele de socializare”, a declarat Benea. Liderul PSD Bacău a precizat că s-a abţinut la toate celelate propuneri de excludere din partid din aceasta seară.

Tot la şedinţa CEX a fost exclusă şi deputata de Bacau, Elena Hărătău, pentru participarea sa la votul de investitura a Guvernului Orban: „Deşi nu am primit nimic oficial, mi-am asumat această excludere încă de când am decis să votez noul guvern liberal”, a declarat spus Elena Hărătău pentru G4Media.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Baaaaah, Bacaul e o cocina, fa dreaq treaba in oras, „edilule”, ca asta ti-e functia, pt asta esti platit

  2. PSD nu-i bun pt. Romania, cum n-a fost nici pt. Rusia. Dar a fost pt. India –ArcelorMittal, traiasca Nastase, se stie !

    G4media, cand o ancheta cu Marele Jaf, tot ce s-a vandut pana-n 2000, subliniez anul 1995. A fost o cadere a PIB-ului atunci, nu mai devreme … Atunci s-au dat Marile Tunuri. Succes.

    • Nu numai asta, dar treaba s-a facut in bataie de joc. Ar fi trebuit macar ca:
      – terenul sa ramana in proprietatea statului; cumparatorul este scutit de lease pe maximum 50 de ani, dar cu conditia sa isi respecte TOATE obligatiile din contract (plata achizitiei, investitii, taxe, cele de mai jos).
      – statul si cumparatorul sunt responsabili in comun pentru depoluarea terenului la plecarea cumparatorului. In momentul zero, statul este responsabil 100%, apoi dupa fiecare an, 2% trece in responsabilitatea cumparatorului.
      – cumparatorul e obligat sa pastreze un numat anumit de angajati. Dupa fiecare an implinit, cumparatorul poate reduce numarul de angajati cu, sa zicem, 5% din numarul initial (de la data contractului)

  3. Nu e buna nici de sapun. Nu mai face umbra pamsntului, dar se vrea bagata in seama.

  4. Curat democratie, curat constitutional, curat respect pentru cei care l-au votat si trimis in Parlamemt.

  5. Bine ba pramatie ca zici despre veorica ca nu e buna dar i-ai papat banii. Cat ti-ai facut salariul la primarie cu voia veorichii?

  6. Evident că nu-i bună de nimic, acest lucru îl cunosc toți din troaca psdistă, dar o spun doar când sunt la „înghesuială” sau când se simt dați la o parte. Tot ce spunem noi, spun și ei, deși anterior ne combăteau. Mie sincer încă nu-mi vine să cred că o astfel de jivină a putut ajunge în turul II la prezidențiale, acest aspect spune enorm de multe despre România, despre situația în care ne aflăm și despre felul cum gândesc sau nu o fac unii care votează, unii care nu și-au putut pune în regulă propria viață, dar au dreptul de a ne stabili tuturor viitorul. Vă dați seama că dacă individa a ajuns în această ipostază, putea fi oricine în locul său, chiar ciordache, zerolicea, șerban nicolae etc! Să nu ne mai mirăm de ce suntem unde suntem, exact din pricina acestui fapt și nu a unor comploturi ale nu știu căror agenturi străine. da, votez Iohannis, deși nu sunt votantul său sau al PNL-ului, mă îngrozește doar gândul că o astfel de caricatură este oponentul său. Și dacă nu a făcut nimic Iohannis, așa cum o tot spun cei din psdeu, măcar nu a stricat nimic, măcar le-a pus piedici lor în tentativa de capturare a României, lucru foarte important. Deci, între unul care n-ar fi făcut nimic, după opinia unora, și o incultă impostoare, care a participat la distrugere, în toate situațiile din lume îl voi alege pe primul. SĂ IEȘIM LA VOT, Iohannis nu este cel mai strălucit președinte, dar este la ani lumină de lighioana agramată!

    • Felicitari pentru rationament si va sustin. Am suparat prieteni vechi, care nu au inteles miza primului tur.