Primarul Bacăului, Cosmin Necula, exclus din PSD în şedinţa Comitetului Executiv de marţi, afirmă că "metoda execuțiilor staliniste" continuă în partid și după plecarea lui Liviu Dragnea și că "dacă spui adevărul eşti dat afară, fie că deranjezi conducerea locală, fie că deranjezi conducerea centrală". Primarul Bacăului, care în luna mai a cerut demisia Vioricăi Dăncilă și a Guvernului, afirma, luni, că există "pesediști care se simt jenați de faptul că trebuie să o susțină pe Viorica Dăncilă".

HotNews.roFoto: Hotnews

Cosmin Necula a fost exclus din PSD în ședința de marți seară a Comitetului Executiv al partidului, după ce a declarat că multor pesediști le-a fost rușine să tragă pentru Viorica Dăncilă la prezidențiale. Lui Cosmin Necula îi fusese retras sprijinul politic încă din 29 septembrie.

Într-o postare pe Facebook, Necula vorbește despre motivele care ar fi stat la baza excluderii sale din PSD, amintind că în luna mai a cerut demisia Vioricăi Dăncila și a Guvernului și că a susținut în repetate rânduri că acest guvern "a furat 100 de milioane de lei din banii băcăuanilor" și le-a dat înapoi, foarte târziu, doar 29 de milioane.

"Am spus recent că există pesediști care se simt jenați de faptul că trebuie să o susțină pe Viorica Dăncilă. În această seară (marți seară - n.r.) au fost oameni din conducerea PSD care au spus și ei asta cât se poate de explicit. În PSD, dacă spui adevarul ești dat afară. Fie că deranjezi conducerea locală, fie că deranjezi conducerea centrală. Am crezut că după plecarea lui Dragnea CEx-ul PSD nu va mai face execuții staliniste dar această metodă continuă", afirmă primarul Bacăului.

El spune că liderul PSD Bacău, europarlamentarul Dragoș Benea, a cerut excluderea sa "pentru simplu fapt" că și-a permis să spun ceva, să își exprime liber punctul de vedere.

"Din păcate, conducerea actuală a PSD pretinde supunerea fără crâcnire în detrimentul demnității și respectului de sine. Sunt și voi rămâne un om de stânga. Respect și apreciez colegii din PSD. Acest partid a făcut și lucuri bune în care cred în continuare", adaugă Necula.

În 29 septembrie, Comitetul Executiv al PSD Bacău a decis dizolvarea biroului politic local de conducere şi retragerea sprijinului politic pentru primarul Cosmin Necula, după ce acesta a adus o serie de critici Guvernului Dăncilă cu privire la alocarea fondurilor către administraţia locală. În aceeași şedinţă, deputatul Lucian Şova a fost numit preşedinte interimar al filialei, iar deputatul Costel Dunava a fost numit preşedinte executiv.

În ultima săptămână de campanie electorală a primului tur de alegeri prezidenţiale, primarul municipiului Bacău a anunţat că îl susţine pe Mircea Diaconu. Klaus Iohannis a câştigat alegerile în judeţul Bacău cu 36,6%, iar Viorica Dăncilă s-a clasat pe locul doi, cu 25,4%.

A doua zi după alegerile prezidenţiale, Cosmin Necula a scris, pe Facebook, că multor membri ai PSD "le-a fost ruşine să tragă" în campania electorală pentru Viorica Dăncilă.

CITEȘTE ȘI:Viorica Dăncilă, declarații după ședința CEX a PSD. Ana Birchall și Cozmin Gușă, excluși din PSD / Ceartă între Dăncilă și Manda: Să spuneți că pierdeți alegerile că mergeți cu o proastă nu va face cinste (surse)