Doi tineri bănuiți că au omorât un bărbat şi i-au pus cadavrul pe calea ferată au fost reținuți în Harghita

Data actualizării: Data publicării:
cale ferata veche
Două trenuri care transportau cereale s-au ciocnit în Vrancea. Foto: Digi24

Doi tineri de 17 și 19 ani, bănuiți că au omorât un bărbat şi i-au pus cadavrul pe calea ferată pentru a ascunde fapta, au fost reținuți în Harghita. Tinerii au furat de la cel omorât 30 de lei, țigări și un telefon, după care l-au înjunghiat, scrie Mediafax.

Potrivit Poliției Harghita, un bărbat de 52 de ani a fost lovit de un tren în Gheorgheni, însă medicul legist a constatat că avea alte leziuni care i-au provocat decesul.

Astfel, poliţiştii au stabilit că doi tineri au lovit victima de mai multe ori cu un briceag, apoi i-au furat 30 de lei, un pachet de ţigări şi telefonul mobil, după care i-au pus trupul pe calea ferată.

Cei doi tineri de 17 şi 19 ani, din Gheorgheni, suspectați că au ucis bărbatul, au fost reţinuți pentru omor.

Vineri, ei vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, cu propunerea de arestare preventivă.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri