Europarlamentarul Dragoș Tudorache, membru al Biroului Național PLUS, a declarat, vineri, în cadrul unei intervenții telefonice la Digi24, că Alianța USR-PLUS va depune plângere penală după ce PSD a răspândit, în mediul online, mesaje false care conțin elementele de identitate vizuală ale celor două formațiuni politice prin care se încearcă descurajarea votului pentru Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor prezidențiale, potrivit stiri.plus.

Dragos TudoracheFoto: Agerpres

„În primul rând, pentru noi a fost o surpriză neplăcută, suntem foarte îngrijorați de ceea ce s-a întâmplat pentru cel puțin trei motive: primul ar fi că este o minciună. Noi, PLUS și Alianța USR PLUS, am anunțat încă de duminică seară/luni că sprijinul nostru în turul doi merge în mod clar către președintele Iohannis și o reafirm și eu acum, în numele PLUS, în numele Alianței USR PLUS, că îl vom sprijini în toată campania și vom îndemna susținătorii noștri să îl voteze pe președintele Iohannis, în turul doi.

În al doilea rând, este vorba de un furt, pur și simplu. Este un furt de identitate, un furt de siglă – acestea sunt protejate prin lege și avocații noștri lucrează deja la o plângere penală în acest sens. Tratăm foarte serios acest lucru. Identitatea folosită în acele mesaje, în îndemnurile de pe Facebook, e exact identitatea noastră, se folosește sigla noastră și aceasta este o faptă penală pentru care, sperăm noi, autoritățile să ia măsurile legale potrivite și să ajungă la un rezultat.

În al treilea rând, este și o încercare de denaturare a procesului electoral. Suntem deja în campanie electorală pentru turul doi și astfel de mesaje false nu fac decât să denatureze ceea ce ar trebui să fie un proces electoral cinstit, deschis pentru că asta le datorăm cu toții alegătorilor. Atunci când liderii unui partid își asumă o informație înainte de a o verifica sau înainte de a se asigura că acea informație este adevărată sau nu, își asumă și responsabilitatea politică pentru ceea ce fac”, a declarat Tudorache, potrivit sursei citate.