Un tânăr de 19 ani, la un pas de moarte după ce „s-a tratat” de viroză cu 16 pastile de paracetamol

Data actualizării: Data publicării:
Paracetamol Reportedly Not Effective Drug For Back Pain
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Un tânăr în vârstă de 19 ani, este în stare gravă și a fost transportat cu elicopterul SMURD, de la Spitalul din Iași, la Spitalul Fundeni din București, după ce s-a tratat singur pentru o viroză și a înghițit 16 pastile de paracetamol, relatează MEDIAFAX.

Potrivit Dianei Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD din cadrul Spitalului Judeţean „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, tânărul, care este student, a fost internat vineri noaptea la secția ATI a spitalului.

El a înghițit aproximativ 16 pastile de paracetamol pentru a se trata de viroză.

Ulterior starea lui s-a agravat și a fost transferat la Spitalul Fundeni, cu insuficiență hepatică fulminantă toxică.

Tânărul de 19 ani a fost transportat duminică la spitalul din București cu elicopterul SMURD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri